Etichete

, , , , , ,

plongerOrice carte scrisă e ca o naştere. Dar cînd o carte începe cu o naştere grea, la graniţa dintre viaţă şi moarte, povestită de tatăl disperat fiului abia venit pe lume, situaţia n-are cum să nu te răscolească. M-am dus la mall cu vreo sută de lei în buzunar, înainte de ziua de salariu, ca să-mi cumpăr de mîncare. Pînă să trec pe la sectorul de alimente, am intrat totuşi în librărie. Nu voiam să iau nimic, nu, mai mult să-mi fac o idee, să văd ce noutăţi au apărut, să răsfoiesc iarăşi unele titluri pe care le pîndeam de-o vreme, în aşteptarea sezoanelor prospere. Angajaţii înregistrau teancurile de volume abia sosite, le cărau cu braţul spre rafturi. Chiar deasupra sărea în ochi coperta gălbuie, tăiată cu o banderolă roşie, pe care scria cu litere de-o şchioapă GRAND PRIX DU ROMAN DE L’ACADÉMIE FRANÇAISE 2013: Christophe Ono-Dit-Biot, Plonger, NRF, Gallimard. Hm, ia să vedem ce-o fi.

M-am scufundat în lectură, pe unul dintre scaunele de lemn, făcute dinadins să te ţină cînd te-aşezi, dar să nu te îmbie la confort îndelungat. Îţi faci o idee, cumperi sau nu şi te duci mai departe. Îndată ce-am deschis la nimereală, o voce limpede mi s-a adresat, cu o franceză elegantă şi captivantă, de-o nobilă muzicalitate. Acţiunea curgea, ideile se legau, logica sentimentelor era palpitantă. Iată o carte excelent scrisă, mi-am spus. Am sărit cîteva zeci de pagini, selectiv: am dat peste o trimitere la Iliada lui Homer, expusă cu naturaleţea prezentatorului de la buletinul meteo. Am mai sărit cîteva zeci de pagini. În stînga jos am găsit un pasaj uluitor, cu protagonistul care se trezeşte dimineaţa la ţară, în hambarul unei case sărăcăcioase, prin munţii înzăpeziţi ai Spaniei, după o noapte de dragoste cu femeia adorată. “J’ai ouvert les yeux. Mon premier geste aurait été de faire coulisser les draps sur sa peau pour voir enfin la croix tatouée dans sa chair… si je n’avais pas été seul. J’ai enfilé mon jean, dévalé l’échelle. Elle n’était pas en bas non plus. J’ai ouvert la porte. Le soleil m’a aveuglé. Et quand mes yeux se sont accomodés à son éclat, j’ai failli tomber à genoux tellement c’était beau. ‘Et tout à coup il me sembla qu’au jour un autre jour s’ajoutait, comme si Celui qui peut eût embelli le ciel d’un second soleil’, disait Dante du Paradis. Étais-je mort de plaisir cette nuit, et en train de me réveiller dans le séjour des bienheureux?”

Anunțuri