Plonger (3)

Etichete

Academia Franceza, capodopera, Christophe Ono-Dit-Biot, Plonger, premiu, roman, succes

Primul lucru a fost să caut pe internet informaţii despre autor. La numele ciudat şi la fluenţa discursului, mă gîndeam că-i o nouă păcăleală pe modelul Romain Gary/Emile Ajar. Dar nu. Christophe Ono-Dit-Biot e jurnalist activ, şef al departamentului cultural şi director adjunct al săptămînalului Le Point. A publicat deja patru romane, cu oarecare succes de critică. Recenta apariţie este întîmpinată cu un cor de elogii, printre care se strecoară şi două-trei voci cîrtitoare. Nu se înşală cel ce-o consideră “una dintre cele mai frumoase poveşti de dragoste pe care ne-a oferit-o literatura franceză de multişor” (“une des plus belles histoires d’amour que la littérature française nous a offert depuis belle lurette”).

Imaginea unei tinere femei frumoase, care e găsită moartă, goală, pe plaja unei ţări arabe, deschide aventura. Totul este o relatare à rebours pentru a i se explica în scris fiului abia născut, pentru ziua cînd va avea vîrsta de-a pricepe vorbele tatălui, cum s-a ajuns la moartea mamei. Ziaristul César intră la cumpărături într-o prăvălie şi înţepeneşte uimit de frumuseţea clientei din faţa lui. Insistă pe lîngă vînzătorul sîcîit, pe lîngă un amic din redacţie, se năpusteşte pe internet şi recurge la resursele de investigaţie specifice meseriei pentru a descoperi că e vorba despre Paz, o fotografă a cărei expoziţie se va deschide curînd. Un articol elogios, pe care îl tipăreşte în revista de elită unde el ocupă o funcţie de vîrf, îi deschide calea spre ea, care-i răspunde cu un bileţel iritat. “Vous n’avez rien compris à mon travail mais votre texte était beau.” Această dublă faţetă a realităţii se va păstra pînă la sfîrşitul romanului, conferindu-i o tensiune permanentă. Debutanta necunoscută îl pune la punct pe comentatorul titrat. Recenzia îi deschide artistei o carieră strălucitoare, deşi îi răstălmăceşte intenţiile estetice. César o învăluie într-o iubire fascinată pe Paz, care îi acceptă o vreme sentimentele. Femeia îl părăseşte, cu toate că i-a dăruit un copil, însă n-a vrut să rămînă însărcinată, ba chiar situaţia a înfuriat-o. Iar gloria mondenă a marilor saloane? Ei bine, aceasta pe Paz o plictiseşte iremediabil şi o sufocă. Un zigzag frenetic al personajelor, care se mişcă asemeni peştilor din acvariu, schimbînd mereu imaginea asupra situaţiei de ansamblu, îl obligă pe cititor să-i urmărească surprins, cu răsuflarea tăiată.

Publicitate