Etichete

, , , , ,

Nu m-am schimbat nici după intrarea la facultate. Probabil că, în ochii oamenilor placizi de-acolo, treceam drept un personaj agitat şi agasant, care îşi duce gîndurile pînă-n pînzele albe. Ce tip vulgar! Ambientul stimula, dimpotrivă, conformismul comod, înjurătura strivită printre dinţi şi lucrătura pe la spate. Să fim aristocraţi, ce naiba.

La cursul practic de retroversiuni, profesorul se plimba printre bănci şi, trecînd prin dreptul meu, s-a oprit cu degetul aţintit în caiet: ce-i acolo? Ce să fie, tema de casă! Dar de ce-am scris aşa expresia “çà et là”? Păi, fiindcă voiam să-l transpun pe “ici şi colo”, din română, care aşa se zice în franceză! Nu-nu-nu! “Ça” provine din “cela”, e o formă contrasă, nu se notează cu accent! I-am răspuns că, din păcate, am mai folosit de cîteva ori expresia cu pricina în scris, sînt absolut sigur că se scrie de două ori cu accent grav. El de colo: nu există aşa ceva; cel mult ultimul cuvînt poate avea accent, dar primul nicidecum. L-am contrazis din nou, cu toată convingerea. Bătrînelul s-a cam înfuriat, mi-a trîntit-o că el e profesorul şi cu asta discuţia e închisă. Lecţia a mers mai departe. Îndată ce-a sunat de ieşire, m-am dus aţă la bibliotecă să-mi verific memoria. Fireşte că lucrurile erau aşa cum le ştiam. M-am întors cu Petit Larousse în braţe, l-am plasat pe mijlocul catedrei, deschis în dreptul literei “C”. Profesorul a revenit să-şi continue cursul, a văzut volumul şi-a întrebat ce-i cu el. Atunci m-am ridicat în picioare şi i-am spus că am adus dicţionarul, e suficient să arunce o singură privire, în dreptul paginii deschise, va constata că expresia în litigiu se scrie aşa cum ziceam eu. A albit puţin la faţă. Apoi, fără să se apropie de carte, a zis împăciuitor că oricum nu mai contează, avem alte lucruri importante de studiat, să mergem înainte cu materia. M-am aşezat la loc, fără a mai comenta. Nu victoria într-o dispută o urmăream, ci limpezirea unei probleme de ortografie a limbii franceze.

larousseSurpriza a venit o săptămînă mai tîrziu. Uitasem deja incidentul şi aşteptam desfăşurarea orei. A intrat profesorul în sală şi, după o scurtă introducere, ne-a spus că între timp s-a documentat. Lucrurile stau aşa cum le-am prezentat eu şi nu aşa cum le-a susţinut el. I-a rugat pe toţi studenţii să-şi corecteze în caiet că există un “ça” fără accent, care provine cu adevărat dintr-un “cela” contras, dar că mai e şi-un “çà” accentuat, care se foloseşte exact în expresia care ne trebuia nouă. Ne-a scris cele două variante pe tablă, dînd şi cîteva exemple. Am rămas impresionat de gestul lui de retractare, la care nu mă aşteptam. Mi-a părut rău, în sinea mea, că i-am forţat mîna – poate cam ostentativ – cu dicţionarul.

Anunțuri