Etichete

, , , , , , ,

În marea literatură nu contează să fii, în ordine cronologică, primul care abordează o temă, descrie un peisaj, analizează un sentiment, dezvăluie o impostură. Important e să fii cel mai convingător şi impresionant. Charles Williams o notează cu îndreptăţire: o mie de predicatori au spus tot ceea ce Dante spune şi şi-au lăsat ascultătorii nemulţumiţi; Dante oare de ce ne încîntă? Fiindcă vedem acolo o imagine a profunzimii (“a thousand preachers have said all that Dante says and left their hearers discontented; why does Dante content? Because an image of profundity is there”).

Aceeaşi revelaţie o are Soljeniţîn, plecat în exil, unde constată succesul incredibil al cărţii sale, Arhipelagul Gulag. O singură scriere – ce-i drept, de-o pregnanţă copleşitoare – a cucerit admiraţia şi a cutremurat conştiinţa opiniei publice. A modificat percepţia asupra situaţiei globale. A destrămat, în rîndul intelighenţiei occidentale, mitul comunismului “progresist”. A determinat statele din lumea democrată să-şi reconsidere politica faţă de Uniunea Sovietică. Dar cum a fost posibil aşa ceva? Prozatorul îşi consemnează gîndurile în Viţelul şi stejarul: “Astăzi, aici, în Occident, aflu că din anii ‘20 au apărut aici pînă în treizeci de cărţi despre Arhipelag [în ediţia franceză: PAS MOINS DE QUARANTE livres sur l’Archipel], începînd cu înfiinţarea lui în insulele Solovki. Este, aşadar, vorba de cărţi care s-au publicat, tradus, divulgat – şi care s-au pierdut fără să fi stîrnit vreun ecou, fără să fi convins sau măcar să fi trezit pe cineva” (vol. 2, p. 13). A fost nevoie de o lovitură de geniu pentru a se atrage atenţia omenirii asupra unei realităţi de importanţă crucială.

În marea literatură trebuie să fii cel mai bun, nu cel dintîi.

Anunțuri