Etichete

, , , , , , ,

va-vis-deviensÎn primăvara acestui an, la conferinţa internaţională de la Chişinău, am avut un schimb de opinii cu academicianul vienez Michael Metzeltin, legat de evoluţia continentului european. Distinsul profesor preconiza pentru viitoarea Uniune Europeană o perspectivă poliglotă, dar cu o structură preponderent naţională. M-am disociat de ipoteza lui, folosind un raţionament comparativ. Statele naţionale europene au fost depăşite în trombă de construcţia economică americană, bazată pe rentabilitate şi profit. Modelul american funcţionează foarte bine, cu timpul va putea fi implementat şi în Europa. Exigenţele etnice ale continentului nostru, mai devreme sau mai tîrziu, vor cădea în desuetudine.

Fireşte că nu mă gîndeam atunci la o prefigurare aşa de rapidă a pronosticului meu. Fluxul zecilor de mii de refugiaţi din Siria, Irak şi alte zone de conflict, spre centrul Europei, în interval de numai cîteva zile, i-a luat pe toţi prin surprindere. Încă şi mai neaşteptată a fost politica Germaniei de a-i primi cu bunăvoinţă, în vederea unei viitoare integrări sociale. Ce a stat oare la bazele deciziei luate de cancelarul Merkel?

Fapt este că succesul economic american s-a întemeiat pe afluxul de imigranţi săraci şi disperaţi (inclusiv europeni), dispuşi să muncească pe brînci pentru a-şi construi o nouă viaţă. Nu au contat limba pe care aceşti nefericiţi o vorbeau acasă şi zeul căruia i se închinau, ci competenţa lor profesională şi dorinţa de-a se pune în slujba comunităţii. Unii au învins, alţii au fost învinşi – dar cu toţii s-au transformat în altceva. O şansă asemănătoare stă astăzi în faţa continentului european. Mirajul democraţiei a atras din zonele de conflict masele de oameni disperaţi, care vor putea fi motorul viitoarei prosperităţi a tuturor.

Acest model de dezvoltare n-a fost nici măcar singular. Pe aceeaşi reţetă s-a construit statul Israel, care dintr-o fîşie de teren ostilă şi nisipoasă, în cîteva decenii a ajuns o mare putere mondială. Dar au pus umărul la asta zecile de mii de imigranţi din URSS, Polonia, România etc., care au decis să-şi ia viaţa de la capăt şi să lupte pentru un nou viitor. Unul dintre filmele mele preferate, în regia lui Radu Mihăileanu, spune povestea unui copil muritor de foame, îmbrăcat doar cu o cîrpă în jurul brîului, luat de lîngă mama lui, din faţa unui cort din Etiopia, şi transportat împreună cu alţii, în cadrul unei operaţiuni militare, în Israel. El nu înţelege nimic din ce i se întîmplă, nu ştie să scrie, să citească, nu ştie nici măcar să vorbească noua limbă – iar cînd ajunge prima dată sub duş, face un atac de panică: nu mai văzuse niciodată aşa de multă apă. Impresionanta poveste de viaţă a acestui om, care din nimic ajunge medic, iar din muritor de foame ajunge să-i ajute pe muritorii de foame, ar trebui să reprezinte bibliografia obligatorie a scepticilor de serviciu.

Anunțuri