Etichete

, , , , , , , ,

Eram în mijlocul unei situaţii lingvistice complexe şi refuzam să tranşez unilateral opţiunea. Orice s-ar spune, povestea mea nu era aşa delicată ca aceea ilustrată de Hannah Arendt. Fiică de evrei germani, ea a crescut şi s-a format în agitaţia nazistă a anilor ‘30. A rămas celebră idila, de-a lungul deceniilor, cu profesorul său Martin Heidegger, ale cărui adeziuni naţionaliste au fost nu mai puţin faimoase. Totuşi Arendt s-a implicat în activitatea sionistă şi şi-a asumat pe deplin evreitatea, atunci cînd a fost confruntată cu informaţiile despre tragedia Holocaustului.

hannahÎn dialogul filmat cu Günter Gaus, Zur person, mărturisirile despre condiţia ei lingvistică, în contextul carierei publice strălucite, ca profesoară americană, sînt în măsură să descumpănească. “Am refuzat să-mi pierd limba maternă. Am păstrat mereu o anumită distanţă faţă de franceză, pe care o vorbesc destul de bine, şi faţă de engleză, în care scriu azi. Dar totdeauna m-am ţinut la oarecare distanţă de ele. Există mari deosebiri între limba ta maternă şi o altă limbă. S-o spun mai pe şleau. În germană cunosc multe poezii pe de rost. Poemele îmi stau la îndemînă, în minte. N-aş izbuti asta într-o altă limbă. Spun în germană lucruri pe care nu le-aş putea exprima în engleză. Uneori îmi iau libertatea de-a le zice şi în engleză, ce-i drept. Dar în general am păstrat o anumită distanţă. Limba germană este lucrul esenţial care mi-a rămas [din perioada care a precedat venirea lui Hitler la putere]. – Chiar şi în perioadele cele mai întunecate? – Da, chiar şi atunci. Ce puteam face? Nu germana a înnebunit. Nu poţi înlocui cu nimic limba maternă. Oamenii nu-şi pot uita limba maternă, am văzut asta.”

Evreica din Linden (Hanover), care a luptat o viaţă împotriva hitlerismului şi a fost încununată de glorie tocmai în America, dar continuă să indice germana în fruntea abilităţilor sale lingvistice, nu e tocmai lucru banal, de toate zilele.

Anunțuri