Etichete

, , , , , , ,

Tocmai am revenit de la Chişinău, unde m-am bucurat să particip la conferinţa internaţională Omul nou al Europei: modele, prototipuri, idealuri. Manifestarea ştiinţifică, aflată la a treia ediţie, a fost organizată de Universitatea de Stat din Moldova, în colaborare cu Konrad Adenauer Stiftung, şi a fost coordonată de conf. univ. dr. Tatiana Ciocoi, şefa catedrei de literatură universală. Alături de specialiştii de la faţa locului, i-am văzut pe “seniorii” catedrei precum şi pe “tinerele speranţe”, la care s-au adăugat editori, scriitori, jurnalişti şi cercetători cu doctorate şi experienţă din cadrul Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Evantaiul oaspeţilor a inclus filologi din diferite centre universitare: Berlin, Bucureşti, Sibiu, Iaşi, Bacău, Suceava, Cluj.

În deschidere, ambasadorul Germaniei în Republica Moldova, dl. Matthias Meyer, a subliniat dificultatea de-a se identifica un singur model, valabil pentru întreaga diversitate tipologică a omului european. El a omagiat, totodată, figura lui Carl Schmidt, destoinicul primar de origine germană al Chişinăului în perioada 1877-1903, demisionat din funcţie în semn de protest împotriva pogromului antisemit de odinioară.

Concluziile conferinţei au beneficiat de prezenţa academicianului Valeriu Matei, directorul filialei moldovene a I.C.R., care a recapitulat momentele de dezvoltare culturală pe care le-a sprijinit sau influenţat. Între cuvîntarea preliminară şi cea finală s-au succedat, pe şapte secţiuni, cîteva zeci de intervenţii ştiinţifice, cu subiecte dintre cele mai diverse şi cu performanţe eterogene.

Chisinau

Anunțuri