Partea a treia a cărţii Lea. Povestea familiei mele este preponderent autobiografică. Andrei Klein îşi prezintă periplul prin viaţă, după pierderea timpurie a mamei sale. În primii ani copilul vorbea numai ruseşte şi idiş, apoi a învăţat în paralel maghiara şi româna. Iată întîiele fotografii, călare pe o tricicletă sau fluturînd un drapel, în fruntea unei coloane de prichindei. Iată primele amintiri: unchiul Jenő îi cadoriseşte o superbă maşinuţă roşie, rămasă de la micul Tibi, care a pierit la Auschwitz. Dar, după scurtă vreme, zgîrcitul personaj se răzgîndeşte şi îşi ia înapoi cadoul pentru a-l vinde altcuiva.
“Nu eram un elev bun, dar cărţile îmi plăceau şi petreceam mult timp la biblioteca şcolii. La început citeam doar cărţi de poveşti şi aventuri, dar curînd am trecut la cărţi care nu erau pentru vîrsta mea.” După anii de studii, s-a specializat ca fotograf şi a îndrăgit munca în camera obscură, la developarea filmelor. Sînt rapid trecute în revistă prima iubire, căsătoria, naşterea fiului, decizia de emigrare în Israel, nesfîrşitele piedici care le-au amînat proiectele. Pot fi instructive paginile cu paşii de tatonări în lumea liberă, deciziile economice şi profesionale ce trebuiau luate în vederea adaptării, amenajarea unei locuinţe, cumpărarea unei maşini, deschiderea unui atelier propriu, supravieţuirea după o boală gravă, decizia întoarcerii în România după decembrie 1989. Dar nu acestea reprezintă punctul forte al volumului. Dotat cu un bun-simţ excesiv, autorul îşi eclipsează figura individuală, în spatele poveştilor impresionante pe care le are de prezentat despre ansamblul familiei sale.
Laszlo Alexandru 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.