Etichete

, , , , , ,

gabriel_andreescuUltimele săptămîni de vacanţă sînt marcate de-o lungă zvîcnire polemică a lui Gabriel Andreescu prin Observator cultural. Omul desfăşurase cîţiva ani de eforturi, în presă şi într-o carte, pentru a spăla cu Dero nişte scriitori care au ciripit la Securitate (Nicolae Breban, Mircea Iorgulescu, Mihai Botez, Nicolae Balotă ş.a.). Lumea se întreba siderată ce l-a împins pe-un disident prestigios să se scufunde în dosarele fostei poliţii secrete, cu scopul de-a contrazice evidenţele. Ce l-a mînat în publicistica flambată, cu înverşunarea de-a drege busuiocul. Ei, acum s-a aflat. După cum a semnalat-o Dorin Tudoran pe internet, Gabriel Andreescu s-a însurat după ‘89 cu Daniela Ghiţescu (Andreescu), una dintre fostele informatoare ale Securităţii din Ambasada Olandei de la Bucureşti. Omul se găseşte, prin urmare, în conflict de interese, atunci cînd dezbate deculpabilizator problema foştilor informatori ai Securităţii, cîtă vreme stă în casă cu unul/una dintre ei.

Şi de-aici replica interminabilă a lui Gabriel Andreescu, căutînd paiul în ochii tuturor, pentru a ascunde bîrna dintr-ai săi. Vinovaţi sînt nu el şi activitatea sa etic scandaloasă din ultima vreme, ci toţi ceilalţi: Dorin Tudoran, fiindcă nu şi-a ţinut gura; Radu Ioanid, fiindcă l-a manipulat pe Dorin Tudoran să nu-şi ţină gura; viaţa, fiindcă e brutală; universul, fiindcă e neînţelegător.

Există tendinţa naivă să judecăm lumea în alb şi negru, să examinăm o personalitate publică dacă e “pozitivă” sau “negativă”. În realităţile de azi, o asemenea estimare nu ne mai ajută. După cum a demonstrat-o Alain De Botton vorbind despre arta lui Marcel Proust, “ştim că e posibil să credem despre cineva că e îngrozitor de prozaic şi totodată receptiv, înclinat spre infatuare şi totodată fermecător, suferind de halenă şi totodată genial”.

Transpunînd complexitatea personalităţii umane în etica publică din România, e posibil să avem un disident autentic, persecutat de regimul comunist, autor al unei cărţi despre filosofia disidenţei, implicat după decembrie ‘89  în mişcări pentru drepturile omului – şi care totodată se însoară cu o fostă informatoare a Securităţii, cercetează arhivele CNSAS cu scopul de a-i inocenta pe scriitorii informatori, lansează o campanie denigratoare împotriva lui Andrei Pleşu (şi pierde în ţară procesul aferent), dar se lamentează peste tot că disidenţii sînt calomniaţi cu deliberare.

Marcel Proust avea dreptate: şi eu am întîlnit oameni cu halenă, dar totuşi interesanţi. Ce ne-a demonstrat, în plus, Gabriel Andreescu este că nu numai personalitatea socială a individului poate fi schizoidă, ci şi abisul său moral.

Anunțuri