Etichete

, , , ,

freudCea mai potrivită evoluţie i se pare lui Jung apropierea de Adler, recentul adversar al lui Freud. Promite o recenzie la ultima carte a lui, îl pomeneşte favorabil într-o conferinţă etc. Dar în corespondenţa cu Freud se disculpă. “Nici măcar tovarăşii de luptă ai lui Adler nu vor să mă recunoască drept unul de-al lor.” O neatenţie îl împinge să scrie, totuşi, “Ihrigen” (= al dumneavoastră), în loc de “ihrigen” (= al lor). Freud, care era specialist în diversele forme de lapsus memoriae, lapsus linguae şi lapsus calami, îi semnalează amuzat gafa de ortografie, prin care Jung îşi admite, involuntar, înstrăinarea. Răspunsul furibund şi recriminator vine în două zile. “Doresc să vă atrag atenţia asupra faptului că tehnica de a vă trata elevii ca pe pacienţii dumneavoastră este greşită. Astfel creaţi fii slugarnici ori ştrengari obraznici (Adler-Stekel şi toată obraznica bandă care îşi face de cap la Viena). (…) Cîtă vreme dumneavoastră manevraţi asemenea lucruri, eu nu dau doi bani pe actele mele simptomatice, căci ele nu înseamnă nimic pe lîngă masiva bîrnă din ochiul fratelui meu Freud. Eu nu sunt deloc nevrotic – neinvitat! Căci m-am lăsat analizat lege artis şi tout humblement, un lucru care mi-a fost foarte prielnic. Doar ştiţi cît de departe ajunge un pacient cu autoanaliza, anume nu scapă de nevroză – la fel ca dumneavoastră. Cînd vă veţi elibera şi dumneavoastră odată de complexe şi nu vă veţi mai juca de-a tatăl cu fiii dumneavoastră, asupra punctelor slabe ale cărora ţintiţi necontenit, cînd vă veţi lua odată şi pe dumneavoastră la ochi, atunci voi privi şi eu în interiorul meu şi voi stîrpi subit, faţă de dumneavoastră, viciosul meu dezacord cu mine însumi”. Tot aici furiosul psiholog elveţian propune un straniu pact. Va continua să-l bombardeze pe Freud, în scrisori, cu nemulţumirile şi reproşurile pe care se simte autorizat să le formuleze – în schimb îşi va păstra în public fidelitatea adeziunii la cauză.

Freud dezminte ipoteza că şi-ar trata discipolii ca pe nişte pacienţi. Şi ţine să lămurească lucrurile. “La toate celelalte din scrisoarea dumneavoastră nu se poate răspunde. Aceasta creează o situaţie care ar prezenta dificultăţi pe o cale de comunicare orală, iar pe o cale scrisă este imposibil de soluţionat. Între noi, analiştii, este un lucru stabilit că nici unuia dintre noi nu trebuie să îi fie ruşine de nevroza sa. Dar cineva care se poartă anormal şi ţipă necontenit că este normal trezeşte bănuiala că nu şi-a recunoscut boala. Vă propun, prin urmare, să punem cu totul capăt relaţiilor noastre particulare. Eu nu am nimic de pierdut, căci pe mine de multă vreme nu mă mai leagă sufleteşte de dumneavoastră decît firul slab al ecoului dezamăgirilor trăite mai demult, iar dumneavoastră nu aveţi decît de cîştigat, de vreme ce aţi admis data trecută la München că o relaţie mai intimă cu un bărbat vă îngrădeşte libertatea ştiinţifică. Îngăduiţi-vă, aşadar, o libertate deplină, iar pe mine scutiţi-mă de pretinsele dumneavoastră ‘servicii prieteneşti’. Suntem amîndoi de părere că omul ar trebui să îşi subordoneze sentimentele personale interesului general din domeniul său. Nu veţi avea, aşadar, niciodată vreun motiv de a vă plînge de lipsă de corectitudine din partea mea, acolo unde este vorba despre comunitatea profesională şi urmărirea unor ţeluri ştiinţifice; pot să vă spun că veţi avea la fel de puţine motive şi pe viitor, ca şi înainte. Pe de altă parte, aştept acelaşi lucru de la dumneavoastră.”

Anunțuri