Etichete

, , , , , , ,

Vocea groasă şi cam fonfăită a lui Virgil Ierunca, anunţînd sec: “Povestea vorbei”. Şi după o scurtă pauză: “Pagini uitate, pagini cenzurate, pagini exilate”. Flautul demarează o temă gravă, care alunecă pe neobservate într-o răsucire ironică, pentru a se desprinde în acorduri sprinţare, balante. În cîteva clipe intră glasul adînc al lui Alain Paruit. E la cota cea mai joasă a diapazonului. Articulează perfect fiecare literă a cuvintelor şi inflexiunile lui aristocrate unesc patetismul cu flegmatismul persiflator. Citeşte un fragment din Jurnalul fericirii al lui Steinhardt.

“Paharul? Desigur că ştiu. Desigur că l-am spart. (Un gest stîngaci şi cît de ruşinat m-am simţit. A, cioburile nu aduc noroc decît pe nemţeşte.) Dar singura mea datorie acum e să fiu calm, isteţ şi încăpăţînat. Dur. Tare de cap. Ursuz. Laconic. Îmbufnat. / Soluţia a treia. Nici nu recunosc că l-am spart, nici nu mă las pradă ameţelii. Nici tu prostia fricii, nici tu vraja buimăcirii. Ci altceva: minciuna. Minciuna liniştită şi pricepută. / Asta-mi rămîne, asta e calea a treia; să fiu ţăran deştept şi mahalagiu viclean. Calm şi dîrz. La înălţimea lor. A ei şi a lor. Nu mai sus. Nu-mi aduc aminte, punct şi gata. Şi nu ştiu. Şi tac. Şi amuţesc. Nu recunosc. Nu cedez. Nu ştiu, dom’le. Nu-mi aduc aminte de nimic. Ca un ţap logodit. Nici în pat, nici sub pat. Nici în car, nici în căruţă. Ca fasolea în ziua de Paşti.”

Sînt la Cîrlibaba. E primăvara lui 1990. Radioul e jos, lîngă pat. Antena e întinsă, caută undele Europei libere. Trebuie să am grijă, nu cumva s-o agăţ cu poala hainei şi s-o rup. Dar nu dau încet sonorul, nu, n-am de ce să mă feresc. Ceauşescu a murit, sîntem în libertate. Se aude iar flautul, într-un scherzoso obsedant. Şi mă trezesc în toiul nopţii. Nu mai reuşesc să adorm pînă dimineaţa.

De obicei eu nu visez. Vorba aia: sînt prea ocupat să dorm. Din ce cunosc, visele sînt imagini răzleţe, care vin peste tine cînd nu te aştepţi. După ce te trezeşti, n-ai decît să le pui cap la cap, să pricepi ce-au vrut. Pînă acuma n-am ştiut că poţi visa doar sunete. Că, în regimul oniric, se pot reface cu atîta precizie amintiri sonore de odinioară. Citatul din Steinhardt fireşte că l-am căutat mai apoi, de dragul acurateţii, în paginile cărţii. Dar sensul pasajelor era exact acesta.

Habar n-am ce-a vrut să fie. Ştiu doar că am rămas cu o angoasă vătuită, care mi-a alungat complet somnul.

Anunțuri