Etichete

, , , , , ,

Inferno_IVPrintre aspectele cele mai impresionante din Divina Comedie se află modul în care Dante contopeşte meditaţia raţională şi fantezia artistică: felul în care pune laolaltă ştiinţa şi poezia. Un exemplu concludent îl găsim oprindu-ne pe scurt la situaţia copiilor văzuţi de-a lungul expediţiei în lumea de-apoi.

Limbul este un spaţiu ciudat, la marginea Infernului, care cuprinde spiritele marilor filosofi, scriitori, medici şi înţelepţi ai Antichităţii. Ei au trăit în afara dreptei credinţe şi n-au cunoscut botezul, care e poarta spre mîntuire. Osînda lor e doar de natură spirituală, stau şi oftează după lumina divină ce le e refuzată pentru totdeauna: “sanza speme vivemo in disio” (fără speranţă trăim cu dorinţa). Aici, după ce eroul principal s-a oprit să asculte, nu se auzeau deloc plînsete, ci doar suspine care făceau să tremure bezna eternă. Asta se întîmpla din cauza durerii lipsite de tortură fizică, pe care o resimţeau mulţimile ce erau multe şi mari, de copii şi de femei şi de bărbaţi:

25. “Quivi, secondo che per ascoltare,
non avea pianto mai che di sospiri
che l’aura etterna facevan tremare;

28. ciò avvenia di duol sanza martiri,
ch’avean le turbe, ch’eran molte e grandi,
d’infanti e di femmine e di viri.”

Potrivit exigenţelor creştine, lipsa botezului blochează oricui drumul spre mîntuire. Copiii morţi înainte de vreme n-au comis păcate individuale, dar n-au avut oportunitatea de-a se spăla de păcatul originar. Salvarea le e refuzată dintr-o cauzalitate teologică, dar ispăşirea le e atenuată într-o zonă de suferinţă limitată.

Anunțuri