Etichete

, , , , , ,

Pe drumul străbătut în marşuri istovitoare sau înghesuiţi în vagoanele de marfă, erau cazaţi prin grajduri, jefuiţi, ameninţaţi şi bătuţi. Mulţi n-au rezistat, s-au îmbolnăvit şi au murit. În ghetoul din Moghilev stăteau cu toţii claie peste grămadă, purtînd în piept steaua cu şase colţuri. Şi totuşi, marele dar al acelor timpuri teribile a fost naşterea copilului, în 1942. Unii deţinuţi s-au angajat să lucreze pentru refacerea teritoriului distrus de război, ceea ce le-a mai atenuat din condiţiile aspre de detenţie. După eliberarea lagărului de către armata sovietică, tatăl naratorului a fost luat pe front, ca “voluntar”, mama şi copilul s-au refugiat la Cernăuţi, iar apoi la Cluj, cu dorinţa de a-şi regăsi rudele. Aici îi aşteptau veşti îngrozitoare. Unele dintre ele sînt transmise mai departe prin scrisori în Israel. “Nimic nu mă mai leagă de acest loc în care nici la cimitir nu am pe cine să plîng.” “Nu mai sunt copilă, dar mă doare tare că nu mai am părinţi. Sunt o femeie de 30 de ani cu părul alb, care am trăit în partea urîtă a vieţii. Sunt după zvîrcolelile refugiului şi trei ani jumate de lagăr de concentrare, unde în condiţii mizere şi inumane l-am născut pe băiatul meu şi, ca printr-o minune, am reuşit să-l aduc acasă în viaţă.”

Pe măsură ce treceau săptămînile şi lunile, cîţiva dintre fraţii Berla s-au regăsit la Cluj şi au ajuns să locuiască laolaltă, în singura cameră obţinută de Rózsi. De pe front a revenit şi soţul ei, Ernő. Viaţa cunoştea un respiro. Traumele psihice ale războiului erau acoperite de greutăţile materiale. Fiecare a încercat să se descurce după puteri. Iosi şi Jenő au emigrat în Israel. Marci s-a însurat la Cluj. Ernő s-a angajat ca maistru la o şcoală profesională. Rózsi s-a implicat o vreme în activismul politic, înainte de-a fi doborîtă de boala care i-a impus lungi perioade de spitalizare. S-a stins în 1955, cînd copilul ei avea doar 13 ani.

Anunțuri