Etichete

, , , ,

freudDin cîte indică scrisorile păstrate, relaţia demarează în 1906, cînd cei doi se aflau în momente biografice diferite. Freud era în amiaza vieţii. Elaborase cîteva lucrări fundamentale (Interpretarea viselor, Psihopatologia vieţii cotidiene), închegase un mic grup de fideli, cu care se reunea periodic în apartamentul său din Berggasse 19, la dialoguri de specialitate. Însă avea de înfruntat ostilitatea din lumea medicinei, precum şi pe cea a spiritelor burgheze, oripilate de ponderea pe care sexualitatea o ocupa în ansamblul teoriei freudiene. Jung era un tînăr medic care tocmai îşi ocupase locul de muncă la clinica Burghölzli din Zürich, ca asistent al profesorului Bleuler. Colectivul medical de la ospiciul elveţian urmăreşte cu încredere publicaţiile lui Freud şi încearcă să le adapteze în activitatea cu bolnavii. De aici demarează schimbul de publicaţii şi conversaţiile de specialitate. Pentru Jung este o excelentă ocazie de familiarizare cu viziunea unui savant matur, de la care simte că are multe de învăţat. Formulele epistolare convenţionale sînt dublate de respectul debutantului, care nu ezită să-şi exprime totodată rezervele asupra unor detalii. “Mult stimate domnule profesor, / Primiţi vă rog preasupusele mele mulţumiri pentru bunăvoinţa de a-mi expedia culegerea dumneavoastră de scurte şi varii lucrări, binevenită oricui care doreşte să se familiarizeze rapid şi cu temeinicie cu concepţiile dumneavoastră. (…) Ce pot eu aprecia şi ce ne-a ajutat aici pe noi din punct de vedere psihopatologic sunt concepţiile dumneavoastră psihologice, în vreme ce terapia şi geneza isteriei se află încă, în condiţiile sărăcăciosului nostru material privitor la isterie, destul de departe de înţelegerea mea; adică terapia dumneavoastră îmi pare a nu se întemeia doar pe afectele abreacţiei, ci şi pe anumite raporturi personale, iar geneza isteriei îmi pare a fi predominant, e drept, dar nu exclusiv sexuală.”

Pentru Freud este o neaşteptată oportunitate de testare a gîndirii sale peste hotare, din direcţia unui discipol tînăr, ale cărui rezerve le tratează cu indulgenţa celui ce şi-a experimentat deja concepţiile şi ale cărui reacţii – inclusiv critice – le încurajează. “Scrisoarea dumneavoastră m-a bucurat foarte mult, iar vestea că l-aţi convertit pe Bleuler mă determină să vă exprim deosebitele mele mulţumiri. Lucrările dumneavoastră m-au făcut demult să bănuiesc că aprecierea de care se bucură metoda mea psihologică din partea dumneavoastră nu se întinde în totalitate şi asupra concepţiilor mele privitoare la chestiunea sexualităţii şi isteriei, dar nu renunţ la speranţa că îmi veţi deveni de-a lungul anilor mult mai apropiat decît vă pare în momentul de faţă posibil.” Obiecţiile sînt binevenite, cînd provin de la interlocutorul onest, care încearcă să înţeleagă mai bine gîndirea celuilalt. Însă răgazul cronologic, ce a permis verificarea practică a ipotezelor ştiinţifice, şi vasta experienţă consolidează convingerile profesorului. “Eu am, după cum ştiţi, de-a face cu toţi demonii care pot fi asmuţiţi împotriva ‘înnoitorului’; unul dintre ei, şi nu tocmai cel mai blînd, este constrîngerea de a apărea propriilor adepţi drept un fanatic sau morocănos atotştiutor şi incorijibil, ceea ce chiar nu sunt. Lăsat atîta timp singur cu concepţiile mele, este de înţeles să mă fi văzut silit să-mi sporesc încrederea în propriile-mi decizii. În afară de aceasta, o ocupaţie de cincisprezece ani, tot mai aprofundată şi care a dobîndit deja cu ani în urmă calitatea de exclusivitate monotonă, îmi conferă o anumită rezistenţă la îndemnul de a accepta abateri. (Fac în momentul de faţă zece ore pe zi psihoterapie.) Dar am rămas mereu convins de propria-mi failibilitate şi am răsucit de atîtea ori materia pe toate feţele, pentru a nu încremeni în părerea mea.”

Anunțuri