Etichete

, , , , ,

(Fragmente din emisiunea “Faţă în faţă” moderată de Cristian Ivaneş la Radio Cluj)

L.A.: Eu am dat nişte exemple mai subtile, acestea, de lipsă de profesionalism, unde studenţii sînt disperaţi că n-au un punct de referinţă la care să apeleze. Dar avem la îndemînă şi două exemple scurte, fulgerătoare, în care tinerii efectiv s-au defulat din lipsă de alternativă. Ne amintim de recentul scandal sexual de la Facultatea de Studii Economice, cu profesorul filmat în chiloţi şi dat apoi în presă ca să poată fi concediat.

C.I.: Tot de-acolo este şi ultimul scandal, cu un plagiat înfiorător, ştiţi cazul fostei doctorande care s-a dus la tîrgul de carte Gaudeamus să-şi cumpere o carte…

L.A.: …iar coordonatorul ştiinţific îi furase lucrarea.

C.I.: …şi şi-a văzut lucrarea de doctorat publicată cu numele ăluia. O chestiune absolut reală.

L.A.: Iar celălalt caz la care mă gîndeam este de la Facultatea de Litere. Acum, cînd noi stăm de vorbă, un profesor de engleză de-acolo se prezintă în faţa instanţei, fiindcă i se impută faptul că a primit mită. Iată, sînt situaţii în care studenţii, deja în disperare de cauză, pentru că nu pot contesta profesional anumite incompetenţe, ajung să iasă în presă cu scandaluri sexuale, sau merg în justiţie cu scandaluri de corupţie, pentru că nu există nişte foruri interne, profesioniste, de gestionare a conflictelor.

C.I.: Între noi fie vorba, ştim din auzite, de la studenţi şi foşti studenţi, că sînt zeci de cereri de mită în universităţile române. Niciodată pedepsite pînă acum. E bine că se începe odată şi odată cu un astfel de caz, ca lucrurile să se termine.

L.A.: Dacă ăsta este contextul – sigur că era un “dacă” retoric – atunci să nu ne mirăm că sîntem pe nicăieri în ierarhiile mondiale ale celor 500 de universităţi. Păi oare de ce? Pentru că lipsesc publicaţiile internaţionale. Şi de ce lipsesc? Pentru că degeaba le ai, ele sînt nerelevante în carieră. Importante sînt obedienţa şi apartenenţa la un anumit grup de putere. De ce să mă chinui eu să mă documentez, să lupt, să ajung în America, la nu ştiu ce redacţie, acolo să-mi fie examinate încrucişat lucrările şi eventual chiar respinse? Sau, poate într-un final, îmi apar un articol sau două, dar n-au nici o relevanţă în evoluţia mea profesională. Aici, dacă plagiezi, avansezi. Ăsta e sistemul. Iar dacă ai grijă să fii corupt fără să fii prins, adică iei banii mai cu prudenţă, îţi merge lin. Problema asta, cînd se strigă “de ce nu avem şi noi universităţi fruntaşe pe plan mondial?” e doar vîrful icebergului. Trebuie mers în adîncimea sistemului şi remaniat profund. Dacă încearcă totuşi cineva acest lucru, apar oamenii furioşi sub stindardul autonomiei universitare. Aici e dilema. Autonomia academică e într-adevăr un concept al democraţiei. Dar la noi el este răstălmăcit, pentru a se menţine şi a se consolida în amfiteatre o organizaţie de tip medieval. Acesta e buboiul care încă n-a fost spart.

C.I.: Cîtă vreme nu-l vom sparge, vom continua să fim nu la coada, ci în afara clasamentelor. Nu ne situăm în nici un discurs academic internaţional. Sîntem undeva, aşa, la capitolul “şi alţii”. Motivele sînt arhicunoscute. Însă pare-se că multora le convine.

L.A.: Celor care sînt acolo, la vîrf, da. Dar alţii, mai spre baza sistemului, sînt convins că au adunat multă ranchiună.

C.I.: Unii sînt temători, alţii sînt ezitanţi.

L.A.: Te costă orice cuvînt imprudent, dacă vrei o carieră universitară. Şi atunci ori te faci că nu vezi, ori vezi dar nu spui. Eu nefiind în sistem, dar avînd informaţii destul de detaliate, îmi permit să-mi spun părerea. Nu sînt condiţionat de nici un fel de carieră academică. Ceea ce afirm eu, sînt convins că ştiu sute de oameni. Dar nimeni nu-i atît de “sinucigaş” încît să abordeze lucrurile în asemenea manieră.

C.I.: Din nou îmi aminteşte de “omertà”-ul sud-italian. Toată lumea ştie. Toată lumea înţelege. Toată lumea e la curent. Nimeni nu spune nimic. Stingem lumina, vîrîm capul la cutie şi trecem peste asta.

(Cluj, 2 septembrie 2013)

Anunțuri