Etichete

, , , , , ,

Am aflat aşadar, prin intermediul lecturilor, că nu sînt caz unic. Nu cred că aş fi putut zice despre mine, cum susţine I.D. Sîrbu că a spus Blaga despre el: “Gari, tu eşti orfan de limba maternă!”. Eu nu mergeam aşa departe cu victimizarea. Probabil că lucrurile erau mai simple. În romanul Ai toată viaţa înainte, scris de alt autor preferat, Romain Gary, copilul arab orfan, ajuns în îngrijirea unei bătrîne evreice, mărturiseşte cu seninătate: “La început nu ştiam că n-am mamă şi nici măcar nu ştiam că trebuie să ai”. Aşa şi eu. La început nu ştiam ce-i aia limbă maternă şi nici nu simţeam nevoia să am un grai unic, esenţial, care să mă piloteze în activitate. Săream pe neobservate dintr-o barcă în cealaltă, fără să dau importanţă acrobaţiilor.

Lasă că şi idiomul de care ne foloseam, în mediul semieducat al Clujului de periferie, era printre cele mai bizare. Frazele erau gîndite pe-o sintaxă elementară, comună oricărei exprimări, şi morfologia întreţesea termeni de provenienţă eteroclită. De cele mai multe ori auzeai cuvinte din limba oficială, traduse şi adaptate la vorbirea locală. O surpriză am avut pe la vîrsta de zece ani, în prima mea scurtă călătorie la Budapesta. I-am cerut maică-mii nişte bani de buzunar şi m-am dus să-mi cumpăr un suc, aşa cum făcusem de nenumărate ori la Cluj: “kérek egy szukkot!”. Acasă primeam îndată ceea ce ceream, toată lumea zicea aşa. Acolo s-a uitat vînzătoarea uimită la mine. Am crezut că nu m-a auzit şi i-am repetat de vreo două ori, cu voce tare. Dar ea continua să nu priceapă. Am sfîrşit, enervat, prin a-i arăta cu degetele, ca omul de grotă. Ea s-a dumirit, în fine, şi-a coborît colţul gurii şi mi-a întins cu dispreţ paharul de Coca-Cola. În timp ce-mi sorbeam cu noduri băutura, mi-a picat fisa că sucul e suc doar pe româneşte. Problema de comunicare fusese la mine, nu la ea. Maghiara românizată din Ardeal putea să pară un barbarism la Budapesta.

Anunțuri