Etichete
invatamint, libertate, liceul sincai, profesori, responsabilitate, scandal
Întîmplarea face că, timp de patru ani, am fost elev al Liceului “Ady-Șincai” din Cluj. După terminarea facultății am fost, alți trei ani, profesor la aceeași școală, devenită între timp “Gheorghe Șincai”. Privirea în urmă a celui aflat, succesiv, de ambele părți ale baricadei, cît și deceniile petrecute de-atunci la catedră, îmi oferă poate o perspectivă echilibrată asupra scandalului recent petrecut.
După cum se știe, un grup de elevi, care a crescut treptat la peste 800 de persoane, s-a organizat într-o comunitate pe Facebook. Principalul obiectiv l-a constituit persiflarea cadrelor didactice din acest liceu, aflate în exercițiul funcțiunii. Au fost publicate imagini ilicite, obținute fără acordul celor pozați, iar portretele au fost “îmbogățite” cu replici sarcastice, cinice sau pornografice, atribuite persoanelor surprinse în atitudini spontane, la catedră sau în mediul școlar. S-au publicat detalii intime, reale sau imaginare, din viața conjugală a unor oameni. Îndată după descoperirea situației, pagina respectivă de pe internet a fost ștearsă, iar în școală s-a declanșat o activitate de investigare detaliată a faptelor. O comisie de profesori a audiat, timp de cîteva săptămîni, zeci de elevi și părinți, a întocmit documente oficiale despre cele constatate. Consiliul profesoral, analizînd situația rezultată în urma verificărilor, a decis transferul disciplinar în altă unitate școlară, pentru doi elevi, precum și scăderea notei la purtare, între 9 (nouă) și 4 (patru), în funcție de gravitatea implicării, pentru 61 de elevi.
Viața în interiorul unui liceu poate fi complicată și imprevizibilă, cu răsturnări de situație și conflicte dintre cele mai uimitoare. Adolescența impetuoasă, care își caută tiparele personalității, ale unei viitoare identități sociale și de caracter, se izbește de zidul regulilor de conduită, menite să asigure dezvoltarea și egalitatea de șanse pentru toți. Profesorii sînt chemați să “piloteze” această evoluție tumultuoasă zilnică, să asigure un echilibru (fie și fragil) între aspirația spre libertate, impulsurile de originalitate ale unor individualități în curs de cristalizare, și nevoia de inteligență, tenacitate, organizare și disciplină, pe care orice realizare profesională le pretinde.
Firește că misiunea de o asemenea complexitate pune la încercare toate resorturile unui profesor, de la calitățile sale personale (inteligență, sensibilitate), trecînd prin cîteva inefabile (intuiție, tact, spontaneitate, simț al oportunității, eventuală carismă), pînă la înzestrările tipice ale meseriei (talent didactic, stăpînire impecabilă a conținuturilor științifice etc.). E greu ca toate aceste însușiri să se întîlnească, la cote de performanță, în mod constant, la același om. Însă primul impuls al adolescenților este de a-și îndrepta atenția critică asupra celui de la catedră, de a-l radiografia și de a insista apoi – cu exigența inerentă vîrstei – asupra aspectelor deficitare ale celui din fața lor. Așa cum nu toți elevii dintr-o clasă primesc mereu nota 10, la toate materiile, este imposibil ca toți profesorii care predau la o clasă să fie la cote superlative, în toate compartimentele implicite ale meseriei. Dar dacă ține de banalitate ca elevii unei clase să fie departajați prin note și medii, încă nu e la fel de banal ca diferențele valorice dintre profesori să fie constatate și evaluate. De aici apariția numeroaselor tensiuni.
Laszlo Alexandru 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.