Etichete

, , ,

luca_pituTocmai aflu, cu mîhnire, de pe pagina de Facebook a lui Dan Alexe, că s-a stins din viață prietenul Luca Pițu. O adevărată enciclopedie ambulantă, omul m-a atras prin spiritul său neconformist, ce gîlgîia din toate frazele scrise. L-am abordat eu, ca unul mai tînăr, după decembrie 89. Mi-a răspuns cu multă căldură și spirit colegial. De-a lungul anilor am schimbat cîteva scrisori, vreo zece cărți cu dedicație (de la el spre mine și invers). I-am propus în 2001 să prefațeze traducerea mea din Zazie a lui Queneau și a acceptat bucuros. Fizic l-am văzut o singură dată, vreo 10 minute: stătea cuminte în public, la Tîrgul Gaudeamus din București, și m-a ascultat în timp ce-mi lansam o carte. La sfîrșit a venit să-mi strîngă mîna. Și să-mi spună că el e cel pe care-l știam de mult. E bine totuși că a prins acești 25 de ani de democrație (așa cum au fost ei: cu mineri și universecuriști), pentru a izbuti să-și publice cărțile, să-și etaleze erudiția sclipitoare. Nu l-am auzit vreodată făcîndu-și piedestal din faimoasa disidență anticomunistă, cea dinainte de 89. Inteligența lui ireverențioasă, anti-sistem, mergea în tandem cu bunul-simț înnăscut. Dumnezeu să-l odihnească!

Anunțuri