Etichete

, , , , , ,

BoscaProfesorul acesta al meu a murit pe neaşteptate, în toamna lui 1987, şi a lăsat în urma sa un manuscris, pe care l-am regăsit cu greu, după vreo cincisprezece ani, l-am cercetat, l-am transcris, l-am editat şi l-am publicat. Este cartea la care el a lucrat pînă la sfîrşit, apucînd s-o termine: Poezia preromantică în Anglia, Franţa, Germania, Italia şi Spania. Sînt incluşi aici poeţi ca Young, Gray, Blake, Burns, Parny, Chénier, Bürger, Goethe, Schiller, Foscolo, Cienfuegos etc. Avem din nou versurile originale, în cinci limbi străine şi, alături, traducerea fidelă pe româneşte. M-a impresionat să descopăr că ceea ce l-a frămîntat pe Teodor Boşca, în ultimii săi ani, a fost tocmai ideea dispariţiei. Şi-a transformat angoasa în efigie şi a pornit să adune laolaltă poezia despre morţi, morminte, respect pentru vremurile apuse şi legătura afectivă cu cei trecuţi într-o altă lume, de unde ne privesc şi continuă să ne călăuzească paşii. Soarta a vrut ca, după încă o perioadă de aşteptare, în toamna cînd se împlineau 20 de ani de la dispariţia lui Boşca, această amplă antologie poliglotă să fie tipărită. Am marcat astfel, pe neştiute, o emoţionantă aniversare.

Un savant, Erich Auerbach, spunea într-un studiu celebru că Dante, prin tenacitatea şi geniul său, l-a îmbiat şi pe Boccaccio să aibă curaj estetic. Se ştie că cei doi nu s-au întîlnit fizic, în lumea reală. Dar, trăind în Evul Mediu la o distanţă de cîţiva ani, primul l-a influenţat hotărîtor pe cel de-al doilea. Este extrem de important să ai un asemenea magistru, care te îndeamnă să îndrăzneşti, îţi oferă gîndurile sale ca model pentru propriile tale aspiraţii. El nu trebuie să-ţi dea o reţetă, să-ţi spună cum să procedezi. De multe ori e suficient să-l priveşti, să-l studiezi, ca să dobîndeşti ambiţia şi curajul de-a merge pe urmele lui. A fost acesta un exemplu, al lui Teodor Boşca, despre felul în care se poate face performanţă la Cluj. Nu ştiu dacă azi, cînd avem internet, poliglotism la îndemînă şi atîtea instrumente de deschidere europeană, sincer nu ştiu dacă putem găsi un astfel de traducător. De obicei aceştia se specializează pe o limbă străină, sau cel mult două, pe care le cunosc foarte bine. Dar eu n-am mai pomenit pe cineva care să traducă extraordinar, din cinci, şase, şapte limbi diferite, poezie medievală sau preromantică. Sînt performanţe la care, iată, Clujul a ajuns, printr-o personalitate a sa, pe care într-un asemenea context m-am gîndit s-o evoc. Ar mai fi şi altele de spus. N-aş vrea să fiu nici prea serios în această atmosferă familiară, nici prea lung. Îmi place să cred că oraşul nostru a fost şi continuă să fie un bun ferment pentru formarea unor personaje de elită, nu numai cu semnificaţie locală, ci şi într-un concert amplu, internaţional.

Anunțuri