Etichete

, , , , ,

Am stat mai apoi să meditez la contextul lingvistic fluid în care am venit spre cunoaştere, atunci cînd am citit cu entuziasm rîndurile autobiografice ale lui Ion D. Sîrbu.

sirbu“Tatăl meu era unicul fiu al lui Nicolae Sîrbu, miner analfabet, singurul din imensa noastră familie care nu ştia decît româneşte – pentru că bunica mea, Maria Ursu, vorbea curent vreo patru limbi kezaro-crăieşti. Împreună, în afară de unicul fiu care a fost tata, mai avuseseră vreo opt fete, care, măritîndu-se în roza vînturilor, mi-au adus în familie o mulţime de unchi şi veri de toate naţionalităţile: unguri, nemţi, cehi, italieni, ruşi, polonezi şi chiar evrei. (…) Mama mea se trage din colonişti aduşi de Maria Tereza în Banat. După tată era germană, după mamă era cehoaică, vorbea ambele limbi (în dialect). (…) Doi din fraţii ei au murit pe front, în Galiţia, trei surori, cu familiile lor, au emigrat spre Brazilia şi Canada. Dar nu asta e important. Vreau să spun că atunci cînd tatăl meu (care îşi făcuse ucenicia la Reşiţa şi lucrase la Budapesta şi Viena, fiind «mecanic la aburi şi pompe de tot felul») a cunoscut-o pe maică-mea (prin 1917), aceasta era văduvă de război şi avea dintr-o primă căsătorie un copil, pe nume Leopold Stehlick. Pe acea vreme ea nu ştia nici ungureşte, nici româneşte, era servitoare la un mare şi bun boier sîrb în Beograd, cu tata vorbea în nemţeasca aceea care mie, cînd am început s-o pricep, mi s-a părut cam ridicolă şi de operetă. S-au căsătorit în Petrila, totul părea a fi în ordine. În 1922, însă, primul soţ al mamei mele, Iosef Stehlick, s-a întors viu şi nevătămat din Rusia. A avut loc cuvenita explicaţie minerească, eu am devenit, în acte, copil din flori, mama a divorţat de primul soţ şi s-a căsătorit iar cu tata. Iosef Stehlick şi-a luat fiul, pe Leopold, care atunci avea 10 ani şi împreună cu mulţi alţi proletari din fosta Austro-Ungarie, a emigrat. (…) Tatăl meu, în schimb, crescut de nenumărate mătuşi şi surori mai mari (fiind ultimul Sîrbu din familie), era total lipsit de orice sentiment naţional. Vorbea curent şi egal cele trei limbi ale coloniei (româna, maghiara, nemţeasca, în ambele lor forme: ‘cea de mină şi cea de casină’), citea şi cînta în ele, pe stradă şi acasă, conversa ca şi mama totdeauna în limba celui cu care se întîlnea. (…) Nu pot să uit uimirea şi revolta ce l-au cuprins cînd, prin 1940, unul din verii mei a venit să-l anunţe că pleacă în Ungaria, fiindcă el şi-a dat seama că este ungur. Tata, îngălbenind, i-a spus: ‘Cum? Dacă tu eşti ungur, atunci eu musai trebuie să fiu român’. Şi i-a ţinut o lecţie, am fost de faţă, nu o pot uita. (…) Povestesc toate aceste nesemnificative amănunte numai şi numai spre a ilustra acel melting pot plurinaţional din care m-am fost ridicat spre limba şi cultura naţională. În clasa I primară, ca mulţi alţi petrileni, m-am prezentat vorbind, pe jumătate şi stricat, trei limbi deodată. Nu uit privirea uimită a preotului Ciocan, care, în prima zi de şcoală, întrebîndu-mă: ‘Tu ce eşti? Ce religie ai? Care îţi este limba maternă?’ – eu, speriat de moarte, nu am putut să-i spun decît atît: ‘Eu sunt un copil!’. Adevărul este că tata (altfel bun prieten şi cu popa, şi cu directorul şcolii) uitase să-mi spună că sunt român, ortodox şi că de-acum limba mea maternă va fi – aşa cum hotărîse mama – limba română.”

Anunțuri