Etichete

, , , , , ,

Cele două texte au fost urmate de-o amplă dezbatere pe grupul de Facebook Moldova People. Iată ce s-a spus acolo.

Nina Corcinschi: Mai mult decat atat, Programul de candidat al lui Paul Goma pentru alegerile prezidențiale din 1996 conținea și prevederea conform căreia în cazul în care va deveni președinte, România va recunoaşte şi va exprima public regrete pentru persecuţiile şi pentru tentativele de lichidare a două comunităţi: Evreii şi Ţiganii.

Victor Eskenasy: Ca unul dintre moderatorii acestei pagini îmi asum responsabilitatea pentru a evita transformarea ei într-o tribună pentru xenofobi, antisemiți, legionari, extremiști ortodocși și a.m.d., pentru toți acei ce trag R. Moldova în jos, spre trecut, negînd sub o formă sau alta valorile culturale și umane ale Europei. În consecință, îi îndemn ca pentru frustrări, jigniri, bășcălie, ură etc. să-și folosească propriile pagini. Să nu transforme un bun comun, o pagină dedicată civilizației și culturii moldovenești, într-o căldare cu lături ! Aviz amatorilor !

Laszlo Alexandru: Domnule Dumitru Crudu, aveti aici mai multe probe decit puteti duce, privind antisemitismul lui Paul Goma: http://193.226.7.140/~laszlo/eleonardo/n05/Laszlo5.htm

Laszlo Alexandru: Va recomand spre reflectie si fraza prin care Goma neaga direct Holocaustul: “Doar ştim, avem şi hîrtii[,] şi ţinere-de-minte: «Holocaustul românesc» este o minciună, un fals, o escrocherie, o ticăloasă ameninţare («Punga sau viaţa!»)” (Saptamina Rosie, Ed. Vremea, 2004, p. 273).

Laszlo Alexandru: Astept sa-mi semnalati, domnule Dumitru Crudu, unde anume s-a dezis Paul Goma de tezele lui antisemite si unde anume si-a cerut scuze pentru cele afirmate in “Saptamina Rosie”.

Victoria Raileanu: Initierea unei dezbateri publice in chestiunea antisemitismului in Moldova si Romania este in sine un fapt salutar.

Ciprian Gaiu: cred că mulţi s-au lămurit deja, şi cu şi fără multitudinea de etichetări gratuite şi sloganuri propagandistice, de politica câtorva moderatori ai acestei pagini dedicate “civilizației și culturii moldovenești”

Dumitru Crudu: Eu nu as vrea ca aceasta discutie despre daca e sau nu antisemit paul goma sa se trasnforme intr-o lansare de noi acuzatii sau etichetari cu ghiotura, asa cum o face intr-un mod foarte violent domnul Victor Eskenasy , oare cu ce drept? Altfel, domnule Laszlo Alexandru, aceasta carte a lui Goma e plina de contradictii, dar am gasit in ea si foarte multe pasaje in care scriitorul isi afirma solidaritatea fata de victimele holocaustului, vorbeste despre acestia cu respect si o mare simpatie, nu neaga holocaustul, recunoaste ca holocaustul e o uriasa tragedie umana, sunt si asemenea pasaje in carte. Nu o am acum in fata, dar o s-o iau de la biblioteca si o sa va citez fragmentele la care ma refer. Repet, e foarte necesara o discutie despre cartea lui Paul Goma, dar tre s-o purtam cu cartea pe masa, vazand-o in integralitatea sa. E sau nu e antisemit Paul Goma in aceasta carte? Haideti sa discutam. Dar nu as vrea ca lumea in graba de-a eticheta pe oricine il vorbeste de bine pe Paul Goma, sa-i lipeasca o eticheta, eu, de exemplu, nu am negat si nu am de gand sa neg holocaustul, recunosc ca a fost una dintre marile tragedii ale secolului XX, dar am si motive personale ca sa cred asta, si iata unul, doar unul, unul personal, pentru care nu as vrea sa mi se lipeasca si mie aceasta eticheta:http://www.moldova.org/bunicul-meu-george-si-ihil-235028…/

Laszlo Alexandru: “Atît prin stilul, cît şi prin ideile antisemite violente pe care le profesează în ultimul timp, Paul Goma pare a fi clona lui Corneliu Vadim Tudor (cel dinainte de recenta “cizelare” oportunistă). Comparînd cîteva citate, ne este greu, aproape imposibil să-i deosebim pe cei doi, fie şi în cadrul unui concurs judeţean de tipul Recunoaşteţi autorul. Încercaţi să ghiciţi cine vorbeşte în continuare: “Holocaustul n-a fost decît o stratagemă sionistă, pentru a stoarce din Germania cam 100 de miliarde de mărci, în 40 de ani, şi pentru a ţine sub teroare pe oricine nu e de acord cu jugul evreiesc [40]” – “Obrăznicia, impostura (dictează, ameninţînd, în numele Statelor Unite ale Americii!), brutalitatea cu care execută ţări ruinate economic de comunismul instaurat pentru decenii şi de către ei, evreii…” [41] – “«Holocaustul românesc» este o minciună, un fals, o escrocherie, o ticăloasă ameninţare («Punga sau viaţa!»)” [42] – “Aşteptăm vremea cînd va fi recunoscut, oficial, şi holocaustul împotriva românilor, cu nimic mai prejos decît holocaustul împotriva evreilor” [43] – “Nu eu sînt dator, primul, să răspund la acuzaţiile de «antisemitism», de masacrare a lor, ci ei să răspundă întîi la acuzaţiile noastre, doar este limpede că Holocaustul Roşu pus la cale şi de ei [evreii] a început pentru noi, românii, cu un an mai devreme decît al lor: la 28 iunie 1940 – şi nu s-a încheiat nici azi”[44].”

Laszlo Alexandru: “De cînd am devenit conştient de mine însumi, de propriul meu statut social şi profesional, efortul principal pe care l-am depus a fost de a cunoaşte cît mai multe lucruri despre realitatea înconjurătoare, prin intermediul cărţilor. Înainte de a mă considera elev, sau student, sau acum, de vreo cincisprezece ani, profesor, m-aş fi putut defini mult mai precis prin categoria de cititor. Din adîncul întregii mele experienţe intelectuale de cititor, vreau să declar aici răspicat că n-am mai avut pînă acum prilejul de a cunoaşte cărţi atît de mizerabile precum Săptămîna Roşie 28 iunie – 3 iulie 1940 sau Basarabia şi Evreii.”

Dumitru Crudu: Eu nu as vrea ca aceasta discutie despre daca e sau nu antisemit paul goma sa se trasnforme intr-o lansare de noi acuzatii sau etichetari cu ghiotura, asa cum o face intr-un mod foarte violent domnul Victor Eskenasy , oare cu ce drept? Altfel, domnule Laszlo Alexandru, aceasta carte a lui Goma e plina de contradictii, dar am gasit in ea si foarte multe pasaje in care scriitorul isi afirma solidaritatea fata de victimele holocaustului, vorbeste despre acestia cu respect si o mare simpatie, nu neaga holocaustul, recunoaste ca holocaustul e o uriasa tragedie umana, sunt si asemenea pasaje in carte. Nu o am acum in fata, dar o s-o iau de la biblioteca si o sa va citez fragmentele la care ma refer. Repet, e foarte necesara o discutie despre cartea lui Paul Goma, dar tre s-o purtam cu cartea pe masa, vazand-o in integralitatea sa. E sau nu e antisemit Paul Goma in aceasta carte? Haideti sa discutam. Dar nu as vrea ca lumea in graba de-a eticheta pe oricine il vorbeste de bine pe Paul Goma, sa-i lipeasca o eticheta, eu, de exemplu, nu am negat si nu am de gand sa neg holocaustul, recunosc ca a fost una dintre marile tragedii ale secolului XX, dar am si motive personale ca sa cred asta, si iata unul, doar unul, unul personal, pentru care nu as vrea sa mi se lipeasca si mie aceasta eticheta:http://www.moldova.org/bunicul-meu-george-si-ihil-235028…/

Laszlo Alexandru: Domnule Dumitru Crudu, din cite am observat eu, aici discutia nu era despre bunicul dv., ci despre semnalarea d-lui Petru Negura, sintetizata in urmatoarele cuvinte, de care dv. ati tinut sa va disociati printr-o scrisoare deschisa: “În Germania, negaţionismul (negarea holocaustului) se pedepseşte prin lege, în Republica Moldova, acesta ar putea fi încurajat prin înalte distincţii de stat. / Mă întreb care ar putea fi interesul autorităţilor RM de a promova o asemenea personalitate controversată printr-o distincţie de stat, din contul fondului de rezervă al Guvernului, acumulat din contribuţiile cetăţeniilor RM. Mă mai întreb care va fi „aportul” colateral al unei asemenea personalităţi în consolidarea societăţii moldoveneşti, şi aşa răvăşite în contextul internaţional tot mai tensionat.”

Laszlo Alexandru: Faptul ca dv. si alti intelectuali de frunte din Republica Moldova insistati sa fie premiat un negationist al Holocaustului, in timp ce in Germania negationistii Holocaustului sint pedepsiti, nu are de-a face cu bunicul dv. din vremea razboiului.

Dumitru Crudu: Domnule Laszlo Alexandru, o sa iau azi cartea de la biblioteca si o sa va citez si anumite pasaje unde Paul Goma vorbeste cu respect, cu solicitudine, cu bunavointa despre holocaust, sau ati vrea sa spuneti ca nu sunt si asemenea pasaje? Intrebarea e, care este obiectul cartii lui Goma: negarea holocaustului sau e altul? Eu sper ca e altul. Exista si anumite derapaje antisemite in ea, dar oare obiectul meditatiei sale nu e altul?

Laszlo Alexandru: “Aflăm cu interes din partea lui Mircea Stănescu noutatea că Paul Goma “nu încearcă să explice (în fapt, să aibă pretenţia că justifică!) faptul că la originea vreunui presupus [sic!] «Holocaust din România» s-ar afla victimele evreieşti însele” (S.R., p. 316). După care ni se reproduce ca ilustrare prima frază a lui Goma, care vorbeşte despre “motivul, pretextul, temeiul – sau/şi cauza pentru care…” românii i-au masacrat pe evrei. De fapt teza centrală a cărţii tocmai în aceasta constă: motivul, pretextul, temeiul, cauza pentru care evreii au fost masacraţi este faptul că ei înşişi i-au agresat pe români, în timpul retragerii din Basarabia şi Bucovina de Nord (iar dacă M. Stănescu n-a priceput atîta lucru, e cazul să recitească ceea ce a postfaţat). Cuvintele “motiv” sau “cauză” înseamnă, potrivit dicţionarului, un “fenomen sau complex de fenomene care precedă şi, în condiţii determinate, provoacă apariţia altui fenomen, denumit efect, căruia îi serveşte ca punct de plecare”. Va să zică, în optica reducţionistă a lui Goma, avem o cauză – agresiunea evreilor – şi un efect – Holocaustul din România (“presupus”, cum atît de inteligent nuanţează postfaţatorul). Dacă asta nu vrea să spună că Paul Goma aruncă responsabilitatea Holocaustului pe umerii evreilor, atunci înseamnă ori că eu sînt paşa de la Vidin, ori că Mircea Stănescu e un mincinos neobrăzat.”

Angelina Olaru: Nu stiam ca mi-am publicat textele pe o “pagină dedicată civilizației și culturii moldovenești”. Chiar asa? Si nu stiam ca unguri extremisti pot sa influenteze opinia publica din RM in privinta valorii unui scriitor national. Sa aiba grija de scriitorii lor.

Alex Burlacu: Dumitru, hai să fim serioși, să admitem că Petru nu a citit Săptămâna roșie, dar altceva e la mijloc. Băieții din echipă știu bine care e adevărul, dar, vezi, ai noștri tineri la Paris învață cum să obțină burse și proiecte, cu urări de bine, al.b.

Victor Eskenasy: „Unguri extremiști”? Chiar asa? La cine vă refereți, oare, cu această etichetă, dna Angelina Olaru?

Angelina Olaru: Aici e o pagină dedicată civilizației și culturii moldovenești? NU ati gresit adresa?

Laszlo Alexandru: ce mirare, ce uimire, sa publici pe “Moldova people” si sa nu stii ca e o pagina dedicata civilizatiei si culturii moldovenesti… si sa insulti tot ce nu tine de uimirile contrafacute.

Ciprian Gaiu: D-le Laszlo, spuneţi că d-l Goma este vinovat pentru că a declarat la un moment dat: “Holocaustul n-a fost decît o stratagemă sionistă, pentru a stoarce din Germania cam 100 de miliarde de mărci, în 40 de ani, şi pentru a ţine sub teroare pe oricine nu e de acord cu jugul evreiesc [40]” . A cercetat cineva cu atenţie această afirmaţie, ce ne facem dacă d-l Goma are dreptate şi memoria dramei absolut cutremurătoare a fost folosită şi în alte scopuri , in afară de o adâncă şi firească pietate? Dumneavoastră îl acuzaţi doar pentru o declaraţie pe care în schimb nu aveţi disponibilitatea de a o verifica. Şi asta în condiţiile în care dumnealui a recunoscut explicit şi în nenumărate rânduri Holocaustul, inclusiv cel petrecut în România şi Transnistria. În plus, îl acuzaţi de optică reducţionistă, în condiţiile în care chiar dumneavoastră o aplicaţi în comentariile de mai sus, selectând fragmente convenabile tezei dumneavoastră fără a le asocia altora care o contrazic.

Laszlo Alexandru: Domnu’ Gaiu, stiti, la Washington, la Paris si prin alte capitale sint cladiri cu multe etaje, numite muzee, care contin milioane de documente plus marturii ale supravietuitorilor, care dovedesc Holocaustul. N-o sa ma apuc eu sa redescopar apa calda. Cred ca aveti o problema cu realitatea democrata, occidentala…

Petru Negura: Dumitru Crudu,

Sînt de acord că avem nevoie de o discuţie publică în legătură cu acest candidat şi în ceea ce priveşte valoarea şi semnificaţia operei sale, înainte de a i se da o înaltă distincţie publică.

Angelina Olaru: Mai, ce v-ati ridicat toti sa-l verificati pe Goma, chiar nu va este rusine?? Cati corupti au obtinut “za degeaba” distinctii publice in RM si nu v-a interesat. Rusine! Am avut mai multa incredere in unii tineri care au venit cu studii occidentale acasa. Poate aveti de gand sa-i inlocuiti pe vechii ideologi de partid? Rusine! Pacat de voi.

Ciprian Gaiu: d-nu’ Laszlo, ca să păstrăm tonul, mă îndoiesc că nu aţi înţeles nuanţa întrebării, care nu are nici o legătură cu negarea Holocaustului. Dacă da, mai citiţi o dată, şi, vă rog, nu săriţi la concluzii nefondate

Petru Negura: Angelina Olaru, atenţie cînt lansaţi afirmaţii de genul “unguri extremişti”, aici sîntem pe o pagină respectabilă.

Avem dreptul să-l verificăm şi pe Goma, că nu e Lenin sau D-zeu.
Cît despre corupţi, scriem şi despre din ăştia.

Victor Eskenasy: Că există un grup de presiune de diferite nuanțe ale culorii verzi, care văd roșu în fața ochilor cînd aud de Holocaust, îmi este clar. Mai puțin, de ce tac mîlc istoricii care se ocupă serios de cercetare și, în general, reprezentanții societății civile democratice din Moldova… Să nu-l cunoască oare pe Petru Negură ?

Angelina Olaru: Pe un lenin precis nu l-ai verificat. Ai luat o directie, ce nu-ti face cinste.

Laszlo Alexandru: Domnule Negura, sinteti un ungur extremist… vai, vai…

Ciprian Gaiu: Luaţi, vă rog, în calcul şi ipoteza că puteţi să vă înşelati în anumite privinţe, d-le Eskenasy. Discuţiile şi cercetarea istorică cred că ar folosi tuturor

Victor Eskenasy: Din întîmplare cercetător istoric (vechi) de meserie le recomand celor cu gură mare pro-doma să consulte un medic pentru daltonism; și, în general, fiind dimineață, cînd oamenii muncesc, de regulă, să-și vadă de treabă și ei

Dumitru Crudu: Iata cum e prezentata pe http://ro.wikipedia.org „Săptămâna roșie”

După revoluția din decembrie 1989, comunismul est-european nu mai este în actualitate, și Paul Goma, ca alți militanți pentru memoria genocidurilor din trecut (genocidul sclavagist, genocidul colonialist, genocidul armenilor din 1915-1918, genocidul grecilor din Anatolia în 1923, genocidul comunist), izbindu-se de indiferența generală a Occidentului față de aceste genociduri,[judecată de valoare] se arată iritat de prezența „doar” a memoriei Holocaustului în conștiința colectivă a țărilor apusene. Intrând într-o logică de „punere în concurență” a memoriei genocidurilor, Goma a început să militeze pentru „asumarea responsabilității evreilor pentru crimele comise contra românilor”[necesită citare] și se declară împotriva „distorsionării istoriei în vederea instituirii unui mit exclusiv al genocidului doar contra evreilor, în scopuri politice (de dominație), economice (extorcare de fonduri) și de culpabilizare a tuturor celorlalte națiuni neevreiești, fără o analiză critică a propriilor acțiuni criminale antiromânești (și în general antigoyim), susținute sau aprobate de cvasitotalitatea cercurilor evreiești”. [necesită citare]

În 2002, Paul Goma a publicat eseul Săptămâna roșie 28 iunie-3 iulie sau Basarabia și Evreii, în care descrie „atrocități comise de populația neromână (în special, evrei) în timpul retragerii trupelor și administrației române din Basarabia și Bucovina, de după ultimatumurile sovietice din iunie 1940”.[necesită citare] Autorul stabilește o legătură cauzală și cronologică între crimele de război comise după 22 iunie 1941 (momentul declanșării războiului împotriva URSS) de regimul antonescian împotriva evreilor și ceea ce autorul numește „răzbunarea pentru faptele reprobabile din anul precedent”.[necesită citare]

Cercetători în domeniul istoriografiei[cine?] consideră că Săptămâna roșie nu este un studiu istoric, ci un manifest politic de reinterpretare a istoriei. Potrivit acestor critici, eseul se bazează pe surse tendențioase, din care Goma alege numai citatele care îi pot susține tezele și care aruncă asupra unei întregi populații (250.000 de evrei basarabeni) responsabilitatea câtorva grupuri de militanți comuniști, nu toți evrei. Politologii și jurnaliștii care comentează Săptămâna roșie apreciază că lucrarea face uz de antisemitism și se plasează în literatura negaționistă în cadrul categoriei de scrieri care „trivializează prin comparație”[7]. Documente cu privire la evenimentele descrise în eseu mai sunt cuprinse în arhiva armatei române[8] și în lucrări publicate de istorici cu renume, spre exemplu Dinu C. Giurescu[9][10].

În fața acestor critici, Paul Goma încearcă să-și amelioreze lucrarea, sporind sursele și renunțând la anumite aproximații: eseul a fost revizuit de câteva ori între anii 2002 și 2005. Prima ediție tipărită a apărut la Editura Museum din Chișinău (2003), a doua la Criterion Publishing House, București (2003), iar a treia la Editura Vremea, București (2004).

Wikipedia

Laszlo Alexandru: Iata opinia unui comentator la articolul de pe Wikipedia: “Punctul de vedere al lui Goma e prezentat în acest articol ca un fapt istoric, însă majoritatea istoricilor nu sunt de acord. Criticile acestor păreri nu apar în articol şi legăturile externe în care au apărut au fost şterse de un administrator”.

Dumitru Crudu: Impresia mea dupa ce am citit Saptamana rosie e ca Paul Goma nu holocaustul a cautat sa-l nege, ci s-a luat de cei care , pentru a-si baga sub pres trecutul comunist, au speculat aceasta mare suferinta umana in folos personal. Da, exista in carte si destule derapaje antisemite, care nu pot fi justificate prin nimic, dar nu cred ca acesta e obiectul cartii sale. Oricum, vreau s-o recitesc si sa vad ce urmareste in utlima instanta, care e scopul ultim al cartii. Cat priveste Premiul National, nu cu aceasta carte a fost propus, ci cu toate cartile sale. Sau, aceasta carte pune in umbra tot ce a facut P aul Goma in literatura si in politica?

Laszlo Alexandru: Domnule Dumitru Crudu, la citatul prin care Paul Goma neaga direct Holocaustul – “Doar ştim, avem şi hîrtii[,] şi ţinere-de-minte: «Holocaustul românesc» este o minciună, un fals, o escrocherie, o ticăloasă ameninţare («Punga sau viaţa!»)” (Saptamina Rosie, Ed. Vremea, 2004, p. 273) – imi raspundeti vorbind despre bunicul dv. si imi spuneti ca urmeaza sa recititi cartea, ca sa vedeti ce cuprinde. hm…

Laszlo Alexandru: La observatia d-lui Petru Negura – “În Germania, negaţionismul (negarea holocaustului) se pedepseşte prin lege, în Republica Moldova, acesta ar putea fi încurajat prin înalte distincţii de stat. / Mă întreb care ar putea fi interesul autorităţilor RM de a promova o asemenea personalitate controversată printr-o distincţie de stat, din contul fondului de rezervă al Guvernului, acumulat din contribuţiile cetăţeniilor RM. Mă mai întreb care va fi „aportul” colateral al unei asemenea personalităţi în consolidarea societăţii moldoveneşti, şi aşa răvăşite în contextul internaţional tot mai tensionat” – dv. raspundeti ca Paul Goma a mai scris si alte carti, pe linga “Saptamina Rosie”. As vrea sa remarc doar felul bizar in care intelegeti sa practicati dialogul, domnule Dumitru Crudu.

Dumitru Crudu: eu nu am cartea la mine, nu o am in fata, o s-o iau de la biblioteca si atunci o sa va raspund si eu cu citate. Nu neg ca asemenea pasaje exista, si nu cred ca pot sa aiba vreo justificare, dar mai tin minte ca existau sipasajede alta natura, opuse chiar. Cartea e contradictorie. Conteaza care este ideea ultima a cartii, ce vrea sa demonstreze in ultima instanta. Care e obiectul ei, domnule Laszlo?

Aliona Grati: Mă gândeam acum la editorii care vor folosi neapărat reclama culturologilor de pe-aici care au stârnit discuţia/au atras atenţia, pentru a trage foloase financiare de pe urma editării şi vânzărilor de Săptămâna roşie. Câţi abonaţi are Moldova People? Câţi din ei vor fi curioşi să citească cartea?

Laszlo Alexandru: Domnule Dumitru Crudu, am analizat “Saptamina Rosie”, acum 10 ani, intr-un studiu de zeci de pagini, cu 50 de note de subsol. Aveti link-ul mai sus, navigati cu folos. Am publicat si o carte (pro si contra) despre Paul Goma, in 2009. O gasiti pe gratis, daca o descarcati de pe site-ul meu.

Laszlo Alexandru: Doamna Aliona Grati, ce sint “culturologii”? Sint cumva cei care au scris o carte despre Paul Goma? Inseamna ca sintem amindoi in aceeasi categorie.

Aliona Grati: Eu am pus totuşi accentele pe alte aspecte, dle Laszlo Alexandru. Tinerii vor memoriza altceva decât aţi lăsat să bântuie pe aici.

Laszlo Alexandru: Am impresia ca am analizat minutios si am elogiat calitatile literaturii de tinerete a lui Paul Goma cu citiva ani inaintea dv. Asta mi-a si atras represalii in lumea literara romaneasca. Dupa cum am impresia ca aici se discuta despre antisemitismul lui Paul Goma, pe care de asemeni l-am analizat acum 10 ani, dar pe care dv. nu l-ati remarcat, daca nu ma insel.

Aliona Grati: Văd că vreţi să mă atrageţi în discuţie. Am citit desigur Săptămâna roşie, şi tot pentru că am fost provocată de gălăgia în presa românească pe această temă, care mi-a părut artificială. Nu sunt istoric, îmi vine greu să mă pronunţ pe marginea fiecărui centtimetru pătrat scos între ghilimele de articolul dstră, dle Laszlo Alexandru. Concluzia pe care am făcut-o la sfârşitul cărţii e că Goma atacă, polemizează cu anumiţi indivizi, care au meritat-o pe deplin, nu cu o naţiune întreagă. Aici sunt solidară cu Dumitru Crudu.

Alina Tofan: Fiecare cu lecturile sale. Si cu interpretarile sale. Si cu scopurile sale. Dar chiar daca “Saptamana Rosie” nu este capodopera literara a lui Paul Goma si contine (pe alocuri, totusi) idei diferite de ceea ce poate sa inghita fara indigestie corectitudinea politica publica, ce facem cu intreaga opera literara a lui Paul Goma? O acceptam si o apreciem ca valoare in sine sau o punem la index din considerente vadit ideologice? (Si-l taxam in continuare pe Goma ca antisemit incurabil, care in mod perfid are, dupa cum scriu cartile si ziarele , o casnicie de decenii cu o evreica si un fiu juma-semit…) Cu ce suntem atunci mai buni decat führerii culturali de pe vremea lui Stalin si Hitler si fidelii lor urmasi de pana la 1989? Ar fi amuzant, daca n-ar fi penibil: cu cat e mai importanta si valoroasa contributia candidatului la distinctia oficiala, cu atat mai “ranzoasa” si “punctuala” este discutia despre oportunitatea acordarii distinctiei respective respectivului candidat. Pentru a ajunge la ridicolul absolut, propun ca distinctiile oficiale sa fie acordate doar candidatilor cu contributii culturale mai mult decat modeste, dar care prezinta certificat de filosemit de la vreo organizatie internationala de profil (care ar trebui sa fie instituita de urgenta). P.S. Nu sufar de antisemitism (dar n-am certificat, treb’ sa ma credeti pe cuvant), admir oamenii destepti si cu simtul umorului, indiferent de culoarea pielii, origine etnica si sociala, preferinte religioase si ideologice. As prefera sa n-am treaba in viata asta cu prostii.

Dumitru Crudu: O sa recitesc Saptamana rosie a lui Paul Goma ca sa vad daca se mai confirma sau nu impresia dupa prima mea lectura . Poate ca dumneavoastra aveti dreptate, domnule Laszlo, da poate am eu, o sa recitesc cartea si o sa vad. Vedeti, aceasta discutie m-a luat pe nepusa masa, si nu m-am pregatit s-o port. O alta intrebare se impune, sa presupunem ca dumneavoastra aveti dreptate, oare aceasta carte ii anuleaza toate celelalte merite literare si politice ale lui Paul Goma, incat sa nu i se dea Premiul National?

Laszlo Alexandru: L.-F. Celine e un foarte bun prozator (am scris o lucrare entuziasta despre el, cind eram student). Dar nimeni nu i-ar mai da premii publice dupa “Bagatelles pour un massacre”. Premiul literar nu rasplateste doar talentul unui scriitor, ci constituie un model comportamental in societate, o oglinda a valorilor dupa care acea societate se ghideaza. Daca Republica Moldova vrea sa mearga spre democratia europeana, trebuie sa-i preia toate valorile (inclusiv combaterea antisemitismului). Nu exista jumatati de masura: vrei societate europeana, dar defilezi la premii cu un scriitor care neaga Holocaustul si-l elogiaza pe criminalul de razboi Ion Antonescu. E o schizofrenie de care poate ca multi inca nu sint tocmai constienti.

Nina Corcinschi: „Eseul de față a fost atacat cu vehemență, cu urlete, cu bale, cu amenințări, din partea holocaustologilor evrei, ne-evrei. Deși autor și text au fost acuzați de „antisemitism”, neoprocurorii s-au păzit ca de foc să producă citate… De ce? Răsfoind obiectul carte înțeleseseră: eseul de față nu este un „pamflet”, ci o tentativă de a pune pe două coloane – în sfârșit – faptele rele ale românilor împotriva evreilor și faptele rele ale evreilor împotriva românilor; Nu este o negare a „Holocaustului”, ci un refuz de a accepta dictatul potrivit căruia ar fi existat un „Holocaust românesc care ar fi pricinuit 4000.000 victime dintre evrei”. Mai înțeleseseră: orice citat onest, netrunchiat, pus între ghilimele poate pricinui în loc de o lovitură dată fiorosului „antisemit” o neașteptată întoarcere a bumerangului încasată de agresorul haustolog”. Nota autorului în Săptămâna roșie, variantă augumentată, 2005.

Petru Negura: Alina Tofan, Dumitru Crudu, la intebarea ce facem cu opera lui Goma, dincolo de Saptamina rosie, imi permit sa sugerez ca ar fi pertinent, eventual, sa i se dea un premiu literar de catre o institutie independenta (cum e in Franta Academia Goncourt, de ex.), daca il merita, dar odata ce este propus pentru Premiul Naţional, finantat din bani publici (deci si ai nostri), atunci e nevoie sa fie examinata toata opera si activitatea publica a candidatului.

In cazul lui Goma, nu este vorba de un episod obscur dintr-un trecut penibil, din motivele unui context politic copleşitor (cum e cazul lui L.-F. Céline sau Günter Grass, de exemplu), ci de o poziţie pe care scriitorul si-o asuma şi o apara cu tarie, de 10 ani pina acum, si care pozitie nu e de natura sa contribuie la convietuire pasnica in interiorul societatii din RM (ca sa folosesc o litota), nici la o intelegere sine ira et studio a trecutului, cu atit mai putin la un travaliu al memoriei in societatea noastra.

Aliona Grati: Şi de ce credeţi, dnule Petru Negru, că ai voştri “ai noştri” varsă mai mulţi bani – numeric vorbind de data aceasta, în bugetul statului. De ce vorbiţi în numele tuturor contribuabililor?

Aliona Grati: Pardon, Petru Negura

Nina Corcinschi: Acest asalt denigrator asupra lui Paul Goma exclude nuanțele și ignoră ansamblul. În opinia mea de neistoric, Săptămâna roșie e o carte cu multe documente, cu semne de întrebare (gen: cum s/a ajuns la cifra de 4000.000 de morti? cine a numărat morții? de ce această cifră a fost anunțată abia în 1991? etc. etc.), cu niște opinii, nu exlud, exagerate, pe alocuri (eu exagerez în adevăr, spune Goma undeva…dar NU MINT), care mi-a provocat și mie curiozități legate de acea săpămână . Nu mi s/a creat nicio clipă impresia de antisimetism din partea autorului și nici nu m/am pomenit cuprinsă de ură față de poporul evreu. Autorul atacă persoane concrete și faptele lor, nu poporul propriu/zis. Asta a fost impresia mea generală după lectură. Cu fraze rupte din context, însă se pot demonstra multe.

Alina Tofan: Intarziata (si, la moment, deplasata) ideea asta buna, Petru Negura. Paul Goma nu are nevoie de premiul nostru national, cum nu a avut nevoie nici de alte distinctiii oficiale pentru a fi si a ramanea Paul Goma. Noi, cititorii de limba romana, avem nevoie de Paul Goma, asa cum este, cu o opera literara ca si timpul si lumea pe care le reflecta. De Paul Goma au nevoie si criticii lui, literari sau ideologici. Unii pentru a-si demonstra importanta, din pacate.

Petru Negura: Alina Tofan, in fond, cu rezerva insinuarii din capatul comentariului, sint de acord cu dvs.

Petru Negura: Aliona Grati, nu vorbesc în numele tuturor contribuabililor, dar banuiesc ca alta ar fi reactia dvs. (da, de cetatean si contribuabil) daca pentru premiul National (premiul Guvernului RM) ar fi propus un scriitor genial, dar care diminueaza crimele stalinismului sau le considera justificate, si nu intr-un interviu la radio, ci intr-o carte pe care o editeaza si o reediteaza in tiraje mari.

Laszlo Alexandru: eh, si pina la “genial” mai e cale lunga…

Alina Tofan: Petru Negura, nu e insinuare. E o banala constatare, care nu Va viza. Insist sa precizez ca nimic si nimeni nu e doar alb sau doar negru. Dar e absolut regretabil ca numele lui Paul Goma este iarasi tarat in noroi. De “noi” toti. Intr-un context cam straniu. Sub pretextul salvarii /respectarii/protejarii “puritatii” sau principiilor societatii occidentale. Al carui membru Paul Goma este de decenii. Fara ca societatea respectiva sa-l repudieze sau sa-l puna la zid. Si in care societate “noi” stam doar cu un picior. Dar pe care insistam s-o reprezentam. Asa cum ne duce capul. Ca in Balcani, adica.

Aliona Grati: Domnule! Petru Negură, de câteva ore în şir mai mulţi oameni şi-au lăsat grijile cotidiene şi au încearcat să vă spună că românul bun Paul Goma nu a “justificat”, “nu a diminuat crimele” împotriva oamenilor aceea: mame cu copii, bătrâni nevinovaţi, pe care toată omenirea îi deplânge, inclusiv Paul Goma, ci a combătut încercările unor indivizi de a manipula tragedia unor oameni pentru a obţine Putere asupra altor oameni.

Laszlo Alexandru: ma plictisesc oamenii care, atunci cind tu le dai citate, ei vin sa-ti povesteasca despre ce-i vorba in carte. in politica probabil ca unii participanti la aceasta discutie ar fi avut mai multa chemare decit in studiul literaturii. ma plictisesc si oamenii care, cind tu le vorbesti despre un scriitor, ei ti-o intorc cu atacuri aluzive la persoana (ca esti ungur, ca n-ai talent, ca umbli dupa faima). ce revelatie: nici in Basarabia nu-i altfel decit in Romania! asa e, Alina Tofan: mi-am demonstrat importanta in toate cele 18 carti pe care le-am publicat (din care doar una era despre Goma). acum sinteti multumita?

Alina Tofan: NU, nu sunt multumita, domnule Laszlo Alexandru. 1. Sunt sincer surprinsa ca V-ati identificat cu “unii”. E decizia Dvs. 2. Prefer sa citesc textul in intregime si sa-mi formez astfel propria opinie. Am depasit de ceva decenii varsta citatelor sau fragmentelor din antologiile scolare. Si ma plictisesc oamenii care insista sa ma convinga ca citatele lor dintr-un text sunt mai revelatorii decat textul in intregime. Imi rezerv, cu sau fara permisiunea Dvs., dreptul la proprie opinie si la propria interpretare a unui text. In rest, numai bine, domnule Laszlo Alexandru.

Laszlo Alexandru: Mult succes in politica, Alina Tofan…

Alina Tofan: No comment, Laszlo Alexandru. Fara “domn”. Pentru ca chiar nu Va privesc optiunile mele profesionale. Si am avut iluzia ca discutam civilizat, ca in societatea occidentala… Dar tot acasa am ramas.

Mircea Stanescu: PENTRU MODERATOR(I) : VĂ SOLICIT, CHESTIONAȚI, VERIFICAȚI ȘI „LUAȚI MĂSURI” CU PRIVIRE LA ASERȚIUNILE DE ACEST TIP, DE PE ACEASTĂ PAGINĂ, CARE MĂ PRIVESC – CA SĂ NU ZIC CĂ MĂ ATACĂ – PERSONAL („Mircea Stănescu e un mincinos neobrăzat.”). CITEZ NU DIN MASOCHISM, NICI DIN VREO PROPENSIUNE PENTRU SCATOLOGIC – DOAR STILUL E OMUL ! -, CI PENTRU A VĂ RETREZI VIGILENȚA, CARE PARE SĂ FI ADORMIT, DEVENIND (?) UNILATERALĂ. ÎN FINE, NU CER DECÂT PUȚINĂ COERENȚĂ, MAI ALES CĂ NU AM PARTICIPAT LA ACEASTĂ „DISCUȚIE”, CA SĂ FIU BĂGAT ÎN TROACA CU LĂTURI !…

Laszlo Alexandru: Pentru moderator: Va rog sa chestionati daca e adevarat ca dl. Mircea Stanescu s-a facut vinovat de plagiat (lucru pe care l-a si recunoscut in rev. “Timpul” de la Iasi). In rest, pasajul invocat, intre ghilimele, este un citat dintr-o carte publicata acum citiva ani.

Dumitru Crudu: Am gasit acest articol pe ziare.com si mi-a atras atentia pentru ca imi place foarte tare scriitorul Amos Oz. E unul dintre autorii mei preferati. El ar putea fi acuzat de antisemitism pentru ceea ce sustine aici? Atac socant al scriitorului Amos Oz: I-a catalogat “neonazisti” pe unii extremisti evrei

Atac socant al scriitorului Amos Oz: I-a catalogat “neonazisti” pe unii extremisti evreiFoto: Haaretz
Cel mai cunoscut scriitor israelian, Amos Oz, i-a catalogat “neonazisti evrei” pe extremisti evrei acuzati ca au comis un val de actiuni cu caracter rasist impotriva crestinilor si musulmanilor, scrie presa israeliana.

Oz, citat in editia de sambata a ziarului Haaretz, a apreciat ca expresia “pacea de platit”, folosita de catre extremistii evrei pentru descrierea atacurilor pe care le comit asupra palestinienilor si israelienilor arabi este “un eufemism”.

Exista “nume dragute pentru un monstru care trebuie sa fie numit drept ceea ce este: grupari neonaziste evreiesti”, le-a spus el vineri unor invitati la sarbatorirea varstei de 75 de ani, potrivit Haaretz.

“Gruparile noastre neonaziste beneficiaza de o sustinere din partea unui numar de nationalisti, chiar legiuitori rasisti si unor rabini care le furnizeaza, din punctul meu de vedere, o justificare pseudoreligioasa”, a subliniat Oz.

Noi inscriptii anticrestine si rasiste au fost descoperite vineri la Ierusalim, unde politia a consolidat supravegherea unor locuri de cult sensibile, odata cu apropierea vizitei Papei Francisc in Tara Sfanta la sfarsitul lui mai.

“Pretul de platit, regele David pentru evrei, Iisus este o mizerie”, este inscriptia descoperita pe zidul Bisericii romanesti Sfantul Gheorghe, in apropiere de cartierul evreilor ortodocsi in Ierusalim.

Inscriptia “Moarte arabilor” a fost gasita pe o casa din orasul vechi Ierusalim, iar svastici au fost desenate pe zidurile unui apartament, in Ierusalimul de Vest, partea israeliana a Orasului Sfant.

Sub numele de “pretul de platit”, colonisti extremisti si activitsti de extrema dreapta si-au intensificat, in ultimele luni, agresiunile asupra palestinienilor, israelienilor arabi sau armatei israeliene, ca reactie fata de decizii guvernamentale pe care le considera ostile intereselor lor sau fata de actiuni atribuite palestinienilor.

Locuri de cult crestine si musulmane sunt vizate, de asemenea, aproape zilnic.

Desi politia a procedat la numeroase arestari, acestea nu au fost urmate, pana in prezent, de procese, iar indemnurile adresate Guvernului de a incredinta dosarul serviciilor israeliene de informatii Shin Beth se multiplica.

Dumitru Crudu: Iata ce scrie despre Paul Goma un coleg de-al sau, Bedros Horasangian in revista Observator Cultural, de anul trecut Cui i-e frică de Paul Goma?

Autor: Bedros HORASANGIAN | Categoria: Editorial | 10 comentarii
Recomanda articolul prin: LinkedIn Facebook Email Twitter MySpace Tipareste pagina Mareste caractereMicsoreaza caractere Marime text
Cui i-e frică de Paul Goma?
O depeşă Mediafax din 27 aprilie 2013 anunţa, într-o perioadă extrem de agitată pentru poporul român, în aşteptarea zilelor libere de 1 Mai muncitoresc şi a cele dedicate Învierii, că scriitorul Paul Goma a (re)primit cetăţenia moldovenească. Potrivit aceleiaşi informaţii, scriitorul Paul Goma se va stabili din această vară la Chişinău, în Republica Moldova (cum ar veni, „Basarabia, Pămînt românesc!“, cum este scris în tot Bucureştiul pe mici afişe sau pictat mare cu fel de fel de vopseluri, pe garduri, pe ziduri şi pe te miri unde), unde va conduce un institut pentru studierea crimelor comunismului. Mediafax mai anunţa că lui Paul Goma i se va acorda şi o locuinţă, pentru el şi familia sa. Ar fi o întoarcere acasă, dupa 36 de ani de refugiu politic în Franţa, ţara în care s-a stabilit după ce regimul Ceauşescu l-a considerat un pericol public.

Istoria lui Paul Goma conţine multe decenii de luptă la baionetă cu regimul comunist din România şi de hărţuieli permanente cu intelighenţia de aceeaşi origine etnică. Acum, la 77 de ani, Paul Goma are şansa să nu mai rămînă un apatrid. Dincolo de limba română în care Paul Goma a locuit tot timpul. Are şansa să aibă o cetăţenie, după ce i s-a retras cetăţenia română şi a refuzat-o pe cea franceză, cu trei decenii în urmă.

În ultimii ani, Paul Goma a rămas al nimănui. Încurca pe toată lumea. Nu conta că şi-a pus pielea la bătaie şi şi-a riscat nu doar sănătatea şi viaţa (pe a sa şi pe a familiei). El a fost pus la index pentru că a bombănit mereu la adresa confraţilor săi. De muncă şi de scris. Români. De pe ambele maluri ale Prutului. Deja intrat într-un con al uitării şi ignorării deliberate a existenţei sale (om şi operă, ei da, Paul Goma are o operă greu de evaluat, dar foarte lesne de minimalizat), scriitorul a ajuns, la un moment dat, o voce a unui popor care înghiţea destule, fără crîncnire, şi se făcea că plouă în faţa tutuor mizeriilor şi nedreptăţilor îndurate. Vocea aceea care a spus răspicat şi limpede: Regele e gol!

Spunea că regele e gol cînd marionetele lui Ceauşescu aplaudau în delir la Sala Palatului, la Congresele PCR, manifestări de proslăvire ale unui conducător căruia nimeni din acea sală nu-i putea replica. Noi, cei de afară, plini de ruşine, totuşi, ne repliam sub povara unor justificări şi explicaţii reale. De genul: am familie, am copii, am tatăl bolnav, am nevoie de o slujbă, am nevoie de o bursă, de un grad, de un loc de veci la Bellu. Laşitatea ca formă de resemnare, resemnarea ca formă de rezistenţă prin cultura mult clamată, care n-a fost decît o formă de a ne minţi pe noi înşine.

Chiar dacă au fost cîţiva oameni de ispravă precum Paul Goma, Doina Cornea, Vasile Paraschiv, Radu Filipescu, Dan Petrescu, Luca Piţu, Gabriel Andreescu, Dorin Tudoran, Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca (să adăugăm aici şi excepţionalii redactori de la München ai Europei Libere, Neculai Constantin Munteanu, Mircea Carp, Emil Hurezeanu, Şerban Orescu, în frunte cu directorii Noël Bernard şi Vlad Georgescu) – şi lista e mult mai cuprinzătoare. Să nu uităm gestul lui Liviu Babeş, care şi-a dat foc în semn de protest împotriva regimului comunist – precum Jan Palach în 1968, la intrarea trupelor Pactului de la Varşovia în Cehoslovacia –, în timp ce mulţi dintre noi ne ascundeam, cum şi pe unde puteam, de ruşinea şi neruşinea de a ne asuma adevărul.

Ştim bine ce s-a întîmplat cu Paul Goma după 1989. Dacă pînă atunci intrase în conflict doar cu autorităţile române, intransigenţa lui faţă de ce se întîmplă în România postdecembristă i-a creat multe adversităţi. Personaj incomod, rău de gură, adversar al tuturor aranjamentelor de culise, militant activ pentre drepturile şi adevărurile basarabenilor săi, de care nu s-a dezis nici o clipă, Paul Goma a ajuns un proscris în propria ţară.

Care ţară? Limba română. I s-au tipărit cărţile după 1989. Nu ştiu dacă şi Camera de alături (ESPLA, 1968), singurul volum (de proză scurtă, excepţional, cu totul ignorat de critica literară de astăzi). Şi celelalte cărţi apărute, mai vechi sau mai noi, au fost, în mare parte, ignorate de lumea literară românească. Au fost şi cîţiva confraţi care chiar i-au citit cărţile şi au apreciat valoarea lor literară, dar, una peste alta, Paul Goma rămîne un scriitor ignorat. Iar omul, omul a fost pus la index. De ce? Pentru cîteva afirmaţii din cărţile sale mult incriminate (Săptămîna Roşie, mai ales), de unde i s-a tras şi o etichetă de negaţionist al Holocaustului şi antisemit.

Din nefericire, idiosincraziile dintre scriitorii şi intelectualii români au fost decisive şi în cazul Goma. Nu facem un bilanţ al celor ce s-au petrecut din 1989 pînă azi, nu contabilizăm vinovăţiile – „păi, ce, Goma, nu i-a înjurat pe toţi?“ –, ci încercăm să desluşim cum a fost posibil ca douăzeci şi mai bine de ani, după 1989, Paul Goma să nu fie reprimit în Uniunea Scriitorilor din România şi să nu redobîndească cetăţenia română. Pare imposibil, absurd, dar chiar acesta este adevărul. Abia în 2012 Paul Goma – nu ştiu prin ce miracol – redevine membru al USR şi i se acordă o indemnizaţie de merit, România literară publicînd, după mulţi ani de ignorare sistematică, două articole despre cărţile sale. Dacă la nivel de USR să zicem că situaţia a fost clarificată – datorită demersurilor vicepreşedintelui Varujan Vosganian (dar şi cu încuviinţarea tacită a preşedintelui Nicolae Manolescu, să o spunem ) –, despre cetăţenia lui Paul Goma nu se mai ştia nimic. Autorităţile române s-au lăudat că i-au acordat cetăţenia, a fost pus să facă diverse cereri (refuzate) către Ministerul de Externe, dar docomentele au întîrziat.

Goma a rămas la Paris într-o orgolioasă solitudine. Iar acum vine vestea că Paul Goma primeşte cetăţenia moldovească – ăştia parcă sînt tot români, nu? – şi se va stabili la Chişinău. Ne bucurăm realmente pentru scriitor. Anunţul cu revenirea în Republica Moldova a fost făcut de scriitorii Andrei Ţurcanu şi Emilian Galaicu-Păun, sub auspiciile Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (oare cele două uniuni de creaţie, care utilizează aceeaşi limbă română, nu ar putea să se reunească, fără să deranjeze amploaiaţii Uniunii Europene?), care, cinste ei!, a luat această reparatorie iniţiativă. Dar locul lui Paul Goma este la Bucureşti.

Nu ne facem iluzii, însă ar fi frumos să sperăm. Cui i-e frică de Paul Goma?

Dumitru Crudu: Si iata inca un fragment din acelasi articol al lui Bedros Horasangian: “Au fost şi cîţiva confraţi care chiar i-au citit cărţile şi au apreciat valoarea lor literară, dar, una peste alta, Paul Goma rămîne un scriitor ignorat. Iar omul, omul a fost pus la index. De ce? Pentru cîteva afirmaţii din cărţile sale mult incriminate (Săptămîna Roşie, mai ales), de unde i s-a tras şi o etichetă de negaţionist al Holocaustului şi antisemit.

Din nefericire, idiosincraziile dintre scriitorii şi intelectualii români au fost decisive şi în cazul Goma. Nu facem un bilanţ al celor ce s-au petrecut din 1989 pînă azi, nu contabilizăm vinovăţiile – „păi, ce, Goma, nu i-a înjurat pe toţi?“ –, ci încercăm să desluşim cum a fost posibil ca douăzeci şi mai bine de ani, după 1989, Paul Goma să nu fie reprimit în Uniunea Scriitorilor din România şi să nu redobîndească cetăţenia română. Pare imposibil, absurd, dar chiar acesta este adevărul. ”

Angelina Olaru: ”Ştim bine ce s-a întîmplat cu Paul Goma după 1989. Dacă pînă atunci intrase în conflict doar cu autorităţile române, intransigenţa lui faţă de ce se întîmplă în România postdecembristă i-a creat multe adversităţi. Personaj incomod, rău de gură, adversar al tuturor aranjamentelor de culise, militant activ pentre drepturile şi adevărurile basarabenilor săi, de care nu s-a dezis nici o clipă, Paul Goma a ajuns un proscris în propria ţară.”!!!! Si nu merita niciun sprijin din partea basarabenilor, niciun respect din partea tinerilor si trebuie in continuare umilit pentru o distinctie de stat…Interogat public.

Laszlo Alexandru: Domnule Dumitru Crudu, sinteti un prozator simpatic, care are multe de povestit. La observatia mea (insotita de citate edificatoare) ca Paul Goma este antisemit, iar premierea lui (nationala!) e nepotrivita, mi-ati raspuns: 1) ca ati avut un bunic iubitor de evrei; 2) ca n-ati recitit cartea recent; 3) ca urmeaza s-o imprumutati si sa cautati alte pasaje, cu alte sensuri; 4) ca Amos Oz a scris diverse chestii pe tema evreilor; 5) ca Bedros Horasangian a scris ca Paul Goma e om bun. Am totusi impresia ca nu sintem la un concurs de-a Seherezada: cine spune cele mai multe povesti, indepartindu-se de la subiect, are dreptate si scapa de sabia padisahului. Problema e una singura si va readuc asupra ei. Activitatea din ultimii 15 ani ai prozatorului Paul Goma e flagrant antisemita. El a negat fatis Holocaustul si a elogiat figura unui criminal de razboi. Un premiu literar are de recompensat profilul general al unui scriitor, nu doar talentul lui din pagina (atit cit a mai ramas). Daca era candidat la premiul Republicii Moldova un prozator stalinist, care elogia deportarile moldovenilor, toata lumea buna ar fi fost indignata. Dar daca e candidat un prozator antisemit, care zice de evrei ca au fost exterminati fiindca i-au provocat pe romani, se gaseste lume buna care sa militeze pentru el. Asta e discutia noastra – tot restul: povesti cu pesti.

Dumitru Crudu: Domnule Laszlo Alexandru, eu sunt un admirator al romancierului Paul Goma, si al romanelor sale scrise pana la impuscarea sotilor Ceausescu, sau la cativa ani dupa. Aceste romane prin faptul ca au putut sa ridice o experienta existentiala la limita, traita intr-o perioada istorica foarte dura, la un inalt nivel estetic, il fac sa fie un mare scriitor roman. Aceasta e parerea mea si nu vad de ce as renunta la ea. In ceea ce priveste negarea holocaustului , parerea mea e ca aceasta ar fi o aberatie. Antisemitismul, la fel, nu se poate justifica prin nimic. Acum intrebarea e aceasta: neaga Paul Goma holocaustul si e, in consecinta, antisemit in Saptamana rosie? Dumneavoastra afirmati ca da si aduceti si probe. Stiu ca Paul Goma si-a revizuit de trei ori eseul. Eu am citit ultima editie si am ramas cu impresia pe care v-am comunicat-o deja. Dumneavoastra la aceasta editie va referiti? Oricum ar fi, in ceea ce ma priveste pe mine, vreau sa recitesc Saptamana rosie, nu cred ca imi puteti refuza acest drept, ca sa vad cine are dreptate: eu sau dumneavoastra? Dar nu pot acum sa-mi revizuiesc pozitia sau sa mi/o afirm si mai raspicat pana nu am recitit eseul, care, de , de altfel, e foarte voluminos. S-ar putea sa va dau dumneavoastra dreptate, dar s-ar putea sa raman la parerea mea. Inca nu pot sa stiu ce concluzii voi imbratisa pana nu voi reciti eseul. Pana atunci, ar fi cazul sa se pronunte istorici si critici literari, cu cont pe fb, pe marginea acestei probleme: neaga sau nu Paul Goma holocaustul in aceasta carte, e sau nu e antisemit? Andrei Turcanu, Flori Balnescu, Igor Casu, Virgil Paslariuc voi, de exemplu, ce spuneti?

Petru Negura: Ca Paul Goma e un scriitor foarte bun, toata lumea e de acord aici, dar nu asta se discuta aici. Aici discutam prestatia dinsului ca persoana publica si autor de eseuri cu caracter istoriografic. Este nevoie să fie întrebaţi oameni, specialisti care au studiat cel de al Doilea Razboi Mondial in Romania (si in regiune), cu studii aplicate pe arhive şi mărturii, cum ar fi Igor Casu, dar mai ales Diana Dumitru , care este cea mai reputata cercetatoare a holocaustului in Moldova. Exista si cercetatori foarte buni in Romania, cum e Adrian Cioflanca. Sa-i invitam sa se pronunte.

Igor Casu: Dumitru, eu confirm cele spuse de domnul Laszlo Alexandru si mai devreme de Petru Negura. Si as mai adauga: confruntati cu raportul Comisiei Wiesel, acolo sunt observatii pertinente despre cum au fost elborate rapoartele privind retragerea armatei române din Basarabia in 1940, se cautau tapi ispasitori pentru neputinta armatei si umulirea institutiilor statului român; altfel, intradevar, selectia operata din arhivele române de anumiti cercetatori pentru Paul Goma este tendentioasa pentru ca realitatea a fost mult mai complexa, puteti vedea in acest sens si precizarile mele din carte Dusmanul de clasa, capitolul 3, referitor la 1940-41; documentele respective trebuiau editate de istorici, cu comentarii de rigoare si care sa explice contextul, nu sa puna la zid o comunitate si, cel mai inacceptabil, sa sugereze ca tratamentul aplicat lor de Antonescu ulterior a fost justificat, adica ceea ce numim Holocaust.

Anunțuri