Etichete

, , , , ,

În prima perioadă s-a remarcat trecător atitudinea lui Lucreţiu Pătrăşcanu, care a apucat să vorbească despre “antisemitismul de stat” din vremea fascistă. Dar vocea lui a fost redusă la tăcere şi acoperită de istoria lui Roller, unde “referinţele la politicile antisemite sînt rare, ambigue şi nu sînt însoţite de explicaţii”. Cînd vine vorba despre victimele fascismului, ele sînt pomenite de-a valma (“s-au înfiinţat lagăre în care au fost închişi mii de cetăţeni democraţi”), sau în termeni generici (“represiuni rasiale”, “măsuri de aservire a naţiunilor conlocuitoare”). Toate abordările din stalinism vor prelua strategia de plasare a comuniştilor pe piedestalul de victime ale fascismului şi de dislocare a evreilor din postura de categorie etnică persecutată.

Odată cu “renaţionalizarea” discursului istoric românesc, de la începutul anilor ‘60, manualul unic al lui Roller este denunţat fiindcă a neglijat perspectiva “etnocentristă”, sub faldurile internaţionalismului comunist. Acum se face revenirea la interbelic, la insistenţa pe imaginea naţiunii dominante. Este marginalizat în continuare, dar dintr-o altă perspectivă, aportul minorităţilor etnice la configurarea vieţii sociale româneşti. Lucrurile se cristalizează în etapa ceauşistă (1965-1989), cînd naţionalismul şi neo-stalinismul se împletesc. Fascismul este prezentat acum ca un produs de import, lipsit de legitimitate internă (“în ciuda opoziţiei tot mai energice a maselor populare”). Ţara noastră e deplînsă fiindcă a fost abandonată de puterile occidentale; ele “au aruncat România în braţele Germaniei”. Hitler este vinovatul exclusiv pentru ascensiunea legionarilor, venirea la putere a lui Antonescu, politicile “teroriste” şi “atrocităţile comise”.

Măsurile dictatoriale au fost în “flagrantă şi ireconciliabilă opoziţie cu majoritatea covîrşitoare a poporului român”. Populaţia ar fi răspuns cu “indignare” la “excesele” fasciste şi i-ar fi opus “un zid de netrecut al umanitarismului”. Atunci cînd vine vorba despre pogromul de la Iaşi, pus în practică de armata română, de jandarmeria română şi de populaţia locală (după cum a demonstrat-o Jean Ancel), vinovăţia este aruncată asupra armatei germane, a unor “soldaţi izolaţi, fugiţi de la unităţile lor”, a unor “elemente degenerate din organele de pază şi supraveghere”, a unor legionari şi a unor “civili în stare de ebrietate”.

Anunțuri