Etichete

, , , , , ,

dante-portretDupă douăzeci de ani de cînd citesc, predau şi scriu despre Divina Comedie, mi-am zis să trec la o muncă mai susţinută, de comentare a poemului. Nu demult am şi pornit această activitate, pe un blog paralel. Întrucît îmi lipsesc veleităţile poetice, propun o versiune românească în proză, cît mai clară şi fidelă, a textului medieval. Date fiind particularităţile sale stilistice, traducerea e urmată de o scurtă parafrază explicativă. E însoţită apoi de cîteva consideraţii critice definitorii, prin hăţişul dantologiei, pentru orientarea corectă a cititorului român.

În acest moment sînt în miezul cîntului V din Infern. Privesc în urmă şi fac un mic calcul. Tripla parcurgere a unui singur cînt (traducere + explicaţie + sinteză critică), însoţită de realizarea sau procurarea ilustraţiilor (textul original în ediţie de lux + celebre lucrări plastice inspirate de pasajul în discuţie) îmi solicită vreo 15 ore de muncă în ritm susţinut. Asta înseamnă că cele 100 de cînturi îmi vor lua cam 1500 de ore. Din păcate programul zilnic nu-mi oferă mai mult de trei sau patru ceasuri la dispoziţie pentru asemenea activitate. (Chiar de n-aş avea nimic altceva de-a lungul zilei, versurile danteşti includ o asemenea concentraţie de semnificaţii şi simboluri, încît nu le pot înfrunta decît cu mintea limpede şi odihnită.) Din cele mai severe estimări, îmi vor trebui peste trei ani pentru a-mi duce proiectul pînă la sfîrşit.

Menţionez că mă mişc pe un teren familiar, după deceniile de lecturi în domeniu, care mi-au precedat activitatea de azi şi după celelalte două cărţi despre Dante pe care le-am publicat deja. Notez că nu stau să construiesc terţine pe româneşte, să croiesc 14.230 de versuri care să aibă fiecare 11 silabe, împletite în cîte 3 rime încrucişate. Eu vin doar pe urmele autorului şi mă străduiesc să pricep ce-a zis, să le transmit şi altora asta – nu ca el, care a avut de luptat cu Nimicul, pe care îl închega întîia oară. Eu am un loc de muncă, nu sînt obligat să alerg de la o curte aristocrată la alta, pentru a obţine mărunte resurse necesare supravieţuirii. Eu lucrez pe timp de pace, nu sînt mereu înconjurat de vrăjmăşii, molime şi medicamentaţie precară. Viaţa mea nu-i în primejdie şi fireşte că n-am fost de două ori condamnat la moarte, prin ardere pe rug şi spînzurare, cum i s-a întîmplat lui. Eu am un domiciliu stabil şi o bibliotecă de încredere, folosesc un computer legat la internet, nu îmi înfăşor boccelele pe spinarea unui cal pentru a-mi transporta periodic manuscrisele în alte cătune.

Dacă în aceste condiţii de avantaj tehnic şi existenţial eu voi munci peste 3 ani, cît i-a luat oare lui Dante să scrie cea mai complexă şi fermecătoare capodoperă a literaturii? Acum îi înţeleg pe deplin cuvintele de protest, cînd a fost îndemnat să-şi ceară iertare pentru o infamie pe care n-a comis-o, spre a fi reprimit la Florenţa. “Aceasta este, oare, frumoasa îndreptare a greşelii prin care e rechemat în patrie Dante Alighieri, care a suferit exilul timp de aproape trei luştri? Aşa e răsplătită nevinovăţia ce sare în ochii tuturor? Aşa – sudoarea şi îndelunga ostenire întru studiu?” Odinioară mă lăsam furat de construcţia retorică a interogaţiilor indignate, pe cînd îi citeam epistola. Dar azi îi pricep şi mesajul concret, despre “sudoare şi îndelungă ostenire”.

Anunțuri