Etichete

, , , , , ,

A formula un comentariu exaltat, pe marginea unui subiect complex, nu ajută neapărat la mai buna cunoaştere a realităţii. Nu orice ipoteză azvîrlită în discuţie îmbogăţeşte, prin noile sale valenţe, chipul faptelor. Probabil că procedura corectă de înţelegere ar fi deplasarea spre entitatea analizată şi nu, invers, atragerea ei în cîmpul iscusinţelor noastre mărginite. În cazul de faţă, bunăoară, medicul Lombroso l-a considerat pe Dante epileptic, iar fizicianul Patapievici l-a văzut pe Dante ca precursor al geometriei abstracte. Mă îndoiesc că varianta inversă ar fi fost posibilă: doctorul să se entuziasmeze de capacităţile geometrice ale poetului, iar cunoscătorul de ştiinţe exacte să-i analizeze maladiile sistemului nervos. E şi aceasta o dovadă că experţii cu pricina au “aspirat” subiectul în sfera lor de competenţe, în loc să facă efortul identificării cu el, prin intermediul empatiei.

Aştept cu răbdare ziua cînd vreun specialist pe stil nou ne va demonstra, cu lux de amănunte, că Divina Comedie doar a precedat cu vreo şapte sute de ani reţeaua de socializare Facebook. Cînd deschizi cartea, e ca şi cum ţi-ai scrie password-ul pentru a pătrunde în sistem. O mulţime de personaje interesante îţi ies în întîmpinare: fiecare îşi arată chipul, din diverse unghiuri, îşi dezvăluie priceperile şi povestea existenţială. Nu lipsesc imaginile colective (scene de bătălie, aventuri, ascensiuni montane, drumeţii). Îţi revezi acolo rude, foşti profesori, colegi, prieteni, dar şi personalităţi clasicizate ale culturii, citate şi învăţături despre viaţă. Ai impresia că eşti dincolo, deşi e vorba despre lumea de-aici. Dante Alighieri n-a fost decît un predecesor al lui Marc Zuckerberg.

Anunțuri