Toată lucrarea se împarte pe trei mari segmente. În primul capitol ni se descrie componenţa unei familii ardelene numeroase, cu oameni simpli, care muncesc din greu pentru a-şi cîştiga existenţa. Croitorul Simon Berla (născut în 1880 la Turda) l-a avut pe fiul Iosi, dar nevasta i-a murit la scurt timp de tuberculoză, aşa că el s-a recăsătorit cu săteanca Zali Fischer. Li s-au născut cinci copii. Mariska e o fată romanţioasă dar certăreaţă, răsfăţata părinţilor, marcată de zgîrcenie şi aviditate. Atunci cînd tatăl a fost arestat abuziv, ea s-a dus hotărîtă la poliţie şi a reuşit să-l convingă pe ofiţer să-l elibereze. S-a măritat cu Manó, tîmplar destoinic, care a ştiut să se plieze după voinţa ei puternică. Cei doi au ales plecarea definitivă în Israel. Prin muncă tenace şi-au deschis acolo un atelier propriu, şi-au construit o casă, apoi o vilă şi au ajuns treptat la o condiţie materială şi o autoritate personală recunoscute în regiunea Tel Aviv.
Jenő a fost un om dificil, “egoist şi lacom, zgîrcit, încuiat, viclean, fără scrupule”. Îşi petrecea copilăria admirînd porumbeii. Cînd tatăl supărat i-a tras o palmă, flăcăul revoltat, neputînd să se descarce emotiv, a leşinat. A devenit un foarte bun lăcătuş şi s-a însurat la 18 ani cu Bözsi, o fată mai mare decît el, dar ordonată şi silitoare. Cei doi au avut un băieţas, Tibi. Noua familie şi-a ridicat prin muncă o casă mare, din care o parte era mereu închiriată, din dorinţă de înavuţire. După o vreme au izbutit să vîndă clădirea părintească, mutîndu-i pe bătrîni şi pe ceilalţi fraţi în chirie, pentru a-şi încasa partea de moştenire cu anticipaţie. În timpul Holocaustului, Jenő a fost dus la muncă forţată la Gheorgheni. Soţia şi copilul lui au fost deportaţi la Auschwitz, unde au murit. În 1946 Jenő s-a recăsătorit cu Sidi, iar în 1949 a emigrat cu ea în Israel. Primul lor născut, Simon, s-a spînzurat la doar 17 ani. Al doilea copil, David, şi-a iubit mult părintele şi l-a îngrijit chiar şi după ce acesta s-a îmbolnăvit de schizofrenie.
Marci a fost copilul cel mai mic al lui Simon Berla. “Era ascultător, harnic, bun la suflet, deschis, cinstit şi ataşat familiei”. A învăţat meseria de lăcătuş, fiind destoinic şi arătînd multă dăruire în muncă. “Era întotdeauna îngrijit, frumos îmbrăcat, cu haine croite de tatăl lui, impecabil călcate de mama lui.” La 23 de ani a fost dus la muncă în Tăşnad, de-acolo a ajuns la Budapesta şi apoi a fost deportat la Buchenwald, unde a muncit ca sanitar. S-a întors la Cluj în 1945. A cunoscut-o pe Viorica, o studentă devenită profesoară de română într-o şcoală de limbă maghiară. Cei doi s-au căsătorit, în ciuda familiei lui, care era nemulţumită că fata nu este evreică. Au dus o viaţă armonioasă şi iubitoare. Marci a renunţat să mai emigreze, pentru a rămîne alături de soţie. A devenit şef în cadrul unui trust de construcţii, un om stimat şi îndrăgit, şi-a cumpărat o maşină şi o locuinţă în centru. A murit în 1975, în urma unui accident de muncă. Fiul său, Tibi, s-a stabilit în Israel împreună cu familia.
Laszlo Alexandru 