Etichete

, , , , ,

(Fragmente din emisiunea “Faţă în faţă” moderată de Cristian Ivaneş la Radio Cluj)

L.A.: Ceea ce ştiu eu, din contactul cu oamenii, cu tinerii care sînt la începutul unui drum profesional, este că, din păcate, populaţia României este masiv sărăcită. Pătura de mari bogătaşi, de multi-milionari, care eventual îşi trimit copiii în străinătate, la universităţi de elită, cu un faimos club de bridge, nu ştiu dacă ajunge la 2% sau nici atît. Marea majoritate a tinerilor provine din familii care speră ca, în urma studiilor academice, să-şi amelioreze cariera şi posibilităţile de realizare în viaţă. Eu nu cunosc oameni care să-şi pună problema studiilor sub forma “mă duc la şezătoarea lor, că e mai simpatică, sau merg acolo, fiindcă este o bună echipă de oină”. La noi lumea este corodată încă de nevoia supravieţuirii. Şi atunci, dacă mergi la o facultate care îţi explică numai lucruri teoretice, rupte din context (fiindcă ei fac doar filosofia chibritului), după care îşi ia mîna de pe capul tău, după trei ani, şi tu te duci direct în şomaj, credeţi-mă că asta îmi lasă un gust extrem de amar.

C.I.: Dă-mi voie să mă transform în avocatul diavolului. Foarte mulţi universitari arată cu degetul spre voi şi spun: voi, liceele, ne livraţi marfă proastă. Ne livraţi oameni care n-ar avea ce căuta aici. Sînt pregătiţi prost. După un bacalaureat luat, nu se ştiu exprima în propria limbă, n-au cultură, n-au nimic. Practic n-ar avea ce căuta decît la strung.

L.A.: Voi clarifica şi acest aspect. Începusem să vorbesc despre cîteva motive obiective, care au azvîrlit universitatea în criză. Dar poate că ar fi bine să venim la cele subiective. Principalul reproş pe care l-aş aduce, o carenţă datorată în cea mai mare măsură abuzului de autonomie universitară, care e clamată zi de zi, e faptul că s-a constituit un sistem intern de ierarhie feudală. Iar într-un asemenea spaţiu obedienţa este răsplătită. Profesionalismul este adeseori sancţionat.

C.I.: Ţin să te liniştesc că nu doar în universităţi se întîmplă asta.

L.A.: Este adevărat. Dar foarte multe universităţi sînt ale statului. Cei care îşi arogă atribuţiile sau autorităţile respective subîmpart nişte privilegii care nu lor le aparţin. Dacă eu îmi deschid o gogoşerie şi doresc să-mi angajez o fată cu profilul 90-60-90, chiar dacă nu ştie să facă o gogoaşă, pe banii mei fac ce vreau şi n-am decît să dau faliment cu acea super-vînzătoare. Într-o instituţie unde nu sînt proprietari cei care subîmpart funcţiile şi accesul la resurse, ei se comportă ca nişte stăpîni pe bunul statului. Este un abuz frapant.

Ca să poată merge înainte acest sistem de ierarhie feudală, se ajunge în foarte multe cazuri la selecţia inversă a personalului. Există aici şi motivaţii de natură social-economică. Să zicem că sînt decan sau şef de catedră la o facultate, am o nevastă şi o fiică de 25 de ani. Fiică-mea nu se angajează nicăieri, fiindcă e criză. Ce fac cu ea? Păi o aduc la mine, normal. Nevasta unde o angajez? Tot la mine! Ei au acest management de patroni peste bunurile altcuiva, acolo unde ar trebui să aibă un management de iluminatori spirituali.

Anunțuri