Etichete

, , ,

stefanescupaunescuN-a trecut trimestrul de cînd observam lipsa de graţie cu care Alex. Ştefănescu s-a blocat în preceptele trecutului comunist. Pe marii complici ceauşişti (Zoe Dumitrescu-Buşulenga, D.R. Popescu etc.) îi complimentează servil. Pe disidenţii curajoşi îi ascunde în peisaj, sau îi depreciază demagogic. Pentru unul de teapa lui nu contează cîtuşi de puţin caracterul scriitorului, ci doar talentul. Iar asta o stabileşte el, unilateral, prin decret absolut şi inapelabil, căci orice analiză e o frivolitate.

Fostul gazetar de la Scînteia tineretului revine să confirme judecăţile mele de (non)valoare la adresa lui, simţindu-se obligat să-mi expedieze nişte bobîrnace de Aprozar, prin intermediul rubricii de unde se uită către scriitori cu binoclul, din avion. Cu ocazia asta mai aflu nişte noutăţi despre mine. “Diatribele lui Laszlo Alexandru sunt coerente, explicite şi energice, dar n-au nici o legătură cu literatura. Autorul practică un raţionalism vulgar, care nu poate sesiza valoarea literară, aşa cum năvodul pescarilor nu poate prinde soarele reflectat în mare.”

E limpede că n-am nici o afinitate cu suplul condeier, care îşi trage seva inspiraţiei de la pieptul lui Adrian Păunescu. Dacă eu oi fi aşa cum m-a încondeiat, înseamnă că el e taman viceversa. “Linguşelile lui Alex. Ştefănescu sînt incoerente, implicite şi flasce, dar sînt înfipte ţeapăn în solul literaturii. Autorul teoretizează un iraţionalism snob, care sesizează irelevanţa literară, aşa cum puşca vînătorului doboară umbra lunii răsfrîntă în roua dimineţii.”

Anunțuri