Etichete

, , , , , , , , ,

După acest bombardament cultural-eclezial, cea mai bună continuare s-a dovedit a fi pauza de cafea şi gustări. La întoarcerea pe baricade, conferenţiarul a fost complimentat de public pentru acuitatea sa intelectuală. M-am înscris şi eu la cuvînt pentru a nota, pe marginea cazului Buttiglione, că, în cadrul Uniunii Europene, deciziile majore se iau prin acord comun. Poate din această cauză nu s-a adoptat Constituţia continentală, care a stîrnit atîtea discuţii. Franţa şi aliaţii săi insistau pe caracterul laic al documentului legislativ fundamental; Italia şi aliaţii săi persistau să impună un principiu confesional. În lipsa consensului, demersul a fost suspendat. Criteriul consensual de luare a deciziilor e mai democratic decît cel religios. Primul este în măsură să blocheze o prevedere intolerantă. Cel de-al doilea riscă să discrimineze o categorie socială neconvenabilă.

Pînă la urmă statul sîntem noi, cetăţenii care îl constituim şi care putem deveni funcţionari abuzivi, care să promovăm nu valori civile, ci opţiuni confesionale, odată ajunşi într-o demnitate publică fără o adecvată selecţie.

Am continuat prin a observa că religiozitatea are o sferă amplă de acţiune în viaţa contemporană. Ea este de respectat ca opţiune individuală; este de acceptat şi în educaţia tineretului pentru o bună cultură generală şi estetică. Dar religia devine inacceptabilă, atunci cînd vrea să interfereze în decizia politică sau în procesul legislativ. I-am reamintit conferenţiarului că, încă din Evul Mediu, această problemă a fost clarificată de Dante Alighieri, în lucrarea sa politologică Monarchia. Împăratul e stăpînul trupurilor noastre; Papa e păstorul sufletelor noastre. Cele două puteri trebuie să-şi păstreze, fiecare, propria sferă de acţiune, pentru a nu se ajunge la perturbarea bunei funcţionări a treburilor cetăţii. Este oare de acord H.-R. Patapievici cu cele stabilite de Dante încă de-acum cîteva secole, sau ne propune cumva să revenim la ingerinţa Bisericii în treburile statului şi ale continentului?

M-am bucurat să aflu, din răspunsul primit, că eseistul bucureştean subscrie la tezele danteşti de odinioară, pe care le consideră valabile. Patapievici a subliniat că respinge calificativul de “reacţionar”, care îi este mereu atribuit pe nedrept. “Nu sînt un reacţionar, dar am exigenţe!” – ne-a comunicat el cu hotărîre. N-am vrut să-l indispun semnalîndu-i că, pentru a evita umbra unei asemenea acuzaţii, era mai indicat să-şi construiască prelegerea nu doar promovînd drepturile şi importanţa credinţei, în lumea de azi, ci marcîndu-i şi limitele sociale. La urma urmei, conferinţa era a lui, nu a mea. Fiecare îşi prezintă ideile în anvergura şi sub aspectul pe care le consideră potrivite.

Conferinta-Chisinau

Publicitate