Etichete

, , , , , , ,

Cea mai impresionantă dintre scrierile danteşti considerate “minore” este scrisoarea adresată prietenului din Florenţa (All’amico fiorentino). Să reamintesc pe scurt contextul în care a fost elaborată. După ce facţiunea politică a guelfilor albi a fost învinsă şi alungată din Florenţa, Dante, ca important conducător guelf, a fost acuzat pe nedrept de furt din avutul public (baratteria). A fost condamnat în absenţă de adversarii săi politici la o amendă, iar apoi la moarte. După cincisprezece ani de exil şi peregrinări pe la curţi străine, Dante este pus în situaţia de-a opta. Trebuie să-şi ceară iertare în cadrul unui ceremonial pentru o greşeală inexistentă şi să plătească o sumă simbolică. Astfel ar urma să fie reprimit la Florenţa. Sau să refuze umilitoarea ofertă, perseverînd în atitudinea de intransigenţă morală care-l făcuse celebru, chiar cu riscul de a nu-şi mai revedea niciodată patria. Scrisoarea de mai jos vine să completeze admirabilul profil moral, întemeiat pe respingerea jumătăţilor de măsură în plan etic, care l-a caracterizat pe marele poet italian.

Dante-VeronaDin scrisorile de la Domnia Voastră primite, cu respectul şi afecţiunea ce vă datorez, am aflat cu suflet recunoscător şi harnică atenţie cît de mult vă îngrijiţi de întoarcerea mea în patrie şi deci cu atît mai mult mă obligaţi [să vă răspund] cu cît rareori li se întîmplă celor exilaţi să-şi găsească prieteni. Dar răspunsul la conţinutul lor [al scrisorilor], deşi nu va fi cel dorit de josnicia unora, vă cer cu afecţiune ca înainte de-a fi judecat, să fie cîntărit de înţelepciunea Domniei Voastre.

Iată aşadar ce mi-a fost anunţat, prin scrisorile nepotului Vostru şi al meu şi ale altor prieteni, despre ordonanţa de puţin timp apărută la Florenţa, privitor la iertarea exilaţilor, că dacă aş vrea să plătesc o anumită sumă de bani(1) şi aş vrea să îndur ruşinea închinării(2), aş putea fi iertat şi pe dată să vin acasă. În care ordonanţă, prietene sfătuitor, două lucruri sînt demne de rîs şi neghioabe(3); spun neghioabe din vina celor care au anunţat astfel de lucruri, întrucît scrisorile Voastre, pline de bunăvoinţă şi prudenţă, nu conţineau nimic asemănător.

Aceasta este, oare, frumoasa îndreptare a greşelii prin care e rechemat în patrie Dante Alighieri, care a suferit exilul timp de aproape trei luştri? Aşa e răsplătită nevinovăţia ce sare în ochii tuturor? Aşa – sudoarea şi îndelunga ostenire întru studiu? Departe să stea de un cunoscător de filosofie o asemenea nătîngă josnicie sufletească încît să se vîre singur, ca un ocnaş legat, în tagma unui Ciolo(4) şi a altor infami! Departe să stea, de un om care predică dreptatea, gîndul ca, după ce a îndurat injuriile, să plătească din banii lui celor care îl injuriaseră, de parcă ei ar şi merita-o!

Nu aceasta este, dragul meu sfătuitor, calea întoarcerii în patrie, dar dacă, mai întîi, Domnia Voastră, sau mai apoi alţii vor găsi o alta, care să nu păteze onoarea şi faima lui Dante, o voi primi cu paşi grăbiţi; căci dacă numai aşa se poate intra în Florenţa, eu în Florenţa nu voi intra niciodată. Şi ce dacă? Oare nu voi vedea oriunde lumina soarelui şi a stelelor? Oare nu voi putea oriunde, sub bolta cerului, să cercetez preadulcile adevăruri, fără să vin, ca un nedemn şi un mîrşav, în faţa locuitorilor Florenţei? Cu siguranţă nu-mi va fi pîinea de lipsă.

Note: (1) De altfel nu exagerată (o sută de florini mici).

(2) Exilaţii se adunau la închisoare, de unde se deplasau în cortegiu pînă la capela San Giovanni, unde erau “închinaţi” patronului oraşului. Desigur acceptarea acestor condiţii echivala cu recunoaşterea propriei vinovăţii.

(3) Adică tocmai cortegiul umilitor şi plata unei despăgubiri de către cei “iertaţi”.

(4) Potrivit unor comentatori, e vorba de un escroc faimos (condamnat în 1291), care îşi arsese propriile registre într-un incendiu, prezentîndu-se apoi drept creditor al mai multor familii. Potrivit altora, e puţin probabil ca Dante să se refere aici la fapte petrecute cu peste douăzeci de ani înainte. Oricum antiteza evidentă l-a condus pe G. Coşbuc la memorabila formulă: “Acesta a fost Dante. Florentin din naştere, nu prin obiceiuri şi nu un oarecare Ciolo”.

Anunțuri