Etichete

, , , , ,

2. Cînd s-a născut blogul pe care îl dețineți?

La 1 februarie 2010. Susţineam de cîţiva ani o rubrică permanentă în paginile Tribunei, o publicaţie foarte activă în climatul regional şi naţional, ba chiar şi cu unele colaborări internaţionale. După inaugurarea site-ului său, ne-a venit ideea să-l dinamizăm cu o serie de adnotări culturale pe blog. Mi-am asumat acest proiect împreună cu bunul coleg Ovidiu Pecican. Fiecare a făcut acolo ce s-a priceput. Cu o frecvenţă cotidiană, el a construit un roman-foileton balcanico-satiric; eu am conturat un jurnal de gînduri despre cărţi, filme şi idei care circulau în spaţiul public. Blogul revistei Tribuna a fost şantierul de lucru pe care s-au întrupat cartea lui Ovidiu Pecican, Bokia (Ed. Tracus Arte, 2011), cărţile lui Laszlo Alexandru, Viaţa de zi cu zi (Ed. Herg Benet, 2011) şi Exerciţii de singurătate (Ed. Herg Benet, 2012).

singuratateAm motive să cred că activitatea noastră, de o tenacitate sîcîitoare şi cu deschideri polemice în plan politic şi cultural, a deranjat o seamă de persoane sau personaje. Un timp am fost protejaţi de presiunile administrative, care se insinuau tot mai insistent spre conducerea redacţiei. Dar apoi problema s-a pus în termeni de “libertatea cuvîntului”: nu era democratic să vorbim noi nestingheriţi, în spaţiul public, fără a fi controlaţi şi corectaţi. Era nevoie de nişte insulte robuste, ca să fim descurajaţi. O Megeră cu spume la gură a intrat pe blog să ne ia la palme, ca să ne băgăm minţile-n cap. Între urletele gogomane, argumentele tac. Ambii scriitori ne-am văzut de drum, că doar nu Tribuna ne-a făcut şi nu ea o să ne desfacă. La vreo săptămînă după retragerea noastră anunţată, un hacker a atacat blogul şi l-a bombardat cu zeci de mii de semne interogative, care sfîşiau corpul cuvintelor şi făceau totul ilizibil. Am corectat ultimele rînduri ale mele, care le comunicau cititorilor unde mă vor găsi în continuare. Atacul vandalului s-a repetat.

Cîteva luni mai apoi chiar şefia Tribunei era decapitată politic sub pretextul pensionării. De-atunci s-a lungit pelteaua scandalurilor cu noul manager, care şi-a inaugurat mandatul decernînd palme (ne)academice subordonaţilor din redacţie, scriitorilor din revistă, cititorilor care s-au hazardat în librăria din centrul Clujului, cînd s-a rătăcit şi el p-acolo. Foaia s-a făcut mai colorată la copertă, ilizibilă în conţinut şi de negăsit la chioşcuri (dar e oricum necitită, aşa că nu-i nici o pagubă). Blogul lor nu mai există, ca dovadă că nimeni nu ne rîvnea locul, ci doar scalpul. Din februarie 2012 mi-am trecut însemnările zilnice pe blogul de autor unde continuă în prezent.

Anunțuri