America văzută ca o femeie (1)

Etichete

America, analiza, Cesare Pavese, Italia, Lawrence G. Smith, Marina Socol, monografie

Relaţia lui Cesare Pavese cu America şi cea cu femeile sînt potecile urmate de Lawrence G. Smith în cartea sa (trad. rom. Marina Socol, Buc., Pavesiana, 2008). Este o lucrare amplu documentată, care îşi urmăreşte ţintele pînă în cele mai mici detalii. Argumentele, ipotezele se sprijină pe o pletoră de surse publice – cărţi, articole, interviuri, comentarii – sau (semi)confidenţiale – scrisori, jurnale intime, mărturii.

Se ştie că tînărul Pavese a fost fascinat de literatura şi civilizaţia americană. Admiraţia răzbate din teza lui de licenţă, Interpetare a poeziei lui Walt Whitman. Scriitorul a depus apoi eforturi susţinute, chiar dacă fără succes, pentru a-şi tipări cercetarea în State. La maturitate a scris în presa culturală italiană diverse articole despre Whitman, Sherwood Anderson, Edgar Lee Masters, Melville, Dos Passos, Dreiser, Faulkner, Sinclair Lewis etc. A tradus Moby Dick şi alte trei romane din spaţiul american. Încîntarea pe care i-au provocat-o ideile artistice de peste ocean se regăseşte, printre rînduri, în diversele scrieri originale pavesiene.

O altă direcţie de cercetare, în această monografie, o reprezintă poveştile de iubire ale scriitorului. Tina Pizzardo e o tînără dezinhibată, logodnica lui Altiero Spinelli, un militant comunist condamnat la puşcărie. În aşteptarea eliberării aceluia, îşi petrece vremea între militantismul social de stînga, predarea unor cursuri de matematică, plimbarea cu barca pe Pad, zbenguiala cu tovarăşul Henek, din celula ilegalistă, şi cu Pavese. “Cesarino: era la acea vreme un tînăr înalt, arătos, slab, cu părul cîrlionţat, în sus, à la Pompadour, o frunte îngustă, o faţă fină, o piele maronie cu o uşoară nuanţă roz, dinţi perfecţi. Îmi plăceau ochii lui îndrăgostiţi, poezia lui, conversaţia lui atît de inteligentă, încît am devenit şi eu inteligentă (…). Dar cum puteai să-l iei în serios cînd vorbea de căsătorie şi apoi plîngea cînd spuneam nu; sau cînd încerca să se poarte ca un tip dur şi se entuziasma şi înjura, dar ca un actor prost, încurcînd totul; sau cînd încerca să mă determine să rupem pactul de prietenie ameninţînd că se sinucide?” Tina i se oferă şi apoi fuge. Cînd Cesare se întoarce din exilul la care a fost condamnat pentru prieteniile comuniste, află că iubita lui capricioasă tocmai se mărită cu celălalt pretendent.

Fernanda Pivano e o fostă elevă a profesorului suplinitor Cesare Pavese. Cei doi se reîntîlnesc după cîţiva ani, cînd ea este pe cale să termine facultatea. Fata îi ascultă sfaturile de lectură, îi preia pasiunea pentru literatura americană (pe care o duce mai departe pe cont propriu, devenind o importantă traducătoare) şi îi respinge – de două ori – cererea în căsătorie. Diferenţa dintre cele două iubite este limpede analizată de monograful american. “Pizzardo era cu cinci ani mai mare ca Pavese, Pivano, cu nouă mai tînără. Una studia matematica, cealaltă literatura, muzica şi filosofia. Tatăl lui Pizzardo era funcţionar, al lui Pivano era bancher şi avea o bibliotecă personală de nouă mii de volume. Cele două femei aveau în comun inteligenţa, educaţia şi o dorinţă de a-şi urma propriile înclinaţii – Pizzardo, politic, Pivano, literar. Pivano era de o frumuseţe mai degrabă formală, Pizzardo era de o graţie atletică. Le plăcea înotul ca şi lui Cesare. Tina şi Cesare aveau raporturi sexuale, Nando şi Cesare, nu. Pizzardo l-a părăsit pe Pavese distrus şi el a urît-o pentru acest lucru. Pivano a reuşit să se sustragă relaţiei fără să producă pagube majore.”