Etichete

, , , , , , , , ,

Patapievici-ChisinauMusafirul cel mai vizibil a fost, fără îndoială, H.-R. Patapievici. I s-a alocat întregul spaţiu de o oră şi jumătate, din prima sesiune de comunicări. El a utilizat şi timpul dezbaterilor şi, în mai bine de două ore, ne-a transmis gîndurile sale despre importanţa spiritualităţii creştine. Prelegerea a fost construită pe o strategie inductivă, prin succesiunea exemplelor din care ascultătorii, pilotaţi de vorbitor, ar fi urmat să extragă miezul de învăţătură. Punctul de pornire era plasat tocmai în China comunistă din 1992, unde conducătorii partidului unic erau frămîntaţi de ideea de-a stimula creşterea economică sustenabilă, prin revenirea la valorile moralei religioase. Această opinie bizară, de plasare a credinţei la rădăcina producţiei economice, ar fi fost reluată de liderii comunişti chinezi în anii 2002, 2003 şi 2006. Vorbitorul n-a insistat să ne ilustreze în ce măsură succesul de azi al economiei chinezeşti s-ar datora vreunei paradigme religioase, dar pesemne că nu asta urmărea – argumentarea strînsă –, ci mai curînd morişca unei cazuistici convergente.

Din China sărim cu mintea la André Malraux. Meditaţia că secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc nu se regăseşte, ce-i drept, în cărţile prozatorului francez. Dar i-a fost atribuită de-un apropiat, care îşi aminteşte că l-a auzit pronunţînd-o. Astfel dovada paternităţii e stabilită.

Criza instituţiilor europene s-ar datora impermeabilităţii faţă de revelaţia pe care chinezii, ei, au avut-o deja: strînsa împletire dintre progres şi creştinism. Iată cazul italianului Rocco Buttiglione, catolic practicant şi politician apropiat de sfera Vaticanului. După ce şi-a mărturisit convingerea că homosexualitatea constituie un păcat, candidatura la funcţia de comisar european i-a fost revocată. Asta duce la ideea că profesarea deschisă a credinţei e un dezavantaj, care blochează accederea în demnităţile continentale. Creştinii au devenit cetăţeni de rangul doi şi, în cadrul U.E., se realizează o contraselecţie. Se construieşte astfel un “ghetou autoimpus”, o situaţie cu atît mai nedreaptă cu cît părinţii fondatori ai Europei unite – De Gasperi, Schuman şi Adenauer – erau spirite religioase. Din păcate însăşi Constituţia europeană s-a împiedicat în piatra de încercare a laicităţii statului francez.

Am aflat de pe buzele conferenţiarului că educaţia trebuie să fie bazată pe valori, nu pe bunuri materiale. Ne este reamintit Karl Marx care, în Privitor la chestiunea evreiască (1843), s-a pronunţat împotriva democraţiei liberale, fiindcă era creştină. Dar, spre deosebire de marxism, creştinismul ia omul aşa cum este, nu încearcă să-l modifice.

Un lung excurs ne descrie naşterea Europei, reflectată în Iliada lui Homer, care este “un poem al forţei” (după cum notează Simone Weil). H.-R. Patapievici insistă pe deosebirea dintre troienii mai vociferanţi, dar cu valori familiale mai pregnante, şi grecii care au o cultură a ascultării celuilalt, precum constata Pierre Manent.

Lucrurile merg unse, în firul diegetic al vorbitorului, către spiritualitatea lui Noica, preluată şi ea, ce-i drept, prin intermediul lui Blaga, cel care, în Eonul dogmatic, înţelegea dogma metodologic, ca pe o metodă de operare. Prin urmare trebuie să fim atenţi la dispozitivul care încorporează raportul de transcendenţă în realitate. Trebuie să ne ştim reintegra zeii. Cam asta a fost. La sfîrşit: aplauze.

Anunțuri