Etichete

, , , , ,

Hipotipoza este un procedeu literar constînd în prezentarea de imagini expresive, uneori prin acumulare de detalii neobişnuite. Cu ajutorul ei se conferă aspect concret unei idei abstracte. Quintilian considera hipotipoza o descriere atît de vie, prin intermediul limbajului, încît ne creează impresia că vedem obiectele, ne transformă din ascultători ai textului în spectatori. Umberto Eco a trecut în revistă diversele ei variante: există “hipotipoze prin denotaţie (ca atunci cînd se afirmă că între un loc şi altul există o distanţă de douăzeci de kilometri), prin descriere detaliată (ca atunci cînd se spune despre o piaţă că are o biserică pe dreapta şi un palat vechi pe stînga – dar tehnica respectivă poate atinge stadii de extremă minuţie şi rafinament, cum se întîmplă în anumite pasaje din Robbe-Grillet), prin enumeraţie (şi să ne gîndim la catalogul oştirilor de sub zidurile Troiei, oferit de Homer în Iliada, sau la catalogul cu adevărat bulimic al obiectelor din bucătăria lui Leopold Bloom, în penultimul capitol din Ulysses), prin acumulare de evenimente sau personaje, care produc viziunea spaţiului unde se petrec aceste lucruri (şi se pot găsi excelente exemple la Rabelais)” (vezi A spune cam acelaşi lucru, ed. rom., p. 199).

Să urmărim în continuare felul cum Dante s-a slujit, în Evul Mediu, de virtuţile acestui instrument retoric. Cîntul XXIII al Purgatoriului e ocupat de sufletele celor ce-au păcătuit prin lăcomie. La început se-aude doar cîntecul unui psalm de glorificare a lui Dumnezeu, amestecat cu hohote de plîns. Îndată mai apoi, cum se mişcă peregrinii îngînduraţi şi, văzînd pe drum lume necunoscută, o privesc şi trec mai departe, astfel venea destul de grăbită în urma celor trei poeţi (Dante, Virgiliu şi Staţiu) o mulţime tăcută şi pioasă, îi privea şi trecea înainte. Fiecare avea ochii înfundaţi şi întunecaţi, era galben la faţă şi aşa de slab că pielea i se prelingea pe oase.

16. “Sì come i peregrin pensosi fanno,
giugnendo per cammin gente non nota,
che si volgono ad essa e non restanno,

19. così di retro a noi, più tosto mota,
venendo e trapassando ci ammirava
d’anime turba tacita e devota.

22. Ne li occhi era ciascuna oscura e cava,
palida ne la faccia, e tanto scema
che da l’ossa la pelle s’informava.”

Anunțuri