Etichete

, , , , , , ,

Activismul social al lui Alex. Ştefănescu merge în paralel cu agitaţia lui culturală efervescentă. Omul se consideră critic literar. Dar e la ani lumină de magistrul său Nicolae Manolescu, la care opera literară e disecată, iar valoarea ei e argumentată, demonstrată. Ştefănescu, el, se lungeşte la o şezătoare cu cititorii, cărora le povesteşte firul epic al unui roman, micile picanterii din biografia unui poet (fleacuri la care a asistat personal, aşa că se pune chezaş pentru banalităţile pe care le înşiră). Vorbeşte mult pentru a povesti, dar e incapabil să analizeze.

Unde mai pui că a rămas încremenit în proiectul “rezistenţei prin cultură”, aşa că ne repetă de trei ori pe zi că, în literatură, nu contează caracterul, ci doar talentul; nu se apreciază eticul, ci doar esteticul. El, bietul, oricum nu-i în stare să judece, se limitează să proclame: tu ai talent! tu n-ai talent!. Şi, ca un copil mare, îşi închipuie că lumea stă în părerile sale, clădite pe multă diegeză, vax analiză şi amplă conjunctură.

Deşi în faţa reflectoarelor ne asigură că nu-i pasă de vîna (i)morală a scriitorului evaluat, dacă-i punem opţiunile cap la cap ajungem în pragul apoplexiei. Marii comunişti sînt gratulaţi ca talentaţi, sau măcar ca bine intenţionaţi. Iată ce scrie despre opera lui Titus Popovici: “Recurgînd la o definiţie lapidară, s-ar putea spune că Străinul şi Setea sînt romane false scrise cu talent, cu evident şi incontestabil talent”. (Să admiri talentul cu care e scris un roman fals e ca şi cum ai fi gropar şi ai admira cravata mortului.) Iată şi alte gogomănii sforăitoare: “Decenii la rînd, Zoe Dumitrescu-Buşulenga este o prezenţă luminoasă în viaţa publică. Întrucît face complimente la scenă deschisă lui Nicolae Ceauşescu, după modelul artiştilor renascentişti care dobîndeau, prin omagii, protecţia cîte unui principe, este dezaprobată sever de liderii de opinie din mediile intelectuale. În severitatea lor se descifrează însă nu numai intransigenţa morală, ci şi o anumită iritare faţă de siguranţa şi aplombul cu care Zoe Dumitrescu-Buşulenga se manifestă ca om de cultură, ţinînd conferinţe în faţa unor săli arhipline, apărînd la televizor, conducînd instituţii importante, călătorind în străinătate”. (Acuma, cine vrea îşi aminteşte că, pe vremea lui Nea Ceaşcă, eram nu în Renaştere, ci în Evul Mediu întîmplător. Coana Zoe a fost printre cei mai febrili agenţi ai cultului personalităţii. Cînd intraseră hiperbolele în criză, a sărit ea să ne explice cu epoca lui Pericle. A condus într-adevăr, pe chestia asta, diverse instituţii prestigioase – dar n-aş vrea să uit rolul ei în moartea lui Dinu Pillat, pe care coana Joiţica l-a dat afară de la Institutul “Călinescu”. Aportul ei ca agent de influenţă al ceauşismului în Occident e de-asemeni incontestabil. Una peste alta, rîndurile admirative ale lui Alex. Ştefănescu se vădesc de-un cinism stupefiant.)

Anunțuri