Etichete

, , , , , , ,

nardiTextul dantesc poate fi interpretat pe cel puţin două direcţii de semnificaţie. Nu se înşală cei ce subliniază “bunul plac al harului divin”: Dumnezeu îşi păstrează întreaga autoritate şi putere de-a decide, în privinţa copiilor, cine merită mai multă sau mai puţină graţie divină, cine e îndreptăţit la o onoare mai mare sau mai mică pe lumea cealaltă. Judecata Domnului este de necercetat pentru mintea umană şi nimeni, printre fiinţele muritoare, nu e îndrituit să pătrundă logica sau temelia acestei elaborări. O asemenea explicare a versurilor Divinei Comedii e pe deplin justificată şi respectă gîndirea autorului, chiar dacă pune un accent mai pronunţat asupra laturii sale mistice.

O descifrare mai spectaculoasă, care subliniază al doilea element al ecuaţiei, anume diversitatea ireductibilă a oricărei fiinţe omeneşti în parte, i se datorează lui Bruno Nardi. “Dante a înţeles, mai bine decît teologii vremii sale, că orice copil posedă, fie şi numai în stare latentă, propria sa individualitate şi personalitate, care e temelia, stabilită de natură, pentru toate inegalităţile sociale. Naturalei inegalităţi în gradul de nobleţe, el face să-i corespundă o diferită atribuire a harului. (…) De fapt harul respectă diversa fizionomie psihologică a fiecărui copil şi diversa personalitate care se ascunde potenţial în fiecare dintre ei.” Pe această traiectorie explicativă se insistă mai curînd pe raţionalismul exacerbat al poetului italian, care îşi prelungeşte demersurile euristice pe tărîm filosofic.

Dante a fost, la urma urmelor, mai aproape de teologie sau de filosofie în versurile sale? Răspunsul poate să difere, în funcţie de persoana celui care încearcă o clarificare a acestei dileme. Mai importantă decît indicarea unei soluţii unilaterale este semnalarea complexităţii mirabile a unui mod de gîndire artistică.

Anunțuri