Etichete

, , , , ,

Eşantionul analizat de Adrian Cioflâncă e diversificat şi acoperă sursele de autoritate ale perioadei comuniste. Judecata politică e prezentă în compendiul Istoria României, elaborat de Miron Constantinescu alături de alţii; istoricii în serviciu comandat sînt ilustraţi de alde Mihai Fătu şi Ion Spălăţelu (nomen est omen!); opinia armatei răzbate din tratatele Istoria militară a poporului român şi România în anii celui de-al doilea război mondial, apărute la Editura Militară; “tradiţia” istoriografică se încarnează în sinteza lui Constantin C. Giurescu şi Dinu C. Giurescu, Istoria românilor din cele mai vechi timpuri pînă astăzi. Cu infime variaţii, toate vocile se completează în relativizarea suferinţelor evreieşti, a gravităţii faptelor, a numărului victimelor. Cercetările vremii s-au aflat în captivitatea perspectivei ideologice, care se impunea difuzată cu orice preţ: “preocuparea istoricilor de partid de a disculpa statul român şi societatea pentru implicarea în atrocităţi antisemite, presiunile istoricilor militari de a scoate din cauză armata şi pe comandantul acesteia, scrierile unor scriitori gravitînd în jurul partidului, care romanţează profilul lui Antonescu”.

Prin investigaţiile lucide ale tinerilor istorici de azi răzbate spre lumină întregul balast de propagandă, care apasă încă asupra istoriografiei româneşti tradiţionale. Abia astfel iese în evidenţă nevoia rediscutării oneste, întemeiate pe documente, mărturii şi fapte, a întîmplărilor atroce dintr-un secol cumplit.

Anunțuri