Etichete

, , , , , , ,

Dante-by-RaphaelO prejudecată insistentă, transmisă de-a lungul secolelor despre Dante, afirmă că autorul medieval este un artist grosolan, butucănos, obsedat de violenţă, incapabil să redea nuanţat lumea înconjurătoare şi universul sentimentelor. Au crezut asta mulţi dintre urmaşii săi apropiaţi, care i l-au opus pe Petrarca, poetul formelor stilistice atent cumpănite şi premeditate. Primele secole italiene de după Trecento au stat sub spectrul petrarchismului, nu al dantismului. Acum cîţiva ani Bruno Capaci a publicat o concludentă antologie de critică dantescă, al cărei titlu spune totul: Dante oscuro e barbaro. Commenti e dispute (secoli XVII e XVIII). Barocul şi Iluminismul încă nu izbutiseră să refacă handicapul şi să ofere o lectură corectă a marelui florentin. Lucrurile au mers aşa înainte şi ne-au lăsat să consemnăm ostilitatea unuia dintre cei mai însemnaţi filosofi din secolul al XIX-lea. Friedrich Nietzsche, în Amurgul idolilor, ne asigură că Dante este doar “o hienă care face poezie printre morminte”. Dincolo de ipoteza că Nietzsche însuşi îl fagocitează pe Dante pentru a-şi face loc pe postament, aceeaşi idee preconcepută despre artistul elementar îşi face loc printre rînduri.

Nedreptatea poate fi pusă inclusiv pe seama unei lecturi neglijente. Pentru a elimina imaginea eronată, vă propun să ne aplecăm asupra unui pasaj din cîntul al XXX-lea din Infern. Călătorul Dante întîlneşte, în bolgia a zecea, diverse imagini ale falsificatorilor (de metale, de oameni, de bani, de cuvinte). El asistă uluit, dar şi curios, la păruiala dintre meşterul Adam (care a contrafăcut florini de aur) şi grecul Sinon (care a contrafăcut prin vorbele sale realitatea şi a contribuit prin fraudă la cucerirea Troiei). Mincinosul îi trage un pumn în burta umflată calpuzanului. Acesta îi răspunde cu un dos de braţ bine înfipt. După violenţa fizică se trece la înfruntarea verbală. Meşterul Adam se făleşte vanitos cu dibăcia mîinii sale, în măsură să pedepsească obrăznicia. Sinon îl asigură că ea era mai puţin iscusită atunci cînd, mergînd spre rug, era legată la spate; însă era incontestabil pricepută la potlogăria măsluirii de bani. Meşterul îi reproşează minciunile de la Troia. Grecul îi răspunde prin argumente de cantitate: “Dacă eu am zis o vorbă falsă, tu ai falsificat bănetul; eu sînt aici pentru o greşeală, tu pentru mai multe decît dracii!”. Calpuzanul îi ripostează că prevalentă e calitatea fărădelegii, iar sperjurul de la Troia rămîne cunoscut de o lume întreagă, de-a lungul secolelor. După rivalitatea privind gravitatea păcatelor săvîrşite, se trece la insultele personale. “Să-ţi crape limba de sete şi apa putredă să-ţi înfoaie burta cît gardul în faţa ochilor!”. “Ţi se desfoaie gura de vorbe ca-ndeobşte; că de mie mi-e sete şi borhotul mă umflă, tu eşti ars la vintre şi capul de durere îţi plezneşte; ca să lingi oglinda lui Narcis nu ţi-ar trebui îndemnuri multe”.

100. E l’un di lor, che si recò a noia
forse d’esser nomato sì oscuro,
col pugno li percosse l’epa croia.

103. Quella sonò come fosse un tamburo;
e mastro Adamo li percosse il volto
col braccio suo, che non parve men duro,

106. dicendo a lui: «Ancor che mi sia tolto
lo muover per le membra che son gravi,
ho io il braccio a tal mestiere sciolto».

109. Ond’ ei rispuose: «Quando tu andavi
al fuoco, non l’avei tu così presto;
ma sì e più l’avei quando coniavi».

112. E l’idropico: «Tu di’ ver di questo:
ma tu non fosti sì ver testimonio
là ‘ve del ver fosti a Troia richesto».

115. «S’io dissi falso, e tu falsasti il conio»,
disse Sinon; «e son qui per un fallo,
e tu per più ch’alcun altro demonio!».

118. «Ricorditi, spergiuro, del cavallo»,
rispuose quel ch’avëa infiata l’epa;
«e sieti reo che tutto il mondo sallo!».

121. «E te sia rea la sete onde ti crepa»,
disse ‘l Greco, «la lingua, e l’acqua marcia
che ‘l ventre innanzi a li occhi sì t’assiepa!».

124. Allora il monetier: «Così si squarcia
la bocca tua per tuo mal come suole;
ché, s’i’ ho sete e omor mi rinfarcia,

127. tu hai l’arsura e ‘l capo che ti duole,
e per leccar lo specchio di Narcisso,
non vorresti a ‘nvitar molte parole».

Anunțuri