Etichete
“Ăsta-i bagău!”
Aşa a zis femeia cam tuciurie, cu năduf, către amica ei. Cealaltă a aprobat-o chicotind. Mă uitam distrat pe geam, parcul era pustiu la ora dimineţii. Tramvaiul gonea şi bocănea pe şine. În arcuiri neaşteptate, ne azvîrlea într-o parte sau alta. După cîteva clipe mi-a intrat mesajul pe urechi. Am rămas pe gînduri. Cum adică e “bagău”? M-am uitat scurt la călătoare: o fi un personaj descris de Ioana Bradea în memorabilul ei roman Băgău?! Nu s-ar fi zis. Cu toate că i se potrivea ca o mănuşă replica din debutul cărţii: “sînt o doamnă, ce pula mea”. Dar nu în direcţia aceea trebuia căutat sensul. E clar că nu o aluzie literară mi se transmitea în dimineaţa asta, pe mijlocul de transport în comun.
O fi vreo ardeleancă ciudată, care adaptează cuvintele ungureşti cu ironie? “Bagó” se foloseşte în argoul maghiar pentru a denumi ţigara, tutunul. Ce voia să spună? Că vatmanul fumează în cuşca lui, în timp ce ne transportă la destinaţie? Ar fi culmea! M-am uitat în faţă, însă nimic ciudat nu se arăta privirii. Aşadar nu despre asta era vorba. Şi-atunci?
Maşinăria s-a oprit în staţie. Am coborît îngîndurat. Uşile s-au închis gălăgios şi hardughia a pornit în trombă. În clipa aia mi-a venit în minte îndemnul pe care ni-l strigam în copilărie, pe cînd goneam cu sania la vale: “Bagă viteză, băăă!”. Te pomeneşti că bagăul e şoferul vitezoman! Mi-am ridicat iute ochii, destul cît să le văd pe cele două femei zîmbind la geam nepăsătoare. Strada era liniştită şi toată lumea îşi vedea de treabă.
