Etichete

, , , , , ,

Nu mă interesează să combat ţintele politice, grosolan legate cu şnur, pe care le vînează Bianca Burţa-Cernat. Pe cît e de caraghios să lupţi cu morile de vînt, la fel de zadarnic e să te iei la trîntă cu procesele de intenţii. Aşa că nu mă voi osteni să-i demontez halucinaţiile scuipate în pagină ca seminţele de bostan: anticomunismul de azi ar fi doar un vehicul de arivism politic, o armă a “băsescianismului”, o retorică de consolidare a dreptei, o ghioagă împotriva stîngii etc. Atîta vreme cît premisele de la care autoarea porneşte sînt de-un fals grosolan (edulcorarea comunismului românesc), concluziile ei nu pot fi decît la acelaşi nivel.

ceausism1

Un pasaj printre altele excelează totuşi în neobrăzare şi nu poate fi trecut cu vederea. “Trebuie să mărturisesc că am un recul spontan în faţa lipsei de obiect a actualei retorici anticomuniste, ai cărei partizani se luptă cu (şi totodată cheamă la luptă împotriva unor) inamici imaginari.” Multe din suferinţele produse de comunism, de-a lungul deceniilor, nu s-au resorbit încă, demnitarii comunişti şi responsabilii securişti se bucură de pensii astronomice, unii dintre ei se plimbă dezinvolt pe stradă, îi înjură şi îi ameninţă pe ziarişti, însă interpreta (cinematografică) ne vorbeşte de “inamici imaginari”. Un comentator, în subsolul articolului ei pe internet, îi atrage atenţia cu sagacitate: “La Nurnberg au fost spînzuraţi zece oameni. Nu pedepsirea acestora a făcut să gîndim astăzi aşa despre ceea ce s-a întîmplat atunci. Ci faptul că, de şaizecişicinci de ani, în fiecare zi, ni se aminteşte că acele lucruri au fost odioase, greşite, inacceptabile”.

ceausism2

Opinia publică are încă în amintire traumele şi spaimele provocate de ceauşism, pentru a nu da o ceapă degerată pe făcăturile speculative. Bianca Burţa-Cernat nu va reuşi să readucă, pe uşa din dos a combinaţiilor gazetăreşti, spectrul unei aberaţii gonite cu preţul sutelor de vieţi tinere, în decembrie 1989. Dacă vicisitudinile oamenilor din jurul ei nu sînt în măsură s-o impresioneze, ar face bine să ciulească urechea măcar la constatările unui specialist. “Comunismul n-a avut nici o legătură cu faptele reale, drept care nu are cum să revină la realitate şi nici nu se poate acomoda cu realitatea. La primul contact cu lumea concretă, comunismul se spulberă, fiindcă nu face parte din această lume. Comunismul nu este un produs al istoriei, ci un hiatus în istorie, o sincopă în evoluţie, erupţia unui delir sistematizat în înlănţuirea actelor umane, un accident cu mult mai grav decît o simplă experienţă socială eşuată” (Jean-François Revel).