Etichete

, , , , ,

(Fragmente din emisiunea “Faţă în faţă” moderată de Cristian Ivaneş la Radio Cluj)

C.I.: Lucrul ăsta se întîmplă şi datorită faptului că li se permite şi nimeni nu pune piciorul în prag şi nu-i opreşte.

L.A.: Problema e foarte delicată. De cîte ori s-a încercat să se pună piciorul în prag, au fost proteste vehemente, întemeiate pe conceptul de autonomie universitară. Acesta e un lucru foarte frumos şi vechi, nu de ieri, de azi, provine din Evul Mediu, tocmai din oraşul italian Bologna. Autonomia universitară îşi are rostul său nobil, dar la noi, în Balcani, s-a creat un peşcheş interesant, brodat pe realităţile autohtone. Deja sînt familii, la diverse catedre, se creează corporaţii pe bază de interese. Dacă un student are un conflict de natură profesională, cu un profesor, nu e mulţumit de nota pe care o primeşte, el nu găseşte pe nimeni să-i rezolve problema. Nu există foruri de contestaţie, unde să te adresezi. În societatea liberă, dacă ies pe stradă şi mă loveşte maşina, am un judecător la care mă duc şi mă despăgubeşte. Într-o facultate, dacă mă fură un profesor la notă, nimeni nu-mi va da mie, ca student, dreptate. Am trăit-o pe spinarea mea. Încet-încet se creează un univers în care nu se mai deschide fereastra. Un univers ermetic închis.

C.I.: Pe lîngă aceste încrengături de familie, tipic mafiote, putem spune, sîntem amîndoi familiarizaţi cu realitatea italiană, sistemul de care discutăm ne aduce aminte de nişte lucruri din sudul Italiei. Dar nu este strict limitat la familie! În universităţi avem tot felul de îndatorări, ale unor oameni care au primit funcţii şi care nu neapărat sînt înrudiţi familial. Se creează încrengături absolut înfiorătoare, care n-au a face cu nimic academic, de fapt.

L.A.: Dacă aşa funcţionează lucrurile – şi înclin să cred că da – atunci cînd omul respectiv intră la catedră, el are o cu totul altă abordare faţă de studenţi, în timpul predării, decît cea pe care o am eu la liceu. Şi aici vin către aspectul pedagogic. Am avut situaţii cînd copiii nu-şi puteau scrie numele corect pe tablă. La începutul anului şcolar, elevi de-ai mei din clasa a VIII-a (e drept că la ţară, în vîrful muntelui) nu stăpîneau grupurile “ge, gi, ghe, ghi”. L-am întrebat pe unul, în prima oră, cum îl cheamă şi mi-a molfăit ceva. L-am rugat să repete, iarăşi n-am priceput. L-am scos să îşi scrie numele pe tablă. Îl chema Gheorghe şi bietul de el a scris, după mari eforturi, “Gorge”. M-am îngrozit de unde trebuie să încep. Dar m-am dus acolo, i-am înţeles problema şi încet-încet, cu consultaţii suplimentare, m-am apucat să-l alfabetizez şi să-l aduc în sus. Ce-ar fi trebuit să fac cu sărmanul “Gorge”? Analiza simbolurilor thanatice din Mioriţa? Am preferat să-l învăţ alfabetul. Şi cred că toţi colegii mei din preuniversitar aşa procedează pedagogic. Cobori după copil, înţelegi ce-i trebuie şi îl tragi după tine. La universitate nu se întîmplă asta, din ce-mi spun sute de foşti elevi ai mei. Acolo intră profesorul la oră şi îşi face monologul, la nivelul său astronomic. Cine se înalţă pînă la el, foarte bine. Iar cine nu, n-are decît să-şi caute de drum. Din păcate, eu am aici o obiecţie de natură pedagogică, referitor la tipologia generală de predare în învăţămîntul academic. Sigur că totdeauna vor fi 5 sau 10 sau 20 de excepţii răsunătoare. Dar, din cîte cunosc eu, marea majoritate a profesorilor universitari merge pe un discurs “printre stele”. Cine îl pricepe sau cine face eforturi să se ridice pe cont propriu, bravo lui. Iar ceilalţi: Dumnezeu cu mila!

C.I.: Asta în varianta fericită că respectivul profesor ţine într-adevăr cursuri stratosferice!

L.A.: Sigur, nu vorbim despre cei care nu-şi ţin deloc cursurile. Asta e altă distracţie…

C.I.: Am devoalat modul de a accede în sistemul universitar, care e legat de foarte multe lucruri, dar adeseori de calitatea profesională nu. Avem de-a face cu indivizi care n-ar avea ce căuta nici la strung, darămite la o catedră universitară!

L.A.: Este foarte adevărat. În baza contraselecţiei care se operează, nu contează profesionalismul. Contează să fie de-al nostru!

C.I.: E de-al nostru, a adus servicii, e în regulă!

L.A.: Şi-apoi omul intră şi abuzează profesional zeci de promoţii de studenţi, iar bieţii de ei nici măcar nu-l pot reclama, fiindcă n-au unde! Şi dacă protestezi, i se dă profesorului dreptate, iar tu ai de suferit represalii.

Anunțuri