Etichete

, , , , , , ,

patapievici

Cu cîţiva ani în urmă, fizicianul H.-R. Patapievici îşi uimea cititorii într-o conferinţă şi-o cărticică dedicate lumii lui Dante. Surpriza era eterogenă, vecină cu extazul printre admiratori, la marginea stupefacţiei în cazul meu. Am avut ocazia să-mi articulez disocierile pe seama ipotezelor rostogolite de condeier. Astăzi îmi revine în minte mai ales una, despre faptul că modernitatea s-ar fi format prin evacuarea lui Dumnezeu din spaţiul public. “Problema teologico-politică în care [medievalii] trăiau, între Papă şi Imperiu sau între lumea lui Dumnezeu şi cea a lumii sublunare, era pentru ei deopotrivă insolubilă şi reală – adică nu admitea să fie tranşată. Poate ar fi vrut s-o tranşeze, dar nu au ştiut cum. Cînd omul european a tranşat-o, a făcut-o în favoarea lumii seculare – şi aşa a început modernitatea. Ei, prin urmare, nu aveau soluţia simplă pe care au inventat-o modernii: punem în paranteză aceste chestiuni, chiar dacă credem în ele, le evacuăm în debaraua privată şi mergem mai departe ca şi cînd nu ar fi” (p. 108-109).

I-am arătat eseistului că omul medieval nu cunoştea o dispută filosofică între tărîmul real şi cel transcendent, pentru simplul motiv că unul era văzut în prelungirea celuilalt. Lumea fenomenală avea rostul de-a pregăti mîntuirea sau damnarea. Astfel se explica strînsa legătură dintre lumea vie de-aici şi frămîntarea spiritelor de dincolo, în Divina Comedie.

Noroc că H.-R. Patapievici nu e omul care să plictisească prin consecvenţă. Aflu din presă că a ţinut o eclatantă conferinţă, mai zilele trecute, la Cluj, despre faptul că “modernitatea poate fi înţelească ca opusă creştinismului numai dacă negi faptele”. Lumea l-a auzit spunînd că “am decis să vorbesc în conferința asta despre lucrurile care sunt trecute sub tăcere, respectiv, profunda filiație dintre civilizația modernității și civilizația creștină, și faptul că civilizația modernității nu a negat creștinismul, ci l-a încorporat. Asta e teza tare la care eu țin și cred că este un fapt, nu este o interpretare.”

Acuma, dacă modernitatea s-a lepădat de creştinism într-o “debara privată” (sic!), sau dimpotrivă, l-a “încorporat” la temeliile sale – urmează s-o aflăm abia peste cîţiva ani, din noile tatonări filosofice ale uimitorului H.-R. Patapievici.

Anunțuri