Etichete

, , , , ,

paul-goma
Dezbaterea în jurul antisemitismului din scrierile lui Paul Goma s-a întins pe Facebook cîteva zile, a implicat mai multe persoane şi peste 200 de replici, mai lungi ori mai scurte. Ca piesă de “artilerie grea” a fost inclus un pasaj, cu însemnările recente, din 17 august 2014, ale prozatorului. Acolo el îşi anunţă cititorii de gravele impedimente de sănătate fizică pe care le are, împreună cu soţia domniei sale. Totuşi asta nu-l împiedică să se ţină informat despre schimburile de idei. “De pildă Laszlo Alexandru: în numeroasele – recente intervenţii – el repetă, ca-papagalele-şi-maimuţii aceiaşi [sic! – L.A.] ‘arie’, dînd-o drept citat din mine, Goma – aceasta: ‘Doar ştim, avem şi hîrtii […]’. Dacă ar fi citit cartea citată cu minimă atenţie – şi nu orbit de furie sinistrologică – nu ar fi repetat de trei ori (m-am oprit la trei) ‘citatul învinovăţitor’, atribuindu-mi-l. Ei, din cine ai citat, domnule Laszlo? Nu aştept să-mi comunici adevărul – eu îl ştiu. D-ta nu l-ai luat în seamă şi mi l-ai lipit de ceafă, venit pe la spate.” În alte pasaje violente, scriitorul insultă o seamă de intelectuali care au avut alte opinii decît ale sale: “elftarsul”, “bolşevic întîrziat”, “comenzi obraznic-autoritare”, “istoric mincinos al Holocaustului”, “rabinul a aruncat anatema”, “sinistrologul”, “sufleurul bolşevic”, “pălmuire”, “scuipare”, “picioare-n cur” ş.a.m.d. I-am răspuns cu o scrisoare deschisă acolo; o aduc în atenţia cititorilor şi aici.

Domnule Paul Goma,

Regret foarte sincer problemele de sănătate pe care Doamna Goma şi dv. le aveţi. Regretul meu e cu atît mai profund, cu cît odinioară am împărţit, o vreme, aceeaşi baricadă. Dv. veneaţi după experienţa de-o viaţă în lupta împotriva comuniştilor. Eu eram un tînăr indignat de multele nedreptăţi din jur, căruia îi lipseau informaţiile, evoluţiile din culise, antecedentele unor personaje notorii. Cu răbdare, cu insistenţă, cu tenacitate şi năbădăi, mi-aţi explicat în scrisorile dintre noi, cîţiva ani la rînd, cum stau lucrurile. Vă sînt recunoscător pentru acele cursuri intensive de istoria literaturii române.

Am înţeles să vă sprijin cu fapta. Am prefaţat primul volum al jurnalului apărut la Nemira în 1997. Am fost printre puţinii care v-au apărat în teribila campanie de presă declanşată apoi. Ce mai contează că, brusc, n-am mai putut publica în România literară? Că mi s-au închis porţile la Familia din Oradea? Că alte reviste şi grupări culturale au început să mă evite? Orice gest de solidaritate are un preţ şi n-am ezitat să-l plătesc.

Mi-aţi propus să purtăm un dialog public şi am acceptat bucuros. După ce am denunţat la unison monstruozitatea comunismului, eu am trecut, în următoarea întrebare, la faţa hidoasă a fascismului. V-aţi înfuriat pe mine. Am continuat să vă aduc dovezi şi argumente. Aţi întrerupt discuţia şi, cînd aţi publicat-o în cartea dv., partea mea de conversaţie lipsea. Dialogul se făcuse monolog. Cititorii constatau că mă puneţi la punct, dar habar n-aveau ce anume spusesem. Am rămas trist cu acea ocazie: cenzura se practica şi la Belleville?

După pragul anului 2000 comuniştii şi securiştii au devenit pentru dv. o ţintă subsidiară. Aţi fost tot mai obsedat, într-un limbaj vitriolant-compulsiv, să denunţaţi “minciunile” evreilor. Nu sînteţi istoric (decît amator), dar vă răţoiaţi la istoricii care o viaţă întreagă, sprijiniţi de biblioteci internaţionale şi institute academice de cercetare, au studiat masacrele din Holocaust. Nu sînteţi teolog (nici măcar amator), dar îl puneaţi la punct pe rabinul Şafran care le explica Biblia credincioşilor săi. Nu sînteţi o victimă a Holocaustului, dar îi biciuiaţi cu imprecaţii aspre pe cei care celebrau amintirea rudelor moarte. Impostura profesională şi, efectiv, morală în care aţi alunecat nu v-a lăsat un moment de şovăială.

Între ce-aţi fost pînă în anul 2000 şi ce-aţi devenit după aceea s-a căscat o prăpastie uriaşă. Parcă a prins viaţă o clonă care vă poartă numele. Argumentaţia atentă a fost înlocuită de urletele stilistice. Ironia jucăuşă a fost alungată de satira grobiană. Căutarea dreptăţii a fost izgonită de injustiţia colosală. Căci e de înţeles să condamni un om pentru ceea ce-a făcut efectiv, ca securist, comunist sau hitlerist. Dar este o imbecilitate uriaşă să condamni omul pentru că s-a născut într-o comunitate etnică, evreu, ungur, moldovean sau altceva. (Şi asta v-o semnalează cel care are “nostalghia popasului de acum un mileniu pe aceste meleaguri”. Vai, cîtă generozitate stilistică! Pe vremea cînd vă luam apărarea în presă nu vă deranja patronimul meu unguresc.) Nu e de mirare că prietenii (puţini) care vă susţineau în lupta anticomunistă, în anii ‘90, s-au făcut nevăzuţi. Da, ştiu, au apărut alţii între timp, dar de ce-l consideră aceştia mai interesant pe antisemitul Goma? De ce nu l-au preferat, partizanii de-acum, pe anticomunistul Goma de odinioară?

În ce mă priveşte, pot fi solidar cu un set de principii – în nici un caz cu un autor care a ales să-şi batjocorească posteritatea. Cum vă scriam data trecută: “Pînă la urmă fiecare scriitor e stăpînul, dar şi responsabilul propriilor sale opţiuni. Destinul literar – ca şi cel personal – este prin excelenţă solitar. Oamenii se despart – scrisul rămîne pentru a fi judecat”. Judecarea ultimei perioade de “creaţie” a lui Paul Goma e în curs de desfăşurare.

P.S. Domnule Paul Goma, acesta e pasajul din cartea dv. pe care l-am citat şi în care dv. negaţi explicit Holocaustul. De la mine am pus doar o virgulă între paranteze drepte – fiindcă era nevoie gramatical de ea. Şi m-am oprit înainte de propoziţia care începea cu literă mică.

goma1

Pasajul antisemit provine de la p. 273 a acestei cărţi publicate de dv.

goma2

Anunțuri