Etichete

, , , , , , ,

După apariţia pe blog a textului meu Andrei Pleşu faţă cu hitlerismul (care a avut din prima zi 851 de accesări din 29 de state ale lumii), unii scriitori şi publicişti au simţit nevoia să intre în dialog cu mine pe Facebook. Reiau aici o parte din replicile schimbate, care ar putea fi de interes mai larg.

Neculai Constantin Munteanu: Ok, am înţeles (aproape) tot. Citatele sunt oribile. Dar ce facem cu Dumnezeu s-a născut în exil? O punem pe foc? Sau… cum?

Laszlo Alexandru: Răspunsul meu e în două etape. 1) N-avem decît să citim toate cărţile lui Vintilă Horia, avem deplina libertate s-o facem – dar fără să-l declarăm – pe autorul hitlerist – cetăţean de onoare (nici măcar la Segarcea), fără să dăm nume de străzi după el, fără să-l declarăm, post mortem, membru de onoare al Academiei Române etc.

Ivan Karamazov (alias Demény Péter): Nu înţeleg ce nu e de înţeles aici. Şi chiar Dvs., D-le Neculai Constantin Munteanu? Păi este literatura arta celor neprihăniţi, a celor fără păcate? Villon, Wilde, Gorki, Benn… Opera ştie mai multe decît scriitorul – ăsta e tot secretul şi misterul. Opera e mai curată, mai curajoasă, mai omenească. Omul e om, şi nu e neapărat model. Vintilă Horia cu siguranţă nu este.

Laszlo Alexandru: Există şi aici nuanţe agravante. Una e să fii derbedeu şi hoţ din buzunare (ca François Villon). Alta e să elogiezi delirant şi să încurajezi Holocaustul, care a ucis 6 milioane de oameni (ca Vintilă Horia).

Ivan Karamazov: Sigur. Am vrut să zic numai că ecuaţia talent = morală e falsă.

Laszlo Alexandru: 2) Am citit romanul Dumnezeu s-a născut în exil, la începutul anilor ‘90, cînd a apărut pe la Craiova. Îmi amintesc foarte bine: era o cărţulie albastră, subţirică, pe hîrtie reciclată, cu coperta palidă. Am făcut, sincer, mari eforturi s-o duc pînă la capăt. Era o traducere spre limba română, făcută de altcineva, supervizată şi autorizată de autor. Avea serioase deficienţe de expresie, pe alocuri izbucneam fără să vreau în hohote de rîs, comparînd ceea ce deduceam că a vrut să spună textul pe franceză şi ce-a rezultat pe româneşte.

Laszlo Alexandru: Lectura mea a fost permanent dublă. Vedeam ce-i în pagină, apoi făceam efortul să deduc, din context, ce-ar fi trebuit să fie, stilistic şi lexical. După 50 de pagini eram epuizat. Pe ansamblu sper că i-am priceput mesajul de tînjire melancolică, în suferinţele sufocante ale exilului, după patria care l-a izgonit. M-au deranjat ideologia paseistă, păşunistă, mitologismul ostentativ. Iar stilistic, repet, a fost un efort serios s-o termin. Dacă ar fi să-i dau note, ca la şcoală, cartea asta nu aş evalua-o la mai mult de nota 7 (şapte).

Geo Vasile: Între timp a apărut o nouă ediție impecabilă la editura ELIT patronată de Mircea Martin, v-o recomand…

Laszlo Alexandru: Mersi. Din păcate, nici măcar o traducere impecabilă nu mă mai atrage să recitesc o carte mediocră, cu autor hitlerist.

Geo Vasile: Exageraţi, stimate coleg… vă ştiu un rafinat dantolog şi nu numai, v-am citit şi o polemică cu editorul unei ediţii Noica… eraţi totuşi ponderat şi foarte la obiect… însă calificativul dvs. vs. Vintilă Horia, un hispanist şi un erudit este oleacă prea dur… Romanul, după cum ştiţi, îl are drept protagonist pe Ovidiu, marele poet exilat la Pontul Euxin, primul artist deţinut politic al antichităţii, cum îmi place să spun… intelighenţia franceză a intenţionat să-i acorde premiul Goncourt… dar guvernanţii comunişti din România au plătit o campanie de presă în Franţa dirijată de… ţineţi-vă bine, MIHAI RALEA, împotriva autorului român, astfel încât V.H. a refuzat acea prestigioasă recunoaştere… n-am intenţionat decât să vă reîmprospătez unele detalii pe care n-aveţi cum să nu le ştiţi, ca unul dintre cei mai de seamă cărturari români de azi…

Laszlo Alexandru: Mă bucură aprecierile Dvs. călduroase, mai ales fiindcă vin din partea unui erudit italienist, a cărui conversaţie mă regalează. După cum ştiţi, problema Premiului Goncourt a divizat radical exilul anticomunist românesc în anii ‘60. De o parte au fost cei pilotaţi de Monica Lovinescu şi care contestau acuzaţiile de hitlerism la adresa lui Vintilă Horia, fiindcă veneau din partea statului comunist. Securitatea ar fi montat o campanie ticăloasă, prin urmare evidenţele trebuiau negate cu orice preţ. Strategia principală – prelungită pînă în ziua de azi – a fost sintetizată în strigătul energic: “Vintilă Horia n-a fost niciodată legionar!”.

Laszlo Alexandru: De altă parte s-au situat cei care cunoşteau prea bine militantismul fascist-hitlerist al lui Vintilă Horia şi nu acceptau minciuna pioasă. De fapt prozatorul s-a situat într-o falangă politică opusă, ce-i drept, Mişcării Legionare, în descendenţa lui A.C. Cuza, prin intermediul lui Nichifor Crainic. Aşadar e adevărat că V.H. n-a fost legionar, cum tot aşa de incontestabile sînt fascismul şi hitlerismul său.

Laszlo Alexandru: Eugen Ionesco a denunţat viguros minciuna perpetuată, cîteva zeci de ani, de către Monica Lovinescu. A rămas memorabilă replica lui, cînd au venit colegii de exil să-i ceară semnătura în favoarea lui Vintilă Horia: “Dacă ar fi fost legionar, poate că aş fi intervenit. Dar a fost cuzist”.

Laszlo Alexandru: Monica Lovinescu o consemnează foarte limpede, după aproape 40 de ani: “Şi Eugen se supărase că am luat partea lui Vintilă Horia în scandalul premiului Goncourt. Am închis telefonul şi închis a rămas” (vezi La apa Vavilonului, Humanitas, 1999).

Geo Vasile: N-am decât a mă pleca în faţa argumentelor dvs. şi a ştiinţei de istorie literară, ceea ce nu mă va împiedica să am o impresie pozitivă ca şi critic literar faţă de romanul în discuţie, faţă de scriitura lui poematică, ca şi faţă de proza lui Mircea Eliade sau aforismele şi paradoxurile marelui moralist Cioran.

Laszlo Alexandru: Mă rog. Ştiţi cum se spune: De gustibus… Prefer totuşi să ne întîlnim în discuţiile despre literatura italiană, decît să ne despărţim în cele despre literatura română…

Geo Vasile: Nicicând nu mă voi despărţi de dvs., stimate prieten Laszlo Alexandru, unul dintre cei mai de seamă dantologi ai României… Şi-n plus o conştiinţă civică şi estetică rarissimă în zilele noastre… Personal nu am decât a învăţa de la dvs… Cu deosebită preţuire, Geo.

Publicitate