Etichete

, , , , ,

Bianca Burţa-Cernat nu e filosoafă, ci (doar) cronicar literar. Aşa că e în mod deosebit competentă să comenteze, în revista Observator cultural, filmul Sînt o babă comunistă, regizat de Stere Gulea. Fireşte că de la Jean-Paul Sartre pînă la Bianca Burţa-Cernat e aceeaşi distanţă ca de la “tout anti-communiste est un chien” şi pînă la De ce nu sînt “anticomunistă”. Sub pretextul analizei cinematografice se înghesuie otrava judecăţii politice troglodite.

Avem în acest serial cu 3 + 1 episoade cel mai limpede caz de răstălmăcire şi manipulare, un elocvent material didactic pentru facultăţile de jurnalism la capitolul “infracţiuni la codul deontologic”. Dacă cineva s-ar lupta în zilele noastre să tipărească, de pildă, o carte despre poezia lui Homer, asta ar fi definitoriu pentru arivismul individului, ori pentru tentativa lui necinstită de-a distrage atenţia de la criza economică profundă a Greciei din aceste săptămîni. Iată pattern-ul mintal cu care operează comentatoarea, care rostogoleşte cîteva basculante de falsificări în discursul public. Ţinta ei principală o constituie toţi cei ce îndrăznesc să se plîngă de minunăţiile şi delicatesele care li s-au servit, prin politică de stat, pînă în decembrie 1989. Comunismul n-ar fi o deviere traumatizantă, care a schimonosit faţa cîtorva jumătăţi de continent, de-a lungul mai multor decenii, o maladie letală care trebuie cercetată şi cunoscută, pentru a fi eliminată şi evitată pe viitor. Nu. “În intervalul ‘48-‘89 s-a mai întîmplat şi altceva în afară de orori, că nu tot ceea ce s-a realizat atunci se cade aruncat la gunoi.”

În anii noştri s-au publicat rafturi de cărţi cu memoriile deţinuţilor politici din comunism, cu analiza diverselor compartimente în care s-a intervenit grosolan în viaţa societăţii româneşti pentru a o stîlci: dictatura partidului unic, blocajul economic şi atentatul la proprietatea privată, urbanismul şi amenajarea teritoriului, feminismul şi politica de natalitate, închiderea graniţelor şi izolaţionismul, încălcarea brutală a drepturilor şi a libertăţilor umane etc. Tuturor aspectelor malformante din realitatea concretă, literata le contrapune fraze vagi, impresii ceţoase: “De pildă: pentru mulţi dintre cei care au trăit în comunism, mai ales în perioada 1965-1975 (pînă spre 1980), comunismul a însemnat o viaţă relativ normală şi o şansă în plus”. Viaţa aia normală a fost dovedită probabil de mişcarea protestatară pentru drepturile omului, declanşată de Paul Goma la jumătatea anilor ’70. Sau de revolta minerilor din Valea Jiului în 1977.

Anunțuri