Etichete

, , , , , , , ,

Dl. Petru Negură, lector la Universitatea Pedagogică de Stat din Moldova, Chişinău, doctor în sociologie la Ecoles des Hautes Etudes en Sciences Sociales, Paris, a publicat pe site-ul platzforma.md următoarea luare de poziţie.

NeguraPe 19 august 2014, Premiul Naţional al Republicii, instituit în 2012 de Guvernul RM în locul fostului Premiu de Stat al RM, va fi decernant unor personalităţi marcante în domeniului ştiinţelor, tehnologiilor, culturii şi artelor, şi sportului.

La premiile pentru literatură au fost propuşi, între alţii, Emilian Galaicu-Păun şi Paul Goma (ultimul devenit cetăţean al RM în 2013). Candidatura lui Paul Goma a fost înaintată cu suportul mai multor scriitori şi oameni de cultură (Vladimir Beșleagă, Andrei Țurcanu, Val Butnaru, Mihai Cimpoi, Nicolae Dabija, Vasile Romanciuc, Nicolae Esinencu) şi insituţii de cultură din RM (Uniunea Scriitorilor, Institutul de Filologie al Academiei de Științe, Teatrul „Eugene Ionesco”).

Zvonindu-se că dosarul de canditatură al lui Paul Goma este văzut cu rezerve de unii membri ai juriului (ai Guvernului?), Em. Galaicu-Păun a declarat, pe contul său de facebook, că: „A pierde în faţa lui Paul GOMA este deja o nesperată onoare; a câştiga Premiul Naţional înaintea lui Paul GOMA constituie o mare ruşine. Drept care rog Ministerul Culturii, care m-a propus (fără acordul meu!!!) la Premiul Naţional, să-mi retragă numele de pe lista de concurenţi în favoarea lui Paul GOMA.”

Aşa cum se întîmplă adesea, nu numai prin părţile noastre, premiile acordate în domeniul culturii generează controverse. Discuţiile cele mai aprige apar în domeniul literaturii, poate pentru că, în acest domeniu, criteriile de selecţie şi consacrare rămîn subiective (acestea fiind tributare gustului şi curentelor), iar orgoliile sînt mari, după cum se ştie. Totodată, aceste controverse apar şi din motivul că personalităţile literare mai sînt deseori şi figuri publice, şi care pot să placă sau nu ŞI (mai ales) din motivul prestaţiei lor publice (sau chiar politice) – o apreciere secundară de natură să influenţeze aprecierea pe domeniul strict literar.

Discuţii în contradictoriu apar în general în jurul unor personalităţi controversate, cum a fost, de exemplu scriitorul francez Louis-Ferdinand Céline, autor al unor romane pentru care şi-a cîştigat recunoaşterea literară (mai ales Voyage au bout de la nuit, 1932), dar şi o notorietate echivocă pentru două pamflete apreciate drept antisemite şi filonaziste (Bagatelles pour un massacre, 1937 şi L’École des cadavres, 1938). În 2011, la cererea avocatului şi scriitorului Charles Klarsfeld, militant pentru recunoaşterea Shoah-ului în lume, Ministerul Culturii al Franţei a retras numele lui Céline din lista celor 500 de personalităţi şi evenimente pentru care Ministerul planifica organizarea unor celebrări naţionale, anume din motivul scrierilor sale antisemite (calificate de Ministrul Culturii al Franţei, Frédéric Mitterrand, drept „imunde”).

Nu vreau să discut aici meritele literare ale lui Paul Goma, care sînt recunoscute, şi la noi, şi în România şi în Franţa. P. Goma este considerat, pe bună dreptate, drept unul din marii scriitori români ai secolului 20.

Dar să revenim asupra textului hotărîrii care a dat substanţă legală acestui Premiu Naţional al RM. Conform acestui text: „Se instituie Premiul Naţional, în valoare de 100 mii lei, care se acordă cetăţenilor Republicii Moldova pentru realizări remarcabile care au îmbogăţit substanţial ştiinţa, tehnologiile, cultura, arta şi sportul, au avut un aport deosebit la promovarea imaginii pozitive a ţării pe plan internaţional [accentuarea noastră, P.N.], un impact considerabil asupra progresului tehnico-ştiinţific şi social-economic, asupra culturii naţionale şi mondiale.”

Să ne oprim asupra sintagmei accentuate (de mine) în citatul de mai sus. Dincolo de registrul greoi, protocolar al textului legislativ, înţelegem că Premiul Naţional a fost instituit de Guvernul RM pentru a promova anumite personalităţi (de ştiinţă, cultură, sport) din RM pentru ca acestea să ne ducă faima ţării (RM) în lume sau pentru un asemenea merit în trecut.

Am remarcat mai sus meritele literare incontestabile ale lui Paul Goma. Scriitorul român de origine basarabeană a devenit de asemenea cunoscut ca intelectual disident în România comunistă, prin cîteva acţiuni publice de critică, exprimate în 1977, la adresa administraţiei Ceauşescu (după care scriitorului şi familiei li s-a retras cetăţenia României şi au fost expatriaţi). Aceste merite civice fac onoare mai ales României, ratificînd cel puţin aparenţa existenţei unui „spirit critic” în România ceauşistă.

Dar care sînt meritele lui Paul Goma, graţie cărora Republica Moldova ar avea o „imagine pozitivă” în lume?

Pe lîngă creaţia sa literară, care este un element greu şi valoros la dosarul candidaturii sale, Goma este cunoscut ca autorul unui eseu istoric, Săptămâna roşie. Basarabia şi evreii (2003, reeditat în 2005), în care scriitorul propune diminuarea cifrelor victimelor evreieşti din România în deportarea şi execuţiile colective la care aceştia au fost supuşi în cel de al Doilea Război Mondial şi apoi justifică aceste acţiuni ale autorităţilor româneşti de atunci (susţinute în dese cazuri şi de populaţia civilă). Potrivit lui Goma (şi unor istorici pe care se bazează), evreii – i.e.toţi evreii basarabeni, cca 250.000 – ar fi provocat în iunie 1940 militarii români în retragere şi apoi ar fi colaborat intens cu autorităţile sovietice după anexarea Basarabiei şi formarea RSSM şi, drept urmare, şi-ar fi atras răzbunarea – crudă, dar dreaptă – a românilor.

În cazul în care lui Paul Goma i s-ar decerna Premiul Naţional al RM, în logica instanţei care l-a promovat şi care i-ar conferi premiul, Republica Moldova ar trebui să dobîndească un cîştig de imagine în exterior: să aducă sau să fi adus „un aport deosebit la promovarea imaginii pozitive a ţării pe plan internaţional”. Această „imagine pozitivă” ar fi stimulată, înţelegem, prin conferirea de către Guvernul RM a unei înalte distincţii (în formă de o medalie şi o recompensă de 100.000 lei RM) unui scriitor, care a justificat acţiunile represive exercitate de către administraţia Antonescu în Basarabia, Bucovina şi Transnistria împotriva populaţiei evreieşti (execuţii colective şi deportări în masă în lagăre de concetrare), cetăţeni legitimi şi nevinovaţi (din punct de vedere juridic) ai României de atunci.

În Germania, negaţionismul (negarea holocaustului) se pedepseşte prin lege, în Republica Moldova, acesta ar putea fi încurajat prin înalte distincţii de stat.

Mă întreb care ar putea fi interesul autorităţilor RM de a promova o asemenea personalitate controversată printr-o distincţie de stat, din contul fondului de rezervă al Guvernului, acumulat din contribuţiile cetăţeniilor RM. Mă mai întreb care va fi „aportul” colateral al unei asemenea personalităţi în consolidarea societăţii moldoveneşti, şi aşa răvăşite în contextul internaţional tot mai tensionat.

Orice persoană publică – iar scriitorul este în general o persoană publică – trebuie să-şi asume spusele şi faptele. Atîta timp cît Paul Goma va continua să justifice crimele săvîrşite de administraţia Antonescu faţă de populaţia civilă din Basarabia şi Bucovina, orice distincţie de stat acordată acestei persoane publice va ratifica – fie şi implicit – şi concepţiile sale istorice şi politice, la fel cum, este plauzibil ca, în condiţii similare, un scriitor (fie şi valoros) care ar justifica deportările staliniste, nu ar putea primi un premiu de stat al RM, din raţiuni etice şi politice. Aceste raţiuni nu ar putea fi separate de opera literară, atunci cînd întreaga operă este supusă unui examen critic în vederea decernării unei înalte distincţii de stat.

Cei care îl promovează pe Paul Goma, şi cu atît mai mult cei care îi atribuie o înaltă distincţie de stat, trebuie să-şi asume şi această dimensiune – istorică şi politică – a operei scriitorului (inclusiv, a operei sale de non-ficţiune), la fel cum trebuie să-şi asume şi consecinţele – sociale şi politice – pe care această înaltă distincţie le-ar putea genera.

Anunțuri