Etichete

, , , , ,

Recentele discuţii din spaţiul public, vizînd reabilitarea gazetarului hitlerist Vintilă Horia, îmi amintesc – prin mobilul care-i îndeamnă pe unii vorbitori – de o situaţie neplăcută, la care am fost obligat să asist cu cîţiva ani în urmă. Am participat în 2008 la sesiunea internaţională de comunicări ştiinţifice a Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel”, cu o lucrare despre tinereţea lui Constantin Noica. Porneam de la recent apăruta pe-atunci carte a lui Sorin Lavric, pe care o supuneam unei analize critice şi o confruntam cu cercetarea efectivă, din arhive, asupra activităţii publicistice extremiste a lui Noica. Veneam cu o amplă argumentaţie, pe text, cu citate şi bibliografie. De pildă cu aşa ceva: “Legiunea n-a visat să facă o ţară mai bună, a năzuit să fie o ţară mai bună. De veţi avea fapte şi nu veţi crede şi fi – ce se va alege de strădania voastră? Legiunea a înţeles să facă o altă ţară prin desăvîrşirea tipului de om dinlăuntrul ei. Cine este bun face binele în chip firesc. Iar Legiunea a voit această minune românească, să ridice o generaţie care să facă binele în chip firesc” etc. Sau aşa ceva: “Astăzi sîntem sub un anumit har. Horia Sima nu pune impozite pe lefuri: pune în mişcare sufletele” etc. Sau aşa ceva: “Nu e de ajuns să spui «Jos jidanii şi înstrăinaţii», ci trebuie să devii tu însuţi un ins în stare să înfrunţi pe străini şi înstrăinaţi” etc.

Mă aflam în cadrul unui institut care desfăşoară studii de specialitate, eram înconjurat de scriitori, profesori, cercetători, arhivişti, supravieţuitori din Holocaust. Surprizele penibile păreau excluse. Şi totuşi, în etapa de intervenţii pe marginea prezentărilor, am fost ţinta unei contestări încinse. Un domn în vîrstă, evreu respectabil şi martor a numeroase persecuţii antisemite, el însuşi un studios în domeniu, m-a interogat aspru de ce mi-am ales o asemenea temă ştiinţifică. Apoi ne-a povestit, pe un ton din ce în ce mai înfierbîntat, că l-a cunoscut personal pe Constantin Noica, în anii ‘70-‘80. El ne poate garanta că era vorba despre un om foarte cumsecade, cu o înfăţişare modestă, cu o ţinută cuviincioasă. Avea chiar şi prieteni evrei. Stătea de vorbă cu toată lumea, purta un loden ros, de pe care îi căzuse un nasture. La un moment dat au mers împreună la ştrand, i-a prins ploaia pe drum. Aşadar lucrarea mea nu se referă la omul pe care el l-a cunoscut foarte bine şi despre buna-cuviinţă a căruia el poate depune oricînd mărturie.

Am încercat să-i explic politicos că nu-i contest mărturia autobiografică. Dar eu mă refer, în lucrarea mea, la anii ‘40, pe cînd el ne vorbeşte despre anii ‘70. Poate că este vorba despre două realităţi (şi două personalităţi) foarte diferite, chiar dacă au purtat acelaşi nume. Omul mă întrerupea cu mînie. Am trecut să-i detaliez că n-am inventat eu citatele extremiste, ele există în presa vremii, i le pot fotocopia şi trimite cu poşta ca să se convingă. Omul mă contesta cu furie. Am conturat ideea că nu eu sînt vinovat, prin faptul că stau să conspectez realitatea, ci poate chiar personajul care a provocat, prin articolele exaltate din anii ‘40, acea realitate incontestabilă. Omul protesta furibund. Pînă la urmă au intervenit moderatorul şi ceilalţi participanţi la dezbatere, pentru a-l reduce la tăcere. Nu mai ţin minte dacă n-a fost cumva trimis afară pentru a se calma.

De ce mi-am amintit această întîmplare? Pentru a sublinia că nu mă convinge fizicianul Basarab Nicolescu, atunci cînd vine să declare cu seninătate în Adevărul: “L-am cunoscut foarte bine pe Horia, eram buni prieteni. Nicio nuanţă de antisemitism sau de legionarism. Era anticomunist”. L-aş întreba pe domnul academician cum comentează – semantic, stilistic, simbolic, politic – următorul citat din bunul său prieten Horia: “Germania lui Adolf Hitler [este] o valoare asemănătoare, ca forţă şi întindere, religiei în Evul Mediu sau artei în timpul Renaşterii”. “Acest «homo europaeus», cel dintîi dintre cei mai mari, acel ce s-a încumetat să distrugă o prejudecată şi să dovedească, cu strălucite argumente, forţa nepieritoare a Europei, este Adolf Hitler. Discursul său este acela al veacurilor care vorbesc încă de pe turlele catedralelor şi al basilicelor, din fundurile bibliotecilor şi al muzeelor şi de pe culmea aceea de umanitate care se numeşte europenism” (“Homo europaeus”, în “Sfarmă-piatră”, 17 decembrie 1941).

Mă întristează să văd că fizicianul Basarab Nicolescu răspîndeşte, în anul 2016, în ziarul Adevărul, propaganda mareşalului Ion Antonescu, potrivit căruia populaţia civilă evreiască a fost ucisă în Holocaust pentru că a agresat armata română: “Vintilă Horia vorbeşte despre evreii care au asasinat ofiţeri români, la intrarea în Basarabia. Dar acest lucru este un fapt”. L-aş întreba pe domnul academician cum comentează – semantic, stilistic, simbolic, politic – următorul citat, prin care bunul său prieten Horia justifica uciderea evreilor, la cîteva zile după Pogromul de la Iaşi: “lumea va redeveni liberă, pentru că Izrael va înceta să existe” (“Declinul iudaismului”, în “Sfarmă-piatră”, 2 iulie 1941).

Poate că pasajul “ordinea fascistă înseamnă înainte de toate ordine spirituală” este un citat prin intermediar, din alt autor, cum insistă pedant fizicianul Basarab Nicolescu. Dar cum comentează domnul academician – semantic, stilistic, simbolic, politic – următoarea opinie a bunului său prieten Horia: “E cu neputinţă astăzi să desparţi noţiunea de artă de aceea de fascism. Opera lui Mussolini, oricît de abundent şi nedrept a fost criticată, va rămîne peste veacuri mai ales ca o desăvîrşită realizare artistică. (…) Să nu se uite că acel ce conduce destinele Romei a fost, cîndva, un filosof, un romancier şi un poet… Mussolini rezumă Italia cu prezentul, trecutul şi viitorul ei… Spuneam la început că fascismul e o operă de artă, o nouă renaştere italiană. Şi nu se poate să nu fie aşa, de vreme ce acel ce a creat-o e artistul cel mai genial, născut din fruntea de azur a Romei eterne” (în “Gîndirea”, nr. 8/1937).

Nu aştept de la Basarab Nicolescu poveşti despre lodenul ros, fără un nasture şi drumurile la ştrand pe care le-a făcut şi el – eventual – cu Vintilă Horia. Singurul lucru pe care-l mai aştept din partea lui e un strop de decenţă.

Publicitate