Etichete

, , , , , , ,

camusCentenarul lui Albert Camus, care s-a sărbătorit în Franţa şi în lume prin diverse manifestări de-a lungul anului trecut, a readus la lumină opiniile scriitorului faţă de problema algeriană. Conflictul dintre musulmani şi puterea colonială a fost lung şi încrîncenat. S-a materializat în lupte de gherilă şi atentate sîngeroase, înainte de-a duce la războiul deschis. Aflat în decembrie 1957 la Stockholm pentru a-şi ridica Premiul Nobel, autorul li s-a adresat studenţilor de la universitate. Un tînăr algerian i-a întrerupt discursul spre a-i reproşa că n-a semnat o petiţie pentru detensionarea situaţiei şi l-a insultat în mijlocul agitaţiei produse. Din cîte se pare, romancierul nu s-a pierdut cu firea: “Sînteţi în favoarea democraţiei în Algeria, aşa că vă rog să fiţi acum democrat şi să nu mă întrerupeţi”. Şi-a continuat: “Am condamnat întotdeauna teroarea. Trebuie să condamn şi terorismul orb care poate fi întîlnit pe străzile Algerului, de pildă, care într-o zi ar putea să-mi lovească mama sau familia. Eu cred în justiţie, dar sînt de partea mamei mele în faţa justiţiei”.

Elias Altman, care aminteşte întreaga situaţie încordată în articolul său Joining the chorus, adaugă de asemeni că, foarte probabil, cuvintele lui Albert Camus au fost răstălmăcite. Alte mărturii spun că replica a sunat aşa: “Oamenii pun acum bombe în tramvaiele din Alger. Mama mea ar putea fi într-unul din acele tramvaie. Dacă asta e justiţie, atunci eu sînt de partea mamei mele”.

Degeaba s-au năpustit unii să descopere breşa în gîndirea filosofului. Nu interesul personal era privilegiat în faţa adevărului social. Ci acţiunea terorismului sîngeros era dezavuată prin intermediul unei parabole grăitoare. Justiţia nu poate fi aceea care ucide oamenii inocenţi, luaţi la întîmplare. Iar calea emancipării naţionale nu trece prin atentatele teroriste. Albert Camus îşi dovedeşte pe deplin actualitatea gîndirii, la o sută de ani de la naştere.

Anunțuri