Trubadurii lui Dante (5)

Etichete

Comunione e Liberazione, Dante, Divina Comedie, Franco Nembrini, Lectura Dantis, pedagogie, religie, spectacol

Franco Nembrini s-a născut în 1955 într-o familie modestă, cu mulţi copii. Încă din primii ani s-a confruntat cu greutăţile materiale, fiind constrîns de împrejurări să muncească pentru a se întreţine. Viaţa văzută ca o pradă, descoperită şi cucerită pas cu pas, l-a apropiat sufleteşte de experienţele lui Dante de odinioară, l-a ajutat să găsească drumul către Divina Comedie, să facă o pasiune pentru ea. Nembrini urmează studii private, în paralel cu muncile umile, termină liceul şi apoi secţia de pedagogie a Universităţii Catolice din Milano. Se însoară, are numeroşi copii, pe care se gîndeşte să-i instruiască şi el acasă, povestindu-le despre poetul florentin. Treptat se alătură, la lecţiile din sufragerie, colegii copiilor săi, verişorii şi prietenii lor, mamele şi mătuşile acestora. Comunitatea sporeşte, se înfiinţează asociaţia de tineret Centocanti: iubitorii de poezie se înscriu cu drag, mai ales că statutul prevede obligaţia fiecărui membru de-a şti pe de rost un cînt al Divinei Comedii. Tinerii se răspîndesc apoi în alte şcoli, centre culturale şi localităţi, unde duc cu ei spiritul fervent al reuniunilor, răspîndesc învăţăturile acestui ciclu de întîlniri denumite simplu Dante per le massaie (Dante pentru gospodine).

Din munca efectivă la catedră a lui Franco Nembrini, dublată de reflecţiile sale de după-masă în jurul ideilor danteşti, s-au născut cele trei volume Alla ricerca dell’io perduto, urmate curînd de alte trei volume, ce sintetizează lecturile poemului medieval: Dante, poeta del desiderio. Întrunirile lui Nembrini continuă şi în aceste zile, în diverse mici localităţi ale Italiei, prin teatre, săli de sport ori săli festive ale liceelor, cu o frecvenţă lunară ori bilunară. Vorbitorul e un bărbat masiv, cu barbă şi elocvenţă impunătoare, cu voce tăioasă şi ton răspicat. Le împărtăşeşte celor prezenţi legătura sa “umilă şi pătimaşă” cu Dante, de la care a învăţat multe lucruri. Mesajul artistului medieval este actualizat şi tradus pe înţelesul omului contemporan, cu problemele care ne frămîntă pe toţi: iubirea, prietenia, credinţa, binele public etc.

Franco Nembrini, ca un adevărat şef local al organizaţiei catolice Comunione e Liberazione, ne transmite învăţături de viaţă, pentru ziua de azi, extrase şi adaptate din textul dantesc: trăim orbeşte, vînăm doar succesul material imediat, avem nevoie de-o lumină transcendentă care să ne călăuzească. Sacerdotul semi-laic perorează cu patetism, citează bombastic versurile capodoperei, pe care le răsuceşte îndată în slujba monologului său pedagogic, pentru a ne ajuta să reflectăm la raportul dintre curaj şi laşitate, dintre credinţă şi necredinţă. Orice zîmbet e inexistent, hohotele de rîs şi aplauzele de entuziasm – ce dominau dincolo, la Roberto Benigni şi miile sale de spectatori – aici ar fi o impietate. Nembrini îşi continuă netulburat catehizarea energică. Poezia declamată ameninţător, de la înălţimea scenei provinciale, reflectă, ce-i drept, cu fidelitate una din caracteristicile Divinei Comedii. Dar, pe măsură ce minutele spectacolului trec, iar paginile noii cărţi se acumulează, pricepem că avem de-a face cu un predicator plictisitor.