Etichete

, , , , , , ,

schema_infernoIntervenţia lui Galilei are două părţi. În prima lecţie tînărul fizician prezintă schema Infernului dantesc, aşa cum a fost ea descrisă de Manetti cu cîteva decenii mai înainte. Excursul e limpede trasat, urmînd a ni se înfăţişa figura şi mărimea locului de osîndă; poziţia sa de sub scoarţa terestră; treptele mai mari sau mai mici în care se distribuie, în funcţie de depărtarea lor faţă de centrul pămîntului; distanţele dintre o treaptă şi alta; punctele de trecere de la o treaptă la alta. În ce priveşte figura Infernului, “ea este de forma unui con, cu vîrful în centrul lumii şi baza spre suprafaţa Pămîntului”. Se poate trasa o linie dreaptă imaginară, din centrul terrei (care e totodată centrul de greutate şi al universului) pînă la Ierusalim, oraşul sacru, plasat la suprafaţa scoarţei. Printr-o mişcare de rotire a liniei imaginare, se obţine figura conică a Infernului. Aceste explicaţii, pe care astronomul le reface pe urmele lui Antonio Manetti, au un temei limpede în gîndirea dantescă şi în versurile Divinei Comedii.

“Cît priveşte mărimea sa, Infernul are adîncimea cît semidiametrul pămîntului”. Problema apare atunci cînd diverşii analişti vor să stabilească mărimea globului terestru, pentru a calcula în funcţie de asta adîncimea Infernului. O altă controversă, strîns legată de prima, se referă la distanţele existente de-a lungul spaţiului infernal. Există un consens privind structurarea Infernului în nouă cercuri, care se strîmtorează succesiv. Această figură geometrică îi permitea lui Dante să construiască şi o ierarhie etică: pe măsură ce se coboară, cercurile sînt mai mici, păcatele şi pedepsele sînt mai grele. Dar la ce depărtare se află cercurile păcatelor, între ele? Ei bine, aceasta depinde de suprafaţa generală a Infernului, care depinde de mărimea generală a Pămîntului.

Anunțuri