Etichete
aniversare, antisemitism, minciuni, Paul Goma, Viorel Ilisoi, ziarist
Ziaristul ar trebui să fie omul care, la gazetă, scrie despre lucruri aşa cum s-au întîmplat în realitate. S-o credeţi voi! În România de azi jurnalistul se vădeşte adesea lefegiul care ia faptele şi le suceşte gîtul, aşa cum îi convine şefului care dă banul. Mă uit, de pildă, la Viorel Ilişoi, simbriaşul lui Dan Voiculescu. Probabil convins în urma practicii îndelungate că el, prin vorbele sale, dă adevărului dreptul la existenţă, omul a încropit o zicere aniversară despre Paul Goma. L-am tras de mînecă s-o lase moale cu braşoavele. A găsit cu cale să-mi dea o replică. Stilul e omul, aşa că merită să ne oprim oleacă la detalii.
Îi ziceam că lăudarea talentului literar al prozatorului expatriat nu e în măsură să-mi tulbure siesta. El îmi răspunde: “O părticică din textul meu (…) i-a stricat siesta domnului Laszlo Alexandru”. Îi arătam că elogierea iscusinţei meşteşugăreşti a lui Goma o făcusem, cu probele aferente, încă de-acum 20 de ani (aşadar demersul lui de-acum e tardiv şi superficial-constatativ). El îmi replică senin: “Deci aici suntem de aceeaşi părere. Bun”. Îi indicam volumul Săptămîna Roşie ca un autentic focar de antisemitism dezgustător în opera lui Paul Goma. El mă abureşte de pe-un alt peron: “Am scris despre cum (sic! – L.A.) antisemitismul e folosit ca pretext pentru ostracizarea scriitorului atunci cînd argumentul lipsei de talent nu mai ține”. Îl informam că o sumă de personalităţi publice din ţară şi de-afară s-a indignat de noul curs al (ne)gîndirii idolului său din Belleville. El mă asigură hlizindu-se de după uluci: “N-am zis în textul meu nici că Goma e antisemit, nici că nu e”. (De parcă driblarea evidenţelor ar fi aşa o performanţă gazetărească!) Dădeam cu vreo zece zile în urmă, pe acest blog, numărul Sentinţei Civile a Judecătoriei Bucureşti şi data şedinţei publice a Tribunalului Bucureşti, prin care cele două instituţii au respins ca nefondat procesul deschis de Paul Goma împotriva celor care l-au acuzat – pe bună dreptate – de antisemitism. Viorel Ilişoi mă răstălmăceşte azi, cu lipsa de scrupule deprinsă de la patronul său: “Domnul Laszlo Alexandru ne spune că a auzit domnia sa că atît judecătoria, cît și tribunalul și-au format deja o părere. Fără proces.” Poate vrea să-i pun sentinţele pe internet, ca să-i mai treacă buna-dispoziţie.
Partea cea mai tristă se piteşte în P.S.-ul filologic, unde Viorel Ilişoi mă asigură că el e “ziarist la Voiculescu”, dar nu e “ziaristul lui Voiculescu”. De parcă diferenţa de prepoziţie i-ar spăla obrazul. După care omul aplică metoda “Ceata lui Piţigoi – dai într-unul, ţipă doi” şi îşi expune replica mincinoasă atît pe blogul personal, cît şi pe site-ul Jurnalului Naţional. Cu o mică deosebire. Zvîcnetul de demnitate – prin care bietul de el se proclama “la” Voiculescu, dar nu “de-al lui” Voiculescu – este emasculat din gazeta patronului.
Îi urez jurnalistului Viorel Ilişoi să-şi fraierească liniştit cititorii. Pe mine, unul, ştiu că m-a plictisit.
